Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUA LOC

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 805 pentru LUA LOC.

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... pe mine; ca să nu să întâmple, deci, aceea, grăbiți! Căci dacă fiind ea de față și vorbind, io voi muri, fliaria muierii îmi va lua dulceața morții. Pentru că, dacă cel ci au pus pravili politici nu ar fi fost cu periĂ©rghii și zadarnic la scris (o pravilă a ... mult, giocuri, neavând minte de mireasă. Toate din toate părțile, când am adus pe această erinie (eumenidă) curgĂ© ca himarii cari, împreunându-să la un loc, fac un strașnic sunet, încât puțin au lipsit ca, aruncând cununa, să fug din mijlocul nunții; dar însă socotind că aceasta este a lucrului ...

 

Emil Gârleanu - Calul

... ochiul nu mai căta departe. Odată poticni și se rostogoli jos, cu călăreț cu tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp și-l purta numai la pas. În urmă, nu-l mai lua deloc. Venea diminețile la el, îl mângâia, dându-i fiori ce-i fugeau pe sub piele, apoi poruncea soldatului să-l plimbe prin ogradă. Parcă ... tânăr, înspumat. Însuși generalul arătă unde să-l puie la iesle; el, bătrânul, avea să fie mutat mai încolo, în colț, iar noul-venit îi lua locul, în fața ferestruii. Bătrânului parcă îi veni din nou vlaga tinereții, ridică în sus capul, se uită la stăpânul lui, apoi rămase cu ochii ...

 

Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast

... Rome aveau dreptate cînd intrau cu ciocanul în mînă în pădurile de statui ce acoperea forurile și piețele și percutau vechile glorii ca să facă loc celor nouă. Un norod de idoli cădea la pămînt împrăștiind țăndări de lumină, un nou venit lua loc pe vechiul soclu, un discurs mai mult se ținea, vremea îl lua în primire dîndu-i patina necesară și toată lumea era mulțumită. Noi, în norodul acesta de postumi care au murit de două ori, ridicăm azi ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)

... Acolo mă duceam să învăț. Mama, care avea ambiția ca băieții ei să iasă cei dintâi, mă controla uneori fiindcă mă prinsese scriind versuri în loc să citesc pentru examenele de a doua zi. La ce pagină ai ajuns, Cincinat? Eu răspundeam, ascun- zând repede versurile creionate: la 44 ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... de păr negru șerpuiau, părea că o voință lăuntrică luptă contra cuiva, că un imbold obscur încearcă să învingă, că un gînd sălbatic își face loc și o întețește să se trezească, spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului, dar că o putere biruitoare ...

 

Dimitrie Anghel - Coco

... alunecau mai departe, i se năzăreau poate ; mii de zgomote stridente, de glasuri înțiglate, de rîsete sonore, de bătăi de aripi ce mutau umbrele din loc, luîndu-și zborul, de chemări și de răspunsuri, de frînturi de vorbe ce încercau să moduleze dulcele glas omenesc îi loveau auzul ; și atuncea, dînd ... obscur făcea sforțări poate, voind să transpuie o imagine, și figura vechiului stăpîn, ce sta pe același jeț unde stă acum potrivnicul, se refăcea la loc, cu mustățile lui albe, tunse scurt, cu tufoasele sprîncene ce adumbreau ochii buni, cu patriarhalul halat cu care era el deprins de atîta vreme â ... prindea să-l cheme : — Coco ! Coco ! Blajin, prietenul lui bun venea spre el, o mînă tremurătoare se întindea spre trapezul lui mișcător și îl lua, un pămîntean și o înaripată se înfrățeau, pudrat pe creastă și licăritor de străluciri, el, bietul suflet rătăcitor de acum ce nu-și mai afla ... aer, retrăia cu amintirea auzului stridentele glasuri ce se chemau, sonorele rîsete ce se urmăreau printre perdelele de liane, neastîmpăratele aripi ce mutau umbrele din loc, luîndu-și zborul, — și ofta prelung, deschizîndu-și arare licăritorul iris de aur subt greaua pleoapă... Într-un amurg însă, cum adormise pe un ...

