Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂLC

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru PÂLC.

Alexandru Vlahuță - Valuri

Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...

 

Emil Gârleanu - Musafirul

... Emil Gârleanu - Musafirul Musafirul de Emil Gârleanu În lungul câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

Ion Luca Caragiale - Boborul Boborul de Ion Luca Caragiale Apărut în 1896 În secolul nostru s-a născut și s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; și sunt autorizat a o face - eu am fost cetățean al acelei republice. Am asistat la mărirea și decadența ei, și nu în calitate de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

... norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia

Ştefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia Lupta de la Baia de Ștefan Octavian Iosif fragment Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind. Sună vesele fanfare, Spumegă în cupe vinul... Încrezut și vesel, craiul Se ridică hohotind: — Cum azvârl această cupă, Astfel am s-azvârl coroana De pe capul tău, Ștefane! Și-am să-mi țin cuvântul dat! Zice — vrea s-arunce cupa Cu dispreț — dar nu sfârșește: Lung răsună fiorosul Glas de bucium depărtat! — Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai Năvălesc tot mai aproape, Și ferestrele deodată Strălucesc în zori de pară: Vine Ștefan ,,cu alai!" — Dați-mi scutul! Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul crinilor

Alexandru Macedonski - Rondelul crinilor Rondelul crinilor de Alexandru Macedonski În crini e beția cea rară Sunt albi, delicați, subțiratici, -- Potirele lor au fanatici -- Argint din a soarelui pară. Deși, când atinși sunt de vară, Mor pâlcuri, sau mor singuratici, În crini e beția cea rară Sunt albi, delicați, subțiratici. În moartele vremi, mă-mbătară, Când fragezi, și primăvăratici, În ei mă sorbiră, extatici, Și pe aripi de rai mă purtară În crini e beția cea

 

George Coșbuc - Noapte de vară

George Coşbuc - Noapte de vară Noapte de vară de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 7 Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine         Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă         Hăulind. Cu cofița, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete         De la grâu. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese         Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină         Și-a-nnotat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit, Și prin satul adormit Doar vrun câine-n somn mai latră         Răgușit. Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Și se nalță,-ncet-încet, Gânditoare ca o frunte         De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot         Apa-n vad. Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu-i ...

 

Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal

... gusta-va picătură, La Zamolxix o nouă viață să-și găseascăâ€�. Cum regele grăit-a așa s’a și făcut Rămasul pâlc de oaste stă lângă tronu-i mut. Atunci al legii preot, mai mare între cei mari Pășește spre căldare eu pași înceți și rari, O ...

 

Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu)

Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu) Învierea de Mihai Eminescu Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada. O muzică adâncă și plină de blândețe Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: ,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe. Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg." Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte... Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte... Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie: ,,Cântări și laude-nălțăm Noