Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE POTRIVI CU
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 239 pentru NU SE POTRIVI CU.
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tinereții. Mă credeam ... din nimic. O excursiune studențească la Curtea de Argeș cu niște camarazi neprietenoși și abia cunoscuți ne-a apropiat. Acolo, în fața mămăliguței cu brânză și a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... institutorul, care o salută până la pământ, se hotărăște să-și calce pe inimă, oprește caleașca și strigă: — Pardon, domnule Bumbeș! un cuvânt... — Cu tot respectul! zice foarte unsuros tânărul Tiberiu și se apropie cu capul gol de scara trăsurii. — Aș dori să vă vorbesc ceva... Puteți, dacă nu vă aduce prea mult deranj, să poftiți chiar astăzi pe la mine... — Doamna mea... zice d. Tiberiu încântat. — ...Pe la ceasurile unu și ... picioare. O ușă se deschide... E stăpâna casii, mai strălucitoare ca totdeauna, sorbind pe nări dintr-o batistă înmuiată în triplu extract de vervenă. Femeia se oprește palidă-n ușă, ca sub puterea unei fascinațiuni. D. Bumbeș încă se recomândă. După salutările obligatorie în așa circumstanță, doamna face, cu o sforțare eroică, doi pași, și poftește pe tânărul să ia loc, apoi șade și ea, ștergându-se cu batista udată. Tânărul ia cu precauțiune de la spate poalele redingotei, le aduce bine în față și se așează. — De mult nu am avut plăcerea a vă vedea, domnule Bumbeș... — Ei! doamna nu ...
... pentru prăsilă de burețÄ și pentru viermiÄ, care-i rod rădăcinele. Și tĂ³te aceste se urmĂ©ză cu necesitate organică, și în acelașÄ fel se petrec lucrurile în întrĂ©ga lume viețuitĂ³re: cresce și se sporesce ceea-ce se desfășură în condițiunÄ priinciĂ³se, și se piere încetul cu încetul ceea-ce nu se pĂ³te potrivi cu mediul ambiant. EvreiÄ se sporesc și eÄ în mijlocul nostru fiind-că noÄ înși-ne le creăm priinciĂ³se condițiunÄ de desfășurare: țipăm, răcnim, ne sbatem, ne îmbărbătăm uniÄ pe alțiÄ, ca să purtăm lupta contra lor, dar prin felul nostru de a ... maÄ ușĂ³ră de cum vor fi crezĂȘnd mulțÄ dintre noÄ. Ne-a mers nouă Românilor vestea, că suntem Ă³menÄ risipitorÄ și cu moravurÄ ușĂ³re, nu însă pentru-că suntem în adevÄ•r risipitorÄ și cu moravurÄ ușĂ³re, ci pentru-că prea suntem îngăduitorÄ față cu puținiÄ care-șÄ risipesc avutul în desfrânărÄ. Nu stricată e societatea nĂ³stră, ci slabă, și inima-îțÄ sângerează, când vezÄ Ă³meni cu mintea întrĂ©gă și cu inima curată, adevÄ•rate modele de virtute antică, presentându-se în fața lumiÄ braț la braț cu stârpiturÄ morale, de care ar trebuÄ să
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și ... ce e neapărat. Spre patru părți ale lumii Patru ferestre privesc, Și dacă pe tonul glumei Slobod îmi e să vorbesc, Al lor număr, micșorime, Cu a casei înălțime Atât nu se învoiesc, Încât ochiul ce le vede Cu lesnire poate crede Că se plătea altădată Vreo dajdie însemnată Sub nume de ferestrit; Măcar că nu mi se pare Nici undeva am citit, Că la vreo întâmplare Nobilii să fi plătit. Astfel de năravuri proaste, Dacă vreodată-au fost, N-au putut fi ... suflare, Trecea, se pierdea de sine, Ș-al firii glas simțitor, Și ideile senine Luau iarăși cursul lor. Adeseori pe câmpie Departe mă rătăceam, Adesea cu bucurie În dulci gânduri mă pierdeam. Simboluri de tinerețe, Fluturi
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... fanfara, ploeștenii politica, alții alta: locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă. Dar bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o ... anul bisextil câte 4 lei și 42 de bani și ceva. E cam prea puțin, ce e drept; dar pentru un tânăr fără viții și cu socoteală, poate să ajungă. Ia, să-l privim, mă rog. Unde-o fi mergând așa gătit acest june? Se oprește în fața cofetăriei Riegler să-și așeze încă o dată cravata, care arde ca focul; își scutură cu batista pantofii de lac, își potrivește țilindrul, după ce-i trage apăsat o mânecă împrejur; se-nțepenește în călcâie si se uită spre fațada Teatrului Național... La ce se uită? Ei! la ce! la muscali... După multă dezbatere interioară, își alege unul foarte maladeț, îmbrăcat în catifea albastră, ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
... Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare spre alt soare... Ș-atâta știu: că ... și locul în revărsările mișcării, Și ce din ea destăinuiește colori și forme și simțiri, Alcătuind chiar vecinicia prin nencetatele-i clădiri -- Căci vecinicia ce nu-ncepe și nu sfârșește niciodată Se zămislește-n toată clipa printr-o zidire nencetată. Dar punți de stele peste-abisuri muiau adâncu-n strălucire Și se simțea că-n orice parte e Dumnezeu, că-n orice parte Aceeași viață neînvinsă își duce valul mai departe. Că sori ce n-ar fi ...
