Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE CURTE (CUIVA)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 49 pentru FACE CURTE (CUIVA).

Emil Gârleanu - Grivei

... le tulbura liniștea nopții, le curma somnul și-i făcea să tresară speriați în pat. Iar unii credeau că prevestește ceva rău, că prevestește moartea cuiva. El îi auzea vorbind, îi auzea și-i înțelegea. Cu ochii blânzi, șterși de boală, îi urmărea până ce se făceau nevăzuți. Înțelegea și aștepta ... îl cuprinse. Își adună toate puterile, apoi, ca și cum cineva l-ar fi gonit din urmă, se depărtă cât putu mai repede, ieși din curte și o luă pe drum, înspre pădure. Când ajunse în marginea ei, intră în cel dintâi stufiș, și acolo, între crengile care îi ascundeau vederea ... ncă unul, cel de pe urmă. Și-n clipa în care-și dete sufletul, se ridică pe picioarele de dinainte și, cu capul întors spre curte, urlă, ca și cum și-ar fi luat un rămas bun. Și urletului lui, scurt, de moarte, îi răspunse ecoul, pentru cea din urmă oară ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... urma gîndurile rele prin somn. Pe masca aceea bătută de lună, peste care șuvițele de păr negru șerpuiau, părea că o voință lăuntrică luptă contra cuiva, că un imbold obscur încearcă să învingă, că un gînd sălbatic își face loc și o întețește să se trezească, spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului, dar că o putere ... ce dormea cu mîna crispată lîngă pușcă, am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. Deasupra ogeagului alb, pasărea, ca și cum n-ar fi auzit nici un zgomot, se zugrăvea pe cer și își urma cîntecul, vrînd parcă să ...

 

Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj

... cu un ușor accent caracteristic german: — Barol d'honneur! taca eu n-am vost german, am frut să vii rumen. — Ce impresie îți face, iubite doctore, capitala noastră? — Îmi face, zise doctorul, impresia unei butii pe care o spală cu lanțuri, rostogolind-o într-un gang boltit, unde arhitectul a reușit să obție ... cum merge? — Sire, a răspuns doctorul, noi am făcut ce amputut. Dumnezeu rămâne să facă ceea ce n-a putut face știința. Regele în culmea emoției a concediat pe dr. Kremnitz, care a plecat degrabă înapoi la Cotroceni. M.S.rămânând singur, a ... apoi cădea iarăși în somnolență. Dar grație tinereții, devotamentului și îngrijirilor oamenilor de știință PRINȚUL E SALVAT Medicii, după o cercetare minuțioasă, constată că boala face mari progrese spre vindecare. A.S.R. a intrat în CONVALESCENȚĂ Maladia foarte grea a trecut prin cea din urmă criză și acum ... s-a permis A. Sale să mănânce o bună cantitate. Astfel, grație fragilor, pericolul e înconjurat; perforația nu se mai poate face ...

 

Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe

... coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum ... o vorbă bună nu le spuse, de unde până aci îi mângâia cu ochii și cu cuvântul. Irina depăna. Și barem n-o întrebă ce face. De-a dreptul la târn. Îl smulse din colțul magaziei și începu să măture în toate părțile câteva coji de dovleac și doi ...

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... Mihnia, dar, dacă au aflat de a lor pribegie,     Numaidecât, cu multe daruri, scrie la Înpărăție,     Multe pungi făgăduiaște, ca doară i-ar face moarte!     Scrie că e obrezuit, și alte câte poate,     Și cum că, câte ficlenii s-au întâmplat domniei,     Toate de el că s-au făcut ... și capul îș va pune!     Care văzând Ghica-vodă că acestea nu suntu bune,     Dăstulă groază l-au coprinsu; fiind și cu credință,     Nu putea face într-alt chip, fără cât să-l trimiță,     Ca urgiia înpăratului el să o potolească,     Așa el socotiia bine să nemerească.          Eșit-au, dar, cu ... nainte vreme Moldova au stăpânit,     Și pre acestu boiar, ce am zis, la cinste îl avea,     Măcar că el nicidăcum boerie nu vrea,     Nici la curte pururea să miargă pohtiia,     Ci ca să șază pururea la sate-ș fugiia,     Ca să petreacă în linește întru a sa smerire.     Și ... mai voi eu în lume?     Că părticiaoa ce mi-au fost, eu mi-am luat dăn lume!     Nu-m trebuiaște boerie, nici să fiu la curte,     Feciorii miei că vor sluji domnului, la curte ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... să mă duc în lume, și nu voi rămânea pentru nu știu ce. Dacă văzu stăpână-său că este peste poate a-l face să rămâie, îi dete ce bruma mai avea să ia, și el plecă, luându-și ziua bună de la stăpân. Ducându-se de la satul ... tâcâia inima, de sta să­i sară din piept afară. Fata băgă de seamă aceasta, însă crezu că flăcăul este rușinos și d-aia se face așa de roșu când vine înaintea lor. Azi așa, mâine așa, el vedea că nu e de nasul lui o așa bucățică. Dară ce-i ... ea a scoate așa vorbe blânde pentru un argat, căci asta ar semăna că inima ei este pornită a se planisi cuiva. Băiatului îi zicea inima să se arate la împăratul cu cererea de a pândi și el, dară să lăsăm că-și cunoștea lungul ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... generală a teatrelor a voit să dovedească în stagiunea aceasta că și cu băieți și tinere de la noi se poale face ceea ce odinioară făcea papa Franchetticu ragazzi italiani — și a dovedit-o cu prisos: ragazzi bătrânului impresariu au rămas cu mult pe ... bulevard — de aceea și zic unii confrați “foaia de bulevardâ€� — pe onoarea mea! a început să cânte o flașnetă în curte — e tot cea de la berărie: “Tu, che al ciel...â€� Dacă Nazarineanul ar propovedui cuvântul astăzi la București literatura biblică s-ar ... meu a fost pus, probabil, la vreo zece minute de încercare în plus peste vremea cerută de tempo obligato al partiturii. Dar nu face nimica, nu-mi pare rău: când e vorba de așa încercări naționale, fiecare e dator să se sacrifice — chiar Donizetti. În condițiile în care ... de un succes nemaipomenit. Patru succese nemaipomenite la București însemnează ceva ! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu știu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găsești un găgăuță măcar, unul singur, care să aplaude fără ...

