Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ EXPRESIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 109 pentru FĂRĂ EXPRESIE.

Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)

... ochii plini de foc și de vioiciune și un ce zâmbitor în toate mișcările; acesta dimpotrivă avea suferința și gălbeneala pe chip, ochii stinși și fără expresie și un ce dureros în toată ființa. Ea se uită la noi, apoi șopti un ce tovarășei sale, apoi, după ce ieșirăm din biserică, îmi ... livadă veștedă și vezi copacii descărcați de podoaba lor și frunzele galbene risipite de vânturi în adâncimea văilor, vederea aceasta deșteaptă în suflet idei melancolice, fără amărăciune, o reverie nedeslușită, și te gândești, poate, la iarna vieții. Dar când primăvara o vijelie neașteptată ruinează parterul, și zambilele veștezite acoperă pământul, de ... vreun fiu pe care l-ai pierdut încă în leagăn, vreun frate, sau un prieten, sau orice ființă iubită care te-a lăsat fără vreme, găsești o asemănare tristă între viața lor cu a acelor plante, și zici că așa piere, așa se trece tot ce e ... acelui județ. Altfel am fi fost în primejdie să mânem afară din mânăstire, după cum se urmează cu alți păcătoși care vin pe jos și fără ...

 

Paul Zarifopol - Creație și analiză

... să concureze registrele stării civile. Dl Ibrăileanu însuși spune categoric acest adevăr capital pentru interpretarea și clasarea operelor literare: creația e superioară analizei. Artă literară fără analiză se poate. Fără creație nu." Cuvântul creație precizează excelent această superioritate. Adeseori analiștii sunt tipuri hibride: figurile pe care le încearcă nu izbutesc, n-au justificare solidă, fiindcă ... vizuale rămâneau palide și secundare. Alți oameni însă, din contră, sunt fericiți sau suferă de imaginile vizuale multe și tari, care alternează în mintea lor fără a se concura și a se reduce una pe alta. Imaginea cuprinzătoare de care vorbește dl Ibrăileanu nu poate fi, cred ... din voluntarism și din concepția energetică actuală rezultă condamnarea doctrinei artă pentru artă, pe care d-sa o numește un corolar al realismului. Arta este expresie, și orice expresie e disciplinare. Faimoasa impasibilitate, de care s-a pomenit atât de mult și atât de confuz, nu înseamnă nimic alta decât supunerea inevitabilă ... transformarea a început. Ar putea dl Ibrăileanu spune hotărât că Voica Henriettei Stahl e scrisă de o femeie, dacă i s-ar prezenta cartea fără ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care muncesc și care au adeseori parale, sunt gâștele ... dialogurile nu prea sunt firești, sună fals de multe ori. Autorul e mai tare când e descriptiv și narativ. Se folosește însă prea des și fără necesitate evidentă de unii termeni... cum să zicem? nici triviali, nici vulgari, ci pur și simplu urâți, urât-evocatori. „Se zborși la dânsaâ€�, â ... pentru natura subiectelor dlui Rebreanu; e vorba de acele cuvinte, destul de comune, care înjosesc o frază, care nu spun nimic nou, putând fi înlocuite fără pagubă prin altele aproape corespunzătoare. Am stăruit atâta asupra lor, fiind siguri că ele aduc prozei dlui Rebreanu o pagubă cu mult mai mare decât ...

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

... iarăși asupra acelui vers din Racine. Foarte de demult e admis, între francezi, că la fille de Minos et de PasiphaĂ© este o frumusețe poetică fără pereche. Pierre Mille povestea deunăzi că a citit versul întâia oară când încă nu împlinise doisprezece ani, și că a simțit ... versul s-a fixat atât de bine în memoria oamenilor. E sigur, pe de altă parte, că oamenii pot asculta cu plăcere versuri fără să înțeleagă nimic din ce se spune în ele, chiar când cuprinsul și construcția acelor versuri sunt complet logice. Este probabil că mulți oameni, când ... sigur de ilaritatea dezaprobatoare a oamenilor de bun-simț și cu normală dragoste de poezie, adică de cuvinte poetice. Publicul nu admite poezie fără cuvinte poetice, puse cu delicată chibzuință din loc în loc în corpul poemului, ca cireșele zaharisite pe fața unui tort. Cred că dacă părintele Bremond ... înțeles mai bine, deși tot furioși ar fi rămas pe dânsul. Alexandrinul celebru, la fille de Minos et de PasiphaĂ©, îl ascultă poate mulți francezi fără a se gândi la nimic. Totuși, cred că cei mai mulți nu pot împiedica să li se trezească asociații în felul acesta: Infern ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... Analiza lirică, dacă ni se permite această alăturare de cuvinte, o duce până în domeniul celor mai subtile și rare senzații, a căror expresie formală e un straniu mozaic de imagini. Prin aceasta, dna Papadat-Bengescu stă mai aproape de poeții noștri “moderniștiâ€�, care-și pun în versuri ... de ezitări. Compoziția e lipsită de gradație, ansamblul — de armonie între părți. Cele câteva amănunte materiale, expuse parcă în silă, prea speciale uneori și fără semnificație pentru economia întregii bucăți, fac impresia că autoarea nu le-a inventat în vederea scopului anumit, ci le-a cules ... În domeniul acesta, al feminităților pure, al stenografierii senzațiilor, al exprimării lucrurilor impalpabile și nuanțelor sufletești insesizabile, d-sa se mișcă cu amploare și grație, fără teamă de rivalitatea vreunui bărbat. Ar fi nedrept să-i cerem mai mult. Și ar fi nedrept să-i judecăm din alt punct de vedere ... merge la vot...) Dar dreptul la viață al naturii individuale este imprescriptibil. Nefiind plăsmuită cu mintea, ci oarecum impusă de însuși complexul temperamental ca o expresie simplistă a lui, această concepție nu e nicăieri formulată direct, în mod discursiv, în opera dnei Papadat-Bengescu, dar străbate întotdeauna printre rânduri ...

 

Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei

... și, arătând pricinile lui, vom înțelege de ce împrumutarea formei nu răstoarnă cele spuse de noi în articolul trecut. Eminescienii sunt de două feluri: cei fără talent și cei cu talent. Acei care nu-s poeți, adică simplii muritori, nu zic că nu vor fi simțind nimica, căci toți oamenii simt ... sus începe a fi poet cineva. Toți simțim, dar nu toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor și simțămintelor lor, devin admiratorii marelui poet, firește. Până aicea ajungem toți. Însă unora ... soiul simțirii lui Eminescu, cu alte cuvinte, sufletul acestor poeți e un rezultat în același chip al acelorași împrejurări sociale. Dacă acești poeți ar trăi fără să se cunoască unul pe altul și fără să fi citit pe Eminescu, este evident că ei ar fi întrupat simțirea lor fiecare într-o formă proprie: poetul A în forma ...

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... o rază ne-ntinată de sfielnică lumină? [1] Toate acestea vor să ne spună: „Nu vezi cum te doresc?â€� Alteori, forma îmbracă exact, fără cute inutile, intenția poetului; e manifestarea onestă a talentului veritabil, mic sau mare: Greu mi-i, dragă, fără tine Și te chem de-atâtea ori — Nu din zori și până-n sară, Ci din sară până-n zori... [2] În sfârșit, câteodată ... o poți vedea dacă nu te-ai născut cu ea. Și astfel, printr-o ironie a soartei, ajung toți să samene între ei fără să-i poți deosebi: goana după bizar devine foarte banală. Ce spectacol amuzant pentru cititor! Închipuiți-vă un om exasperat că s-a născut ... acum că nu unul, ci mai mulți au avut această tristă fantazie. Vopseaua le-a luat până și cea mai săracă urmă de expresie individuală. Și nimeni nu simte ridicolul acestei originalități en bloc ! Dacă te-ai apropia de oricare dintre ei, să-i treci cu buretele ud peste ... voită, ci e condiționată de însuși cuprinsul poeziei. Poetul a dat, pe cât i-a permis natura subiectului, cea mai clară ...

 

George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece

... posibilitatea de a fi sincer cel puțin cu tine însuți. Am răsfoit cele două volume cu un sentiment curios de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis, poezia lui Iosif pare departe în timp. De ea, ca și de tot ce-a fost ... timpuriu în lupta aspră cu viața — suferință stearpă, mohorâtă, de nemărturisit, care taie aripile unui poet și imprimă în toate manifestările lui o timiditate fără leac. Iosif a fost naiv și dezarmat, ca om. Pe deasupra, i-a venit pe cap și nenorocirea unui amor â ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... a mers, dar după ce banii au fost cheltuiți, ce-au fost zilele și nopțile bietului bătrîn nimeni nu știe. Uitat și părăsit zile întregi, fără mîncare, nespălat și murdar, așa trăia sărmanul. Vigoarea ce era însă în el rezista cu o uimitoare putere. Ca un arc se încovoiase uriașul trup ... un putregai, cînd vine ziua și nici amintirile n-au mai putut să-l alinte, atunci a rămas așa, prostit, privind înaintea lui fără să vadă, aplecîndu-și urechile la orice zgomot fără să poată să audă, un mort între vii, un biet arbor uitat, ce așteaptă lovitura mîntuitoare a securei. Așa trăia babacul, ieroglifa asta ... picurii de ceară în cucernica tăcere. Mai grav și mai trist decît însuși mortul, cel ce ducea doliul, stînd lîngă înfloritul catafalc, cu o sinceră expresie de a fi încercat într-adevăr o ireparabilă pierdere, primea negrile strîngeri de mînă. Totul era corect, protocolar și făcut după tipicul marilor ...

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... au năvălit de vro câțiva ani la noi, trecând prin gurile și instrumentele țiganilor și ajungând la urechile noastre într-un hal de dihanie muzicală fără formă și fără nume. Mulțumită fie dar dlui Miculi din partea românilor pentru fapta sa patriotică și vrednică de toată lauda, căci, în mijlocul grozavelor nenorociri ce au ... un muvement de muzică cu totul neregulat, stăruind asupra notelor de cântec și iuțind pe cele de fantezie. Ei știu să dea acestor arii o expresie de întristare visătoare, de un efect extraordinar. Adeseori, când cineva umblă în munții țărilor române, aude de departe un fluier care fluieră cu dulceață un ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... la iveală din studiul d-tale, și o fac cu cea mai mare mulțumire, sunt paginile în cari vorbești de originea noastră italo-latină, și, fără a te opri la cunoscutele argumente limbistice, atingând numai în treacăt datele istoriei, cauți să pătrunzi cu intuiția artistului taina moștenirilor etnice și ... pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu Rosetti, Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova, în ... susține că "elementul roman rămas în Dacia după retragerea legiunilor n-a putut să se mănție și a trebuit să dispară fără urme în potopul de barbari năvălitori" și că "naționalitatea română s-a născut exclusiv numai din contopirea slavilor ce venise să se așeze ... cu toată sinceritatea și de a o susține cu argumentele ce ne par mai accesibile spiritelor nepărtinitoare. Astfel, nu pot lăsa să treacă fără împotrivire imputarea adusă culegerii de poezii populare a lui Vasile Alecsandri. D-ta zici: "Alecsandri a fost un rău culegător de ...

 

   Următoarele >>>