Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CRESCÂND
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 751 pentru CRESCÂND.
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... Pe la margine dulăii ; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei în spate, Anevoie-și face loc. Iar prin pulberea de aur Tocma-n capul celălalt Crește umbra-ntunecată A ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală ... fără fund a negrei peșteri... XI Fantastic norii se-nveșmîntă, Străpunși de suliți lungi de aur, Și ca-ntr-un lac de sînge crește Întreaga zare-nspre coclaur. Semn de război !... Un glas de bucium, Din văi, mă face să mă speriu... Visam, Austrie, că-n flăcări Se darmă ...
Anton Pann - Copaciul și dovleacul
... Cât crescui și tot cresc iară, Și tu copaci din vechime, În sumă de ani mulțime, D-ai fi crescut voinicește, Precum și vrejul meu crește, Mai, mai ajungeai la stele, După părelele mele.â€� Iar copaciul cel cu minte I-a răspuns aste cuvinte: — „Ei! te ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
... nvățați, Ei vor trăi și-i vor învăța. — La cei mici dar ce le vom da? Le vom da cai mândri, ne-nvățați, Vor crește și-i vor învăța. V Din Maica Precista s-au născut Domnul Hristos pe pământ. Lui Iuda i-au fost urât: Iuda, iubitor de bani ...
Ion Luca Caragiale - A zecea muză
... cu atât mai greu pătrunde în el, anume convingerea că doftorie pentru chelie nu se află. Dar dacă este peste putință a mai crește părul acolo unde ar fi să crească, ce greu trebuie să fie a-l face să crească acolo unde nu crește niciodată. La călcâie, de exemplu, or în palmă, or pe cerul gurii... De unde știm însă? Închipuiți-vă că citiți următoarele: „Muzeul Național de ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă ... Când gândesc l-ai mei ciobani, Pare-mi-se mii de ani... Iară când am auzit Că bărbatul mi-au murit, Teiu-acesta am sădit, Crește teiul și-nflorește Și viața mi-o umbrește. Și în umbră-i cum trăiesc, Eu nu mai îmbătrânesc. Dragul mamei copilaș, Multe-n lume spune ...
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
... inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Căci muntele, iată, se ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac) Muncitorul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție „Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ; Căci mult el se luptase cu iasma încruntată Ce-i zice Sărăcia ! El locuia cu dînsa din frageda-i junie ; Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ; Dar, vai ! l-a-nvins pustia ! Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte, De bietul muncitor !» Atunci veni la dînsul trimisul ce desface Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace La bunu-ți Creator !» Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare, Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare. Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie, Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită, Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ; N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... lui se închid, să nu mai vadă trista imagine... Nepăsătoare și albă, aducînd cu ea un fior necunoscut, impalpabila lumină a mortului astru crește însă pe nesimțite. Albă, albă, neînchipuit de albă, ca și cum ar fi trecut printr-un bulgăr de gheață, a ajuns acum drept ... portret de femeie, ca mirată de a se găsi în singurătatea și sărăcia asta, privește enigmatică din rama ei la alba lumină ce crește luminîndu-i zîmbetul de pe buze... Deodată însă cîteva note funebre, ca rupte din umbră, au urcat în lumina lunii. Fiorul fricei de necunoscut a ...