 

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș

... tare coanei Ruxandei, care le învățase pe dinafară, ocăra cât ținea sinetul în mână, pe cel care nu-i plătise, iar când le punea la loc, în scrin, era împăcat cu toți. Furtuna nu mai înceta; conul Gheorghieș arunca din când în când priviri spre geamuri. Apoi se înfundă mai bine ... fund, așeză celelalte sineturi deasupra și închise bisacteaua. Căzu pe gânduri. Planurile îl năvăliseră iarăși în minte: ...Dacă ar vinde via! Cu ce ar mai lua pe dânsa și cu acești două mii de galbeni ce n-ar face!... Sau mai bine, nu, n-ar vinde via, dar și-ar clădi ... din ce era! Biata femeie, ar da numai cu cincizeci de galbeni locul ce i-a mai rămas din toată zestrea. Și ce loc!... Dumnealui i-ar da două sute de galbeni. I-ar mai rămânea și ei!... Ce case ar putea zidi pe locul acela! Da; asta-i ... de pe divan, o închise în scrin, își scoase ochelarii punându-i la locul lor, pe masă, și se înfundă iar în colțul divanului. Bun loc, tare bun loc ...

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

... sărutare, mâine... mai știu eu? Ba cu franțuzeasca, ba cu scuturatul, Până când la urmă a-ncurcat băiatul !... Toate astea însă la un loc denotă C-a luat-o goală, fără nici o dotă. Trei perechi de case? Știe Dumnezeu... Trei perechi de mofturi ! — N-o ... C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea... El putea desigur altfel să se-nsoare, — Dar în loc să-i fie recunoscătoare, Să-l respecte-n casă și să-l menajeze, Dumneaei, din contra, ține să dicteze ! Mișu nu e liber nici măcar ... la urmă un moment propice, Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă, A fugit... Iar soții se certară furcă. Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "dragă", Socotind că astfel va putea s-o dreagă, Dar la urma urmei, ca să-l deie gata, A ...

 

Alexandru Macedonski - Te înțeleg, o! Țepeș...

Alexandru Macedonski - Te înţeleg, o! Ţepeş... Te înțeleg, o! Țepeș... de Alexandru Macedonski Te înțeleg, o! Țepeș-vodă, Țepeș-vodă mare domn, Ș-aș voi să te văd astăzi Deșteptându-te din somn! Simt în mine câteodată O mânie ca ș-a ta, Și de-ar fi ca să-ți iau locul, Țepeș, eu te-aș imita! Visurile tale sumbre Pentru mine nu sunt noi... Țepeș, Țepeș, lasă-ți groapa, Să mai vii și printre

 

Dimitrie Bolintineanu - La un poet

Dimitrie Bolintineanu - La un poet La un poet de Dimitrie Bolintineanu O, poete, muza ta A pierdut a sa junie, Și suava poezie Ce pe toți îi îmbăta Cu torente d-armonie? Unde rozele-au zâmbit, Spinii le luară locul; Floarea morții, siminocul, Peste crini a răsărit. Gheața-nlocuiește focul! Nu știm noi că-aice jos E o vale de suspine? Cată să o știm prin tine, O, poetul meu frumos, Cu cântări dulci și divine! Cerul roza-a născocit. Prin parfum să ne răpească, Boarea să ne răcorească, Și poetul fericit Inima să-ntinerească. Iară tu, poetul meu, Poți să verși veninul tău În cântările senine, Dar atât cât să faci bine Și să nu îneci în rău Zilele cele puține. Păsările negrei seri Sunt destule să cobească Vijelii, să veștejească Florile de primăveri, Și tirani ca să lovească. Tu încinge lira ta Cu a zeilor cunună, Și cum varsă dulcea lună Pentru toți lumina sa, Varsă inima ta

 

Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor

Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor Areopagul bestiilor de Ion Heliade Rădulescu Un lup odată se plângea tare Că, de ce merge, lumea se strică: Bestie mare, Bestie mică Azi e totuna, ori lupi, ori miei... Grele prefaceri! timpi și mai grei! Că pe el, lupul, toți îl înjură Și toți cu totul îl pradă,-l fură Ș-apoi când e o vulpe de rea reputăciune , D-o viață prea urâtă, ce nu se poate spune, Și, culme peste toate, Vecină, din păcate, Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate . Și n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu , Căci marea-i pațiență îl bagă-n iad de viu. Făcu, dar, peticiune , Cu foc și rugăciune, P-o limbă reformată, Și trase-n judecată Și el, ca năciunal , Pe vulpe-n tribunal, Compus, ca niciodată, D-un urs cu brânca lată, D-un bucefal-pardos, D-un zripțor și cocoș; Era ș-un 'rangutan, Era și un curcan: Toți judeci ca aceia, înalt areopagiu, De bestii arbitragiu. Petiția pornise pan lupul, sa se plângă, Și-n dreapta-și luă locul, iar vulpea — în a stângă. Procesul era-n forme, avea și avocați, Tot zmei de doctorați ...

 

   Următoarele >>>