Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GEAM(OCHI DE)
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 113 pentru GEAM(OCHI DE).
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân- la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi, Și când voi spuneți povești, Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mâna-mi torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm ... suflu-așa
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân- la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi, Și când voi spuneți povești, Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mâna-mi torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm ... suflu-așa
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
... tăi n-au prea băgat de samă Că-n pieptul meu se-ncepe-o nouă dramă, Cînd a căzut definitiv cortina. Un romantic De două ceasuri tremurând în stradă, Cu ochii plini de mută resemnare, Își face planuri extraordinare Și-n mintea lui rostește o tiradă. ,,Poftim la geam, sublimă arătare! De-ai auzi tăcuta serenadă, Te-ai apleca ușor pe balustradă Ca să trimiți în vînt o sărutare." El speră încă... Poate, cine știe, De la distanță, prin telepatie, Va-nfiripa cu ea un dialog. Dar inima-i se strânge ca-ntr-un clește, Pe când vardistul trece și-i ... a ridicat grozav temperatura!... Pe galbene nisipuri arzătoare Un palmier încremenit în soare Visează lung... Abia suport căldura. Mi-am rupt în coate hainele de dril. Pe drumul ăsta lung cât Ramajana, De-o săptămână mergem cătră Nil... A poposit în oază caravana. Înmărmurit în farmecul acesta De mii de ani, Pustiul pare mort. Cămilele și-au pregătit siesta Și rumegă culcate lângă cort. Iar noi, în tihnă binecuvântată, Gustăm, de formă, câteva curmale. (Sunt învățat cu mesele frugale De
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... când însă chelnerul iese, Petrache aude un zgomot într-una din odăițele vecine, unde până atunci fusese completă liniște — o mormăială și un haha! de triumf. Se-ntoarce spre partea aceea și ia seama că la ușa cu geamuri flutură perdeluța atârnată pe dincolo, trecând dincoace printr-un ochi — un geam era spart. „Desigur — gândește el — sunt cartofori... de dimineață au luat-o... ori poate că n-a [sic] isprăvit încă de aseară..." E aproape 2 și nimini nu vine să-l caute... Mormăiala însă crește dincolo... începe să se auză distinct o dispută de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partidă de șah tot așa de încordată ca și situația de la Craiova. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut!... Se ridică și ascultă mai ... fie acela!... Dar e glasul lui!... Dar nu se poate! În prada unei nedomiriri amețitoare, omul se repede la ușe, dă-ntr-o parte perdeluța de la ochiul spart, se uită-năuntru și nu se poate stăpâni a nu scoate un strigăt de uimire... Cine?... cine era în odăiță încă de ...
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... Domnul ascultă, pleacă de la ferestruică și-ndată apare în ușă. Este un om nici prea tânăr, nici prea bătrân; pare foarte ostenit, și un ochi deprins ar pricepe îndată că domnul acesta n-a dormit noaptea. E asudat și prăfuit; mișcările i sunt nesigure ca și articularea vorbelor ... s-a dus s-o scoată din puț... — Cum s-o scoată din puț? — Apa... că văz că nu prea are amicul de gând să vie... Aprodul intră. Domnul ia paharul și-l soarbe întreg pe nerăsuflate, apoi, ridicând niște ochi foarte dulci și plini de mulțumire, cătră aprod: — Mersi... Daca nu te superi... mai îmi dai unul? Aprodul pleacă. Domnul, după ce s-a căutat prin toate ... o petiție... — Nu, frate, batista... Monșer, te superi dacă te-oi ruga să-mi dai batista d-tale?... numai un moment. Zicând acestea, ia de pe masă batista impiegatului și, până când acesta să scoată măcar o exclamație, se șterge cu ea la gură de apă. — Și dumneata nădușești ca mine. Impiegatul dă să-și ia batista înapoi; domnul își trage mâna, se șterge ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați cu șoalda, la scris ...
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
... seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o aducea pe ferești și mi-o răspîndea în casă. De la pat la geam însă, mi se părea o nemărginire, și numai cu ochii și cu auzul mă puteam bucura de luminile și de sunetele ce ajungeau pînă la mine. Cînd am fost în stare, însă, să ajung pînă la marginea ferestrei, lumea mi s-a părut ... o gură de apă, care îngîna un cîntec străvechi cu aceleași note ca și pe vremea lui Tiberiu ?... Pulbere nouă de floare cu pulbere veche de secoli, tinere aripi de
... George Topîrceanu - Vecina Vecina de George Topîrceanu Mă cerți mereu, dar nu sunt eu de vină, Ci numai ochii, — ochii tăi, vecină, — Că ți-am făcut potecă prin grădină... Adeseori tu lași la geamuri storul, Și ușa ta ... aprinde-n mine dorul! Și tot mai des mă poartă necuratul Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul Pe care-l țin ispita și păcatul. De dorul tău, de dragul suferinței, Când amăgit mi-oi pierde rostul minții, — Tu vrei să-mi las și frații, și părinții? Să leg acum ce nu se ... întreagă Păcatul greu că mi-ești atât de dragă? Decât să fug cu tine-n largă lume, Ori singur eu, să nu-ți mai știu de nume, — Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume. Zâmbind să-mi vindeci inima rănită, Păstrează calda ochilor ispită, Dar nu mai ține ușa zăvorâtă ... viața cu zăvoare Și clipele de-acum le lași să zboare, Când duclea tinerețe-i trecătoare... De ce nu vrei să lași în prag veșmântul De datini grele ce-mi ucid avântul, Că nu ne-ar ști nici vântul, nici pământul! Când umbra nopții cade peste vale, Tu să m-aștepți ...
... Panait Cerna - Cântec (Cerna) Cântec de Panait Cerna Convorbiri literare, XLIII, nr 2, februarie 1909 O, pasăre, ce-mi vii la geam Și-mi cânți din zori nebună, Ce-mi spui de vremea când plângeam, În nopțile cu lună? Ce mi-amintești de vehiul dor, Cernită zburătoare? De un suspin nepieritor – De-o altă arătare? ... Mai bine cântă-mi de noroc, Suind voios în slavă – Mai bine adu tânăr foc În inima-mi bolnavă... Ori ... ia-mi cu tine dorul greu – Ia-mi ...
... Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul ... e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...