Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU OBRAZUL GROS
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 101 pentru CU OBRAZUL GROS.
... Vasile Alecsandri - Badiul Pe luciul Dunării, La scursurile gârlei, La cotitura mării, Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vâslind, Cu pânzele fâlfâind, Un caic mare, bogat, Cu postav roș îmbrăcat, Pe-n afară zugrăvit Și pe margini poleit. Da-n caic cine era? Era căpitan-Pașa, Baș-agaua turcilor, Măcelarul frâncilor, [2 ... lăutarii adaugă la sfârșitul ariei un soi de suspin pe cuvintele turcești Brui aman, aman! ↑ Turcii dau numirea de frânci la toate popoarele îmbrăcate cu haine europene, și fiindcă ei au avut multe războaie cu ungurii și cu nemții, poate că versul de sus face aluzie la unul din acele măceluri crâncene ce au roșit cu sânge de atâtea ori malurile Dunării. Punem înainte această presupunere, fiindcă caracterul mai modern al baladei Badiului nu ne îngăduie a o crede ... ↑ Cuvânt turcesc ce însemnează prezent, dar. ↑ Un lăutar din satul Foltești, ce se află la coada lacului Brateș, lângă Galați, zicea următoarele versuri: Cu-o frânghie de mătase Împletita-n în trei, în șase Cât și brațul meu de groasă, Tăia carnea pân' la oase Și cu ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... Ș-acum se găsesc De benchetuiesc La valea adâncă, La muchie de stâncă, La des păltiniș, Mărunt aluniș; La masă de piatră, În patru crăpată, Cu sârmă legată, Cu slove săpată, Cu slove de carte Cu aur suflate. Iar la masă, șade [6] armonioasă. Gata să te prade Ianuș Ungurean, Vechiul hoțoman, Cu barba zburlită, De rele-nvechită, Până-n brâu lungită, Cu brâu-nvelită. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, [7] Inimă-oțelită. Și mai are încă Pe-mprejur de stâncă Voinicei levinți ... ieșiți în cale Pe deal și pe vale, La pod, la hârtop, La lunca de plop, La potica strâmtă, La cărarea frântă, La fântâna lină Cu apă puțină. De-a fi vrun viteaz Cu flori pe obraz, Să nu mi-l stricați, Ci să mi-l legați. Iar vreun fermecat, De muieri stricat, O palmă să-i dați Drumul să-i lăsați ... chiar mai ↑ Pușca are deosebite numiri. În munții dinspre Ardeal e numită flintă și-n alte localități durdă. ↑ Românul e înzestrat de natură cu un spirit de observare ce l-a făcut a caracteriza în puține cuvinte neamurile străine
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Viaţa (Eminescu) Viața de Mihai Eminescu Când aud vreodată un rotund egumen, Cu foalele-ncinse și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii, Mă întreb: ,,Acesta poate ca să știe Cum este ... flori să doarmă și să-i stea în casă. Se iubiră cele două proletare: O insectă-umană, una zburătoare. Fata stând pe gânduri, vesela albină Cu galanterie de buze-i s-anină, Ca și când i-ar zice: ,,Au nu știi tu oare Cum că a ta gură-i ... biata albină În câmp nu mai fuge, ci-mprejur se poartă, Încunjură capul și gurița moartă; Ea zboară aproape și tot mai aproape, Și vrea cu amica-i deodată s-o-ngroape... Deci când se întâmplă s-aud vreun egumen, Cu foalele-nchise și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii, Mă întreb: ,,Acesta poate ca să știe Cum este ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... vestitor, Nevrând, femeia frica simte, I se sfiește-a ei privire, Dar iată își aduce-aminte De ce-a vorbit și, cu zâmbire, Din scaun repede se scoală Cu un pahar de vin în mână Și, fără orișice sfială, Rostește, de-ngâmfare plină: „Tu ești Acel ce ne înveți De sine să ne ... ea aude Din gurile mulțimii mute: „Te-ai înșelat, căci cel venit Aici nu e Învățătorul. Îi ucenicul Lui iubit, Îi Ioan Botezătorulâ€�. V Cu nepăsare el ascultă Obijda celei rătăcite. Dat iată, prin grămada multă Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s ... S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că-n față strălucește Frumoasa stea, ce prevestește Veniera zilei ce-i dorită, Și-n inima cea pângărită ... Și viața sa răutăcioasă Nenorocita păcătoasă Într-o clipire a văzut. În groază ea a înțeles Ce daruri adunate-n vânt ...
... vestitor, Nevrând, femeia frica simte, I se sfiește-a ei privire, Dar iată își aduce-aminte De ce-a vorbit și, cu zâmbire, Din scaun repede se scoală Cu un pahar de vin în mână Și, fără orișice sfială, Rostește, de-ngâmfare plină: „Tu ești Acel ce ne înveți De sine să ne ... ea aude Din gurile mulțimii mute: „Te-ai înșelat, căci cel venit Aici nu e Învățătorul. Îi ucenicul Lui iubit, Îi Ioan Botezătorulâ€�. V Cu nepăsare el ascultă Obijda celei rătăcite. Dat iată, prin grămada multă Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s ... S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că-n față strălucește Frumoasa stea, ce prevestește Veniera zilei ce-i dorită, Și-n inima cea pângărită ... Și viața sa răutăcioasă Nenorocita păcătoasă Într-o clipire a văzut. În groază ea a înțeles Ce daruri adunate-n vânt ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... lungi și groase, bursierii din clasele superioare, cu palmele gata pe bătaie... iacă vrăjmașii mei! Clopoțelul care ne speria din somn, iarna, la cinci ore, cu noaptea în cap... apelul... rugăciunea pe care n-am vroit s-o zic niciodată, cu toate pedepsele ce am suferit... meditația cu fearele groase... vizita pedagogilor, cari mă făceau să tresar fără să ridic ochii din carte... clasa... zgomotul zvăpăiat al externilor... masa cu duhorile ei... culcarea și bătăile cu pernile... așa de repede veneau una peste alta, că eu, copilul libertății, al seninului și al nemărginirei, îmi simțeam inima rănită și neînțeleasă, chinuită și ... mânia mă întuneca, fără să prinz de veste. După doi ani mi-era ușor să răstorn mesele, să trântesc băncile, să dărâm soba, să dau cu planșeta și cu lemnele de la sobă. Tot ce mă înconjura mi-era dușman. Viața din liceu îmi ucisese iluziile. Ea înlocuise rugăciunea cu blestemul și mă învăluise într-o coaje de fer, egoistă și rea. Și, cu toate acestea, ascundeam în mine o viață, străină celorlalți, blândă, frumoasă, neînțeleasă. Ghemuit într-un colț pe care niciodată nu l-am părăsit, cu ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri ... a trăit... A ascuns în tine Domnul un tezaur de virtute, Dar ți-a dat ochi plini de visuri, negri, mari, cu gene lungi, ți-a sădit în sânge sâmbur de dorinți necunoscute, O, credința ta e mare, dar cu-atâtea nopți pierdute, Maică, unde vrei s-ajungi? Trupul tău plin de viață n-a știut ce e iubirea, Gura ta nesărutată numai ... nețărmurită iarăși sufletul i-apasă, Ce pustiu și ce tăcere! Din bogatul ei pervaz, Maica pururea Fecioară o privește blând miloasă, Cum stă albă, nemișcată, cu un cot lipit de masă Și cu palma sub obraz. Pe aceleași căi natura, oarbă-n veci, pe toți ne mână, Fără voie, tuturora ne dă mărul lui Adam. În zadar încearcă omul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din ... fost ziua? V-a mers în târg? Ați dat de oameni? V-a luat gura? Ce mormăiți? Deh! Vă țineți mari cu banii în pungă! Umpleți mâna, colea, la bâcu! Orbul Olănitei a adus de la târg trei sfanți, și e cu fluierul, nu cu vioara, și nu știe decât două cântece!... Iar după aste vorbe, Căliman, împleticindu-se pe picioare, își încordă mâinile, luă pe sus căruciorul și-l ... îi înnumeri coastele. Picioarele îi sunt tăiate de sus, iar în locul lor, două răni cârpite petic de petic. Niște bețe subțiri îi sunt mâinile ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n ... Stanca, ferind-o de scântei, îi zice încetinel: "Dormi puiul mamii, dormi!" Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrămi. Una se întinse pe obraz, iar alta îi încreți gura. Fata Kivului e cum arar se mai află sub soare. Chipul ei parcÂar fi zugrăvit: alb și cu două răsuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumoși de pică, dar când îi încruntă, te sperie ca-ntunericul. Părul lins, cu unde albăstrui. Să poartă cu tâmple. Așa a apucat de la mă-sa, și mă-sa de la mă-sa, obicei adus de pe obârșia Ialomiței, unde nu ... poama pârguită, cum se bate când abia răsuflă de osteneală. Să crape de căldură, nu-și sumete mânicuțele în fața flăcăilor. Să se îmbrebenească ea ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... ajunge-n cetate. Acea cetățuie albă fu zidită În timpuri trecute de-a iadului duhuri, Și bașce și turnuri grămădind pe scale. Fiora cu moarte pe tot muritorul. Dragoș, făr’ de frică, în gând cu Dochia, În suflet cu pizma tocmai ca furtuna, Sfărmând porți de schijă și rătezuri groase, Intră ca un strașnic cu paloșul gata. Fioros pășește, și sub a lui talpe Pârâiesc ciolane ș-a morților scafe, Căci viptul lui Vronța era tot ... furate de prin ținterimuri; Iar lilieci, stance, cucuveici și buhne Zburau ca un nour de-asupra cetății. Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi întreite vor să-l venineze, Zbârnâiesc cu solzii, colătăcesc coada, Și cu a lor gheară vor să-l spârcuiască. Iar Dragoș țipară cu fluierul zânii... Și iată că zmeii cad jos ca butucii! Nu mai pot să zboare, nu mai pot să zbiere, Zac făr’ de simțire, ca ... Întocmai ca turnul se prăvale Vronța, Și-n pământ groapă, căzând, prăbușește; Cetatea vuiră, zidurile crapă, Zimții de pe ele se prăval de râpă. Dragoș
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în pernă cu sforțarea unui om slab care, voind să scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se piaptănă. Părul negru, azvârlit pe spate, face ape-ape la lumina a două sfeșnice cu trei ramuri. Rotundă la obraji, albă, cu ochii negri și mânioși, se-ntoarce când pe-o parte, când pe alta, nemulțumită de cum își potrivește pieptănătura. Cu o fustă scurtă, cu corsetul pus, cu mâinile goale până în umeri, cu ghetele descheiate, cu o talie rotundă și mlădioasă, cu pieptul plin... femeie bine zidită... tânără încă... frumoasă... mai mult plăcută decât frumoasă. Coleg de liceu cu Delavrancea în 1875-1876; a făcut parte din grupul "Trubadurului"; nepotul scriitorului Ciru Oeconomu. Bate din piciorul drept. Strânge pieptenele. Își mușcă buza ...