Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O PIATRA ETC.
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 80 pentru O PIATRA ETC..
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... žMircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca să se deștepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia auditoriului, și tocmai prin ... fi. Cuvântul prozaic este chemat a-mi da noțiuni, însă aceste noțiuni sunt abstracte, logice, desmaterializate, și pot constitui astfel un adevăr și o știință, dar niciodată o artă și o operă frumoasă. Frumosul nu este o idee teoretică, ci o idee învăluită și încorporată în formă sensibilă, și de aceea cuvântul poetic trebuie să-mi reproducă această formă. Noțiunea abstractă „cina cea de tainăâ ... a se ridica peste un nivel dat; de unde cuvântul mensa, care mai înainte vrea să zică orce ridicătură, masă, bancă, scenă pentru vinderea sclavilor etc.; e-minere arăta o ridicătură mai frapantă decât celelate, scoasă la iveală dintre toate, și eminens cuprindea dar pe atunci o imagine sensibilă foarte semnificativă. Astăzi a dispărut elementul material din concepțiunea acestui cuvânt, eminent este o
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru sfiiciunea mea obișnuită. Cunoștința se făcu într-o zi întâmplător, din nimic. O excursiune studențească la Curtea de Argeș cu niște camarazi neprietenoși și abia cunoscuți ne-a apropiat. Acolo, în fața mămăliguței cu brânză și ... a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se hotărî să meargă cu mine prin noapte. Din urmă, o amică ne vesti stupid: “Bine, o să vă spun mâine domnului profesor!" Pornirăm în întuneric și coborârăm la Argeș. Era liniște, aerul curat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând ... de târg, ar fi fost ridicolă. Dar am preferat să ne întoarcem, nu prea târziu, ca să nu ne speriem complect vecinii, trecând pe lângă o prăvălie luminată, fără să am curajul să cumpăr ceva de mâncare, de frică să nu par greoi, tulburându-mă o foame teribilă, la care, cu tot amorul și poezia Argeșului, mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... a ieșit să mă întîmpine figura strălucitoare a nobilului meu amfitrion. I-am mărturisit numaidecît impresia puternică ce mi-a cauzat-o vederea operei sale de piatră, tot asa de minunată ca și celelalte opere ale sale. — Stai să vezi... încă n-ai văzut nimic! îmi răspunse... Și, mai întîi de ... două saloane, unul mare și altul mic; în fund, un altar, și in fundul altarului, un piano. Acustica bolții acestui altar e de o putere care foarte rar se poate realiza prin voința arhitectului. Un acord produce o rezonanță care umple bogat Întreg interiorul domului, deșteptlnd glasul adormit al golului... De o parte și de alta a altarului, două Încăperi pentru bibliotecă unde se pot In bunăvoie odihni mii de volume înțelepte... Fereastra ... de scîntei de spirit — spiritul însuși, d. Hasdeu, — plină de frumusețe — amîndoi soții frumoși, prin frumusețea supremă a părului alb. O așa ospitalitate e o mare favoare, o adevărată binefacere. Tot timpul dejunului, ilustrul meu amfitrion e un izvor nesecat de învățături adinei și de glume seînteietoare —
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată De-un fecior și de o fată. [1] În poveștile, în legendele și în baladele românești se găsesc o mulțime deidei poetice și de imagini răpitoare, precum inelul ce ruginește și aurul năframeice se topește în ajunul morții unui om. Pe lângă minunile din ... cetăților, iarba-șarpelui ce învie morții vindecându-lerănile, poduri de argint, cu copaci de aur în care cresc mere de rubin și cântăpăsări de briliant etc., etc. găsim mere de aur care, aruncate jos, se prefac înpalate împărătești, furci de argint care torc singure, piatra de teacă a sfinteiMiercuri, peria ... date de tustrele tânăruluiFăt-Frumos ca să-i fie de ajutor când l-ar ajunge zmeii. Piatra de teacă aruncatăîn calea zmeilor se schimbă într-o stâncă naltă până la cer, peria într-un codrudes în care nici vântul nu răzbate, ștergarul într-o mare lungă și lată ca fațapământului. Zmeii trebuie să macine stânca, să doboare codrii și să soarbăapele mării pentru ca să ajungă pe Făt-Frumos ... căderea stelelor, cântecul cucuvăii, urletul câinilor, arătări de năluce,pocnirea lemnului icoanelor din casă, stătutul cailor pe loc când au a pleca ladrum