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

... pe la Galați, pentru ca să oprească venirea rușilor în Valahiea. Dv. aceste le veți fi știind mai sigur, fiindcă Valahiea e aproape. Ce vor face românii din Valahiea, nu știu. Sântem tare îngrijiți de jertfele care trebuie să urmeză. Cât pentru Moldova noastră, sântem foarte dezolați, că nu știm când ... s-a deprins cu patimile, încât nu știe ce să mai gândească, cu cât să mai facă o demonstrație națională. Holera în Moldova face mari pustiiri. Numai în Iași se numără la 14 mii morți, iar încolo, pe la sate și târguri, nu se mai știe. Ea s‑a ... Valahiei, pentru că ei cred că numai peste 400 ani poporul nostru ar merita asemine drepturi. Noi, drept răsbunare, râdem auzind de precauțile ce le face Mihai-vodă. Nădăjduim că va veni vremea să vadă nesocotiții că fără popor nu pot să aibă nici patrie, nici drepturi. Primește acest vers pe ... sânt spânzurate și nesuferite încă în țeară, si, după toată silința ce și-a dat partida națională, nu s-a putut face nici măcar pentru Bucovina să intre în țeară, cu toate că ea este tolerată de guvern, pe sub mână. Așadar, să-ți dau ideea mea ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... Făgăraș, ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și mult norod și pogorându-se pe apa Dâmboviței început-a a face țară nouă. Întâi a făcut orașul Câmpulung unde a ridicat și o biserică naltă și frumoasă. Apoi a descălecat ... trăinicie dacă nu se îndeplinesc oarecare datini mistice, precum de pildă îngroparea umbrei unui om în temelie. Pietrarii au obicei a fura umbra cuiva, adică a-i lua măsura umbrei cu o trestie și a zidi apoi acea trestie în talpa zidirii. Omul cu umbra ... dar este a se ridica vreo casă nouă, până a nu se așeza cea întâi piatră a temeliei, se face agheasmă cu care se stropesc șanțurile. Apoi se taie doi miei de se face masă mare pentru zidari, care după ce ospătează și închină în sănătatea stăpânului casei și întru tăria zidurilor, îngroapă cruciș capetele mieilor în două colțuri ... ei dau masă mare de bună locuință. ↑ Nenorocita este menită a-și pierde viața pentru mântuirea zidirii și a se ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II

... să meargă bucate! Socotind bătrânii-înțelepțește Cumcă gloata sâlită de foame Va căuta să meargă bărbătește, [5] Ca flămând pântece să-ș întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele mai harnice-în țigănie ... să-în picioare Tânăr Boroșmândru luă graiul Și zise: ,,Fraților! Mie-m' pare Cumcă, dă n-ar avea ghimpuri scaiul, N-ar împunge; ghimpul dară face Firea lui cea dârză și pungace. Arma la om este ca țăpușa La scaiu; dă-ahaia-armatul arată Cu-îndrăzneală fiecărui ușa Și-e totdăuna ... bine. Dăci dar' întâi dă-armătură bună Să ne grijim cât mai dăgrabă. Dă mult un cuget pân cap îmi sună: Cum s-ar putea face mai cu trabă Ca să ne-armăm cu vreo dăscălie? Ș-aflu așa c-ar putea să fie: Ca fiește care dintre noi Să fie ... teamă dă tăiat Sau pușcat, nici frică dă moarte, Ci tot vitejește să să poarte. Cu-adevărat hire-ar și mai bine Să ne putem face toți legați, Ca vitejii dân zile bătrâne, Cari dă multe ori și ne armați Aflându-să-în mijloc dă războaie Nici un feliu dă armă ...

 

   Următoarele >>>