... ți-am spus. Ține bine minte. Jean Conul Tase rămase împietrit. Arătă scrisoarea lui Năstrate. — Ce e de făcut? Nasul borcănos al lui Năstrate se aprinse deodată ca o lampă. Se scărpină după ceafă. Apoi, ca omul care nu dă de la nimic înapoi, răspunse: — Să îndrepți greșeala dincolo, coane Tase. Conul Tase simțea că i se coborâse tot sângele la inimă. Firește, atâta-i mai rămase: să dreagă dincolo ce, fără voia lui, stricase aici. Se sui repede în trăsură și, peste un sfert de ceas, se oprea în fața sălii Apolon din despărțirea a IV-a. Sala, plină; în ea, un frământ cumplit de nerăbdare. În despărțirea ... mulți cârciumari, care știuseră cum să vie la întrunire. De la cele dintâi vorbe ale conului Tase, urletele ridicau acoperământul. În mijlocul tuturor, un sfrijit, cu mustața lungă de părea înnodată pe după urechi, își șuiera mereu cuvintele: Șuuș cu Tașe! Șuuș cu conul Taașe! Dar Năstrate ridica brațul: Tăcere, și gurile se închideau câteva clipe. Cu alte vorbe, cu alte întorsături, conul Tase ajunse tot acolo: tot ei, nimic ceilalți. Și iarăși simți de la o vreme că poate cuvânta așa un ceas, două
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... rostește o condamnare numaidecât. Se observă, în aplicările acestui paragraf penal literar, că cenzorii poeziei nu iartă artiștilor să fie geistreich, decât prin idei nesărate. Cu procedarea aceasta a fost strivit, până deunăzi, Heine. Cuminte, Clatină urechile învechite, Ca două limbi de ceas potrivite, Să foarfece timpul zbieratului. Și ... marginea satului Casele se fac o clipă roșii. Pentru că soarele s-a tăiat în spini" este qeistreich, desigur. Și care animare poetică nu e geistreich? Așa, orice poezie, care nu copiază, e geistreich. Ca să găsești: Amurg. Dama cu camelii a scuipat sânge. Toamna. Câmpuri verzi, luminoase, așa cum descriu literații primăvara. Opalul. Lapte stricat. trebuie să dispui de aptitudini ce, la ... numesc, convenabil, spirit. Poetul însă ar fi vrut să scrie cu miresme de culori. Dar culori și miruri se prefăceau în cuvinte negre, la fel cu toate civintele. Și întreba pe Cel-ce-toate-le-a-făcut de ce nu i-a lăsat și lui darul cel mare: însemnarea frumuseții. Dar ni se spune și de un mut care voia să tălmăcească prin semne zugrăveala unui altar, și de un dascăl care adăuga înțeles semnelor prin care cel ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... lucru, cască ochii mari în fața adâncimii marelui: naturalist, care știe să documenteze așa de admirabil, să dea așa de exact coloarea locală; dar, dacă se-ntâmplă să cază cartea în mâna vreunui mecanic de drum-de-fier, apoi acela are să se amuzeze foarte-mult cu balivernele documentare ale naturalistului: trei din patru părți sunt potrivite ca nuca-n perete. Această manie, ca să nu zicem chiar ghidușie, a lui Zola s-a descoperit cu vârf în La DĂ©bâcle. Se-nțelege că în La DĂ©bâcle nu mai era vorba de catastrofa unei locomotive, ci de a unei armate colosale. Aci romanul nu era în primejdia neînsemnată de a cădea la zece ani o dată în mâinile unui cunoscător; era o carte ce a doua ... le-a transpus într-o deosebită ordine, presărând printre ele câte o propozitie a sa, care în genere se potrivește foarte puțin cu întregul pe care-l plagiază. Deși Zola nu a avut un proces în fața justiției, cum prea ușor se ...
... își întregea gătelile. Dar într-o zi, cum era îmbrăcată într-o rochie galbenă ca aurul curat, plecată pe marginea unui havuz, în apa căruia se oglindea de obicei cînd își potrivea florile, rămase nedumerită, căutînd în mănunchiul cules ce floare i-ar sta mai bine și s-ar potrivi cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce se oglindi în apă, le aruncă. Alese apoi o floare de leandru cu miros amar, dar o aruncă și pe aceasta, căci era prea roză. Prinse un mac cu inima neagră, dar nici macul nu se potrivi. Alese apoi o gherghină, dar prea era înghețată și fără de mireasmă. O pată roșie ca sîngele ar fi trebuit, un roș puternic și scînteietor ... se făcea și floarea lua trup, se clătina pe o ramură numai să întindă mîna și s-o frîngă. Dar cînd să ridice brațul, visul se destrăma și floarea nu era nicăiri. Și așa, ziua chinuitoare trecu, și mai chinuitoare veni noaptea. Cu cercuri viorii sub ochi se trezi a doua zi, mai ofilită se
... l ia tu, fătul meu, De ți-e sufletu-ndrăzneț, Cât ți-e graiul de sumeț!" IV Ei de brâie s-apucară Și la luptă se luară Zi de vară pân-în seară. Când în loc mi se-nvârteau, Când la vale s-aduceau, Nici unul nu dovedea! Dar Stoian mereu slăbea, Brâul lui se descingea. [3] ,,Vidro, puiculița mea! Vin' de-mi strânge brâul meu, Apăra-te-ar Dumnezeu, Că-mi slăbesc puterile, Mi se duc averile!" Iară Vidra mi-i privea, Ochișorii-i strălucea, Inimioara-i se bătea Și gurița-i răspundea: ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vă-i lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul m-oi iubi." Stoian popa s-aprindea Și făcea el ce făcea Pe Păun că-l aducea, Și-n pământ că mi-l izbea ... primi colaci este una din vechile datini ale țării. În toate împrejurările cele mai însemnate ale vieții omului, la naștere, la botez, la înmormântare, colacii nu lipsesc, și iau proporții de mărime potrivită cu starea omului. Când se naște un copil și ...