Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE INACCESIBIL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru FACE INACCESIBIL.

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

... parcă mai mult dessous -urile vieții unui om mare, decât însăși opera acestui om. Dar Eminescu, neînduplecat în mândria lui singuratică, om superior în înțelesul inaccesibil gloatei, n-a avut nici un atom de cabotin în ființa lui. El niciodată nu a comis indiscrețiuni, ca un Emil ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... să opereze o foaie de hârtie sugătoare. Căci pentru orice om cu mintea sănătoasă este evident că o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul își ia persoanele sale din societatea contimporană cum este, pune în evidență partea comică așa cum o găsește, și acelaș ... va fi în dreptul său literar incontestabil. Așadar, nu la asemenea imputări nechibzuite ne putem opri. E însă o altă imputare mai serioasă ce se face autorului nostru, și pe aceasta ne credem datori să o cercetăm mai de aproape. Comediile d-lui Caragiale, se zice, sunt triviale și imorale; tipurile ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... stă moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: ,,Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale ... zilnică a egoismului, unde atunci — cu toată învățătura de pe scenă — interesele ordinare câștigă preponderență. Căci numai o puternică emoțiune impersonală poate face pe om să se uite pe sine și să aibă, prin urmare, o stare sufletească inaccesibilă egoismului, care este rădăcina oricărui rău. Așadar, arta dramatică ... O casă arde, într-însa este vecinul meu. În fața primejdiei în care e el, voi avea o emoțiune și niște sentimente care mă vor face să mă arunc în foc, punându-mi în primejdie viața pentru a-l scăpa. Emoțiunea și fapta sunt altruiste. Dar este lucru vădit ... tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... altri luoghi del Medi-terraneo.» Despre părerÄ­ de felul acesta, ilustrul meÅ­ amic Ascoli vorbesce serios, dar nu le iea la serios, și bine face. Să ne întrebăm dară încă odată: Cine sunt AlbanesiÄ­? Care să fie adevărata lor provenință și raporturile lor maÄ­ cu sĂ©mă cătră Români? Când ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera visco­lul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul su­fla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tul­burare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cos­mos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... de Garabet Ibrăileanu Celor pe care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale. Nimene nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui ... invidia ei. De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ți-ai lăsat zalele acasă. Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii. Când ai cincizeci de ani ... o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. Când bărbatul pe care-l iubește o femeie se face vinovat față cu tine de o grosolănie, femeia îți reproșează ție grosolănia lui și, în nevoia arzătoare de a-l consola de vina ... unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu? Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conștiință în directivele vieții tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... simt din cale-afară de mulțumit. Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... Chi­nei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pus­tiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu pi­cioarele de lut își ... și pe piețele comerciale. Petrecerile cele mai variate au aici loc, și tot ce în Europa, relativ la arte, apare înalt și per­fecționat își face debutul său în acest oraș unde plăcerile sunt bine remunerate de galantomii ruși. Artiștii străini scurg anual sume mari de bani de la ruși. Dar ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea mamei... Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morții mor și ei, mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. Prea mic, când ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu sunt din piatră, că Madona lui Rafael nu este o pânză sau o scândură îmbuibată de nește ... Conde; domnea papa; domnea Calvin; domnea toată lumea.... afară de regele Carol IX. Un singur eveniment de genul aceluia prin care se ilustrase oarecând Ierostrat face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy ...