Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OȚELUL
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 120 pentru OȚELUL.
Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... s-arată cetatea din vise. Cetatea din vise departe e încă, Și vine și ziua cumplită când el, Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adâncă... Când setea, când foamea, — grozave la fel, Pe piept, ori pe pântec, îi pun câte-o stâncă ... sub jarul pustiei Și focu-n odaie se stinge și el, Iar lupii tot urlă pe-ntinsul câmpiei, Și frigul se face un brici de oțel... Dar luna cea rece, ș-acea dușmănie De lupi care urlă, — ș-acea sărăcie Ce-alunecă zilnic spre ultima treaptă, Sunt toate pustia din ...
Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev
... cu mâna. La intrare fel de fel de coșoalce, panere și panerașe, ieșite din meșteșugăria Zemstvei. Apoi o mulțime de mărunțișuri de lemn și de oțel, jucării, țesături și altele. Toate aceste erau aduse nu numai din Kiev și din gubernia lui, ci și din multe alte locuri ale Rusiei. Galeria ...
... lui încetează. Severă și rece, impunătoare și mai concretă, lada de fier îi ia locul. Imperioase efigii regale se strămută în noul lor palat de oțel, promiscuitatea fatală a aurului cu argintul și arama dispare, apartamentele osebite stau gata pregătite după rangul musafirilor. După zidul de metal dorm acum ... concurență de regrete îndoliate se așezară față în față, batiste încadrate în negru adunară o lacrimă, priviri avide și cercetătoare se furișară către enigma de oțel, așteptînd gestul definitiv al magistratului care va face să cadă pecețile. După zidul de metal dormeau speranțele, după fortificațiile acestea rezistente se ascundeau energiile acumulate ...
Ion Luca Caragiale - Mare farsor, mari gogomani
... n loc să poarte o tichie Ca un farsor ce este, el Și-a pus pe cap cu fudulie O cască mîndră de oțel. Și joacă - joacă prost, da-i iese; Stau paf toți bieții gogomani, Paf ! Din succese în succese, De douăzeci ș-atîți de ani ! Și ține ...
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac
... mușcatul șerpilor Sub o tufă-n poieniță Este-o fântâniță Și-n fântână-o pietricică Rece, vinețică, Și sub piatră-un șerpurel Cu dinți de oțel. Dinții apuc de piele, pielea de carne, carnea de os Și prin trup trece un fulger veninos. Dar cum iese dintre nori Fulgerii strălucitori, Celui ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... te-oi lua, Cum zici dumneata, Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui De mi-ei isprăvi Pod pe Marea Neagră, De fier Și oțel, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie, C-o scară de fer ... mi bătea Și pod se făcea; La cap - mânăstire, Chip de pomenire; Și iar mai bătea, Scară se-ntindea, O scară Ușoară, De fier Și oțel, Pân’ la naltul cer. Dar el ce-mi făcea? Pe pod că-mi trecea, Pe scară suia, Pe scară Ușoară, Pe scară de fier, În ...
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea ...
Ștefan Octavian Iosif - Dunărea
... n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate-un scut de-oțel afară. Băiatul rîde aiurit, Și-i scoate-un piepten aurit. A treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ...
Alexandru Macedonski - Destinul
... l cu răbdare sau tremură de frică, De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică! Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel, Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume, Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume, Te ține-nchis în el ...
... e zgomotul ce-l fac cu zalele lor. Îi văd... s-arată: sculatu-s-au toți de sub pietre... Trec -- Trec sute; iată-i: de-oțel le e coiful, lat era romanul în spete,-ondulat avea părul; puternic brațul. Roma veche întreagă se-nșiră pe dinaintea mea Consuli, proconsuli, matroane, copile ...