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
... IV: Viața omului: Omul este ca iarba, Zilele ca o floare Ca timpul trecătoare... Așa va înflori!... Când e în tinerețe. Se află-n primăvară... etc. Când e în bărbăție În toamnă se ivește... etc. Când e în bătrânețe Atunci intră în iarnă, Când nori încep să cearnă Și se-nălbește tot. Ca floarea cea uscată, Și-n seamă nebăgată ... Ca dragostea mai scump nume Nu e pe acest pământ. Ea-i împărăteasă-n lume, Ei toate supuse sânt. Dragostea în orice casă Stă ca o floare pe masă Și zâmbește tutoror... etc. În cântarea X: Pustnicul: Am lăsat mărire, lume, Am lăsat lux și palat, Am lăsat și rang și nume Și-n pustiu m-am depărtat ... amuțita stâncă Și nesimțitorul crâng, La-ntristarea cea adâncă Nu pot auzi când plâng. Unde vânturile sună Prerumpând al meu suspin Și-l duc ca o jertfă bună Către cel cărui mă-nchin... etc. După aceste câteva exemple se poate cunoaște natura simțirilor, precum și stilul lui Anton Pann; iar din toate operele sale, cea mai importantă este Povestea ... filologii străini; iar judecând după varietatea anecdotelor adăugate pe lângă proverburi, precum și după felul celorlalte publicații, adică: Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, Moș alb sau ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
... gară v-așteaptă trăsura". Stilul e femeia... Grațioasa doamna Guvidi! îi cunosc scriptura și dictonul favorit, pe care-l spune așa de des și cu o atât de fermecătoare clipire de ochi! Moara-de-Piatră ca moșie e o moșie mică, da, dar ce rai mic! E așezat la distanță de douăzeci de minute de la gară... Un parc mărț și un cottage englezesc ... al Morii-de-Piatră era mult cunoscutul N... distinsul sportman, un flăcău destul de copt, putred de bogat, și care, cum îl știm toți, are o pasiune neînfrânată pentru cai. A văzut odată la șosea pe doamna Guvidi cu roibii, - îi mâna singură -, în cine știe ce dispoziție de ... bani! a zis ea odată cu hotărâre. - Atunci, pe ce? a întrebat N... cu tonul omului gata la toate. - Pe... N-o să vrei... - Orice! - Pe Moara-de-Piatră a răspuns scurt! femeia, care era acuma parcă mai frumoasă ca totdeauna. - Ei! prea exagerat! a întrerupt Manolache, amestecându-se și ... condus la gară. Ne-am suit în vagon cu toții, după ce am mulțumit gazdelor și îndeosebi doamnei, care făcuse onorurile cu grația ei obișnuită etc
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... Cu buza de-otel. Unguru-i fălos, [8] Nu-i primejdios, Gura lui e mare, Dar nu mușcă tare. Câți sunt ei? cincizeci? Șasezeci, optzeci, O sută ș-o mie? Iasă-n cale-mi, vie Dacă vor să știe Cine e Mihul, Mihu Copilul!" Murgul ca gândul Lasă colnicul S-apucă drumul. ,,Hai, murgule ... loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc de ceri etc. În unele părți ale României pronunțarea cuvintelor, deși mai puțin corectă, e mai dulce și chiar mai ↑ Pușca are deosebite numiri. În munții dinspre ... și Căplești zic lui Radu Calomfirescu: Noi în cale ți-am ieșit C-avem dor de harățit. Hai la harță voinicească Și la joacă războiască. Etc., etc., etc. ↑ Tablou sublim de adevărată poezie. Una din cele mai încântătoare creații a închipuirii. Ar crede cineva că poetul ce a improvizat ... Și de cea lopată. După ideea mea, balada lui Mihu este de preferat așa cum este aici prescrisă și cum mi-a cântat-o ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... acele titluri. Și, în adevăr, ce izvor de măgulire putea să fie pentru un român în titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă©chanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă la masă. Stolnicul mare servea de maître ... Să fugă de el și om și vită, și răcoarea și căldura, și umbra și soarele, și tot ce este bun pe pământ!“... etc. (Extras dintr-o carte veche). Crâncen blestem și de o sălbatică energie! Accentul neîmpăcat ce-l caracterizează explică luptele și cruzimile fanatismului religios. Dar ceea ce inspiră o mirare dureroasă este că toate acele formule de afurisenii și acte de cruzime au fost pretutindeni dictate și executate în numele lui Christos, care a ... Toată grija mi-am luat Și de lume am scăpat, Eu de dânsa, ea de mine Și... să ne fie de bine! V - Fragmente dintr-o poveste Când ascultă cineva cu luare-aminte modul cu care țăranii povestesc basmele răspândite în popor, el constată perioade întregi, rimate, și nu se refuză ... ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... Alecsandri I A. Russo, trimis de copil într-un institut din Elveția, săvârși studiile colegiale și se întoarse în Moldova la 1838 cu o colecție de încercări poetice scrise în limba franceză. Printre aceste bucăți inspirate de amorul libertății se găsea și o imprecare violentă contra tiranilor, ce-i cauza oarecare supărări în Viena din partea poliției. Soarta lui îl puse chiar din prima-i junie în față ... langes, Pour la libertĂ© sainte et puis pour l’avenir, Pour les hommes de coeur ici bas, vrais archanges Qui meurent sans mourir!“ Etc., etc., etc. A. Russo era poet în toată puterea cuvântului; natura lui avea nevoie de orizonturi întinse, de aerul munților, de sunetul doinelor, și însă ... dânsele de câte ori o putea face, pentru ca să cutreiere munții și să descopere legende. Jurnalul său de toate zilele trebuie să fi fost o comoară... însă a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelăsându-ne decât o singură legendă: Piatra corbului, culeasă la Bicaz. La 1846, Russo compuse pentru teatrul românesc din Iași o
Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri
... 3.1 Cântece bătrânești 3.2 Doine 3.3 Hore 4 Proză 4.1 Biografii 4.2 Călătorii și studii 4.3 Din periodice, broșuri etc. 4.4 Manifeste și amintiri politice 4.5 Din postume 5 Legături externe Poezii Toamna țesătoare Răzbunarea lui Statu-Palmă Noaptea albă Zilele Babii Hora ... un album Mărgăritărele Deșteptarea României Cînticul Margaritei Păsărica mărei Floarea oceanului Iahtul Sentinela română Moțul și secoiul Vis de poet Muntele de foc Ce gândești, o! Margarită Hoțul și domnița Stelele N. Bălcescu murind Anul 1855 Banul Mărăcină Cântece și sărutări Dragoș Visul lui Petru Rareș 1 Mai Cântece de lume ... Lelea vitează Hore Ileana Tița Moș bătrân Frunză verde de alună Frunză verde de piperi Frunză verde de căpșune Ungureanul Puișorul Rândunica Ilenuța de la Piatră Hora țigănească Barbu Baba și fata Lelițele Baba și moșneagul Fugi încolo Floarea din pârleaz Busuiocul Ian sui, leleo... Femeia temută Sultana Lelița de la ... e Călătorii și studii Istoria unui galben Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența Iașii în 1844 Un salon din Iași Românii și poezia lor O primblare la munți Borsec Balta-albă Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar Tovarășul meu de drum Malposta Tuluza, Nima, Marsilia Pe mare Muntele ...
Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj
... suferă și geme, poporul lucrează, poporul nu grăiește decât prin tăcerea lui. Când adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului au răsturnat o lege despotică, un rege, o instituție nedreaptă, falșii patrioți se îndeasă la paradă, apucă partea cea mai mare... și atunci devin lucruri neauzite, de care națiile se rușinează mai pe ... Nu face altuia ceea ce n-ai voi să ți se facă ție! * Dacă aș avea să-mi fac testamentul politic, aș zice concetățenilor mei: "O, fraților, alegeți judecători buni! Opriți birocrația de a deveni o putere despotică; căci ea nu trebuie să fie decât servitoarea publicului care o plătește. Aștupați-vă urechea la glasul falșilor patrioți. Astfel țara va fi scăpată de trădători și de călăi". * Cu cât dobândesc experiență prin studiul omenirii ... lume, fără o deplină transformare a neamului omenesc. * Printre instituțiile moderne garda națională este una din cele mai frumoase și totodată mai periculoase. O gardă națională inteligentă, serioasă, lipsită de fanatism politic reprezintă siguranța publică, ordinea, respectarea legilor, libertatea individuală și nedependența patriei. O gardă națională neinteligentă devine instrumentul orb al falșilor patrioți. Ea poate să puie în pericol libertățile publice, înlocuind despotismul tronului prin despotismul uliței. * Dintre toate ...