Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PÂINE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 204 pentru PÂINE.
Ion Creangă - Cinci pâini Cinci pâini de Ion Creangă Anecdotă publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 12, 1 martie 1883 Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, și celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea și se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare. Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeț, necunoscut, îi ajunge din urmă și se oprește lângă dânșii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie și lui ceva de mâncare, căci e tare flămând și n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra. — Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeți călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca și al treilea. Călătorul străin, flămând cum era, nemaiașteptând multă poftire, se așază jos lângă cei doi, și încep a mânca cu toții pâne goală și a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Și ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... dinaintea lor. Când mă gândesc însă la exilul de la 1848, din care noi înșine am făcut parte, și îmi aduc aminte de așa-zisa pâine amară a acelui exil, nu mă pot apăra de o ironică zâmbire. Unde ne-am exilat de bună voie, noi, pretinși eroi ai ...
Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni
... înainte de toate la roada acestui an și la munca câmpului; în mintea lui toată fericirea ce-o poate aduce anul viitor stă numai în pâine, cum și este în adevăr. De aceea, și sărbătoarea Sfântului Vasile, stăpânului plugarilor, este cu totul plugărească, țărănească, iar nu bisericească. Adăuza după hăit, chiar ... din sat, hiritisându-se unul pe altul, se samână cu grâu, cu orz, cu păpușoi, ca să arate că doresc să vie în anul viitor pâine multă și frumoasă, să trăiască toți cu sănătate pân-în anul viitor: Sănătatea noului, Și la anul cu sănătate, Să crească grâiele, Și malaiele, Și ...
... dealuri-nalte, vii, Depărtări largi, albăstrii. Primăvara — numai floare În câmpii mirositoare. Vara — aur tot turnat Până-n zare revărsat, Aur viu de pâine coaptă -- Munca țărănimii dreaptă. Trece vântul prin ogoare, Dă pământului răcoare Și se duce pân'în zări Și răzbate-n depărtări. Păsări cântă-n ceruri ...
Alexei Mateevici - Deasupra Târgului Bârlad
... Alexei Mateevici - Deasupra Târgului Bârlad Deasupra Târgului Bârlad de Alexei Mateevici Deasupra târgului Bârlad Trecut-a un aeroplan Ș-un snop de pâine-a aruncat Cules din lanuri de german: ,,Noi semănat-am primăvara Cu pâinea voastră toată țara, Grădină, vale, deal și șes, -- Ș-acuma ... i frică, Sătui ne ține Muntenia, Degeaba oastea se ridică, Și prinde toată România". Așa hârtie-a fost legată De-un snop de pâine aruncată. O, Doamne, unde-i ispășirea, O, Doamne, unde-i mântuirea? Străinii ne-au mâncat sudoarea, Iar noi ne chinuim flămânzi. Pământul, ce ne-a ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... mi fac o sorcovă, dacă nu am una de târg cu flori și cu beteală: și poate să vin cu parale; am să-ți cumpăr pâine caldă. Aici e frig, mamă, vreau să mă duc! Și el, care înghițea în sec de foame, nu-i venea să spuie drept — deși ... ce nu mă asculți? "Ca un fir de trandafir, tare ca piatra, iute ca săgeata"... Mai sărută-mă o dată, c-am să-ți aduc pâine caldă de la Iane brutarul. Îl sărută. Parcă buzele i se încălziseră într-un zbucium de viață fără nădejde. Nică, după ce o bătu pe ... pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. În acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în mintea lui de copil: "Vreau să aduc pâine caldă mamei, pâine caldă de la Iane brutarul!" Și intră în zăpadă până în brâu. Se opri încremenit. Auzise ceva. Îl striga cineva? Auzise bine numele lui. Vântul ... Să duc la mă-ta foc, lele, îi răspunse Irina. — Și eu, după ce m-oi încălzi, mă duc cu sorcova, să-i aduc pâine ...
Alecu Donici - Țăranul și calul
... Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai ...
Antim Ivireanul - Pentru taina dumnezeeștii Liturghii
Antim Ivireanul - Pentru taina dumnezeeştii Liturghii Pentru taina dumnezeeștii Liturghii de Antim Ivireanul Taina Liturghiei iaste prefacerea pâinei și a vinului în trupul și sângele mântuitoriului nostru Iisus Hristos. Și iaste materiia aceștii sfinte taini pâinea de grâu curat și vin curat și apă curată. Și închipuirea sunt sfintele cuvinte care le zice preotul după cuvintele cĂ©le domnești: Și fă pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului tău, Amin, iară ce e în păharul acesta, scump sângele Hristosului tău, Amin, prefăcându-le / pre dânsele cu Duhul tău cel Sfânt. Amin. Sfârșitul sfintei Liturghii iaste să să jărtvuiască mielușelul lui Dumnezeu, pentru mântuirea
Antim Ivireanul - Rugăciunea care au învățat pre apostoli Domnul nostru Iisus Hristos %E2%80%9ETatăl
... la Dumnezeu hrana cea preste fire a sufletului, carea iaste cuvântul lui Dumnezeu, după cum la Matheiu, cap 4 zice: Nu numai cu pâine va trăi omul, ce cu tot cuvântul ce iase din rostul lui Dumnezeu. Și iartă noao greșalele noastre, cum și noi ertăm greșiților noștri. Această ...
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i se smulse în ora blestemată, Tot eu l-am ajutat. I-am spus: ți se închide grădina nemuririi; Supremul te gonește din sântul paradis, Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii Un altul ți-am deschis. Voind apoi să vadă pe oameni în durere Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
... geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om ... cel ce-au văzut Făr’ de milă pe sărmanul zbuciumat iarna de vânt, Pe bătrânul slab și bolnav lângă scara sa căzut, Cătând fărmături de pâine și lingându-le de jos... Dinspre avutul acesta Domnul fața și-au întors. Deci dați Domnului pomană, că vă va da înmiit, Vă va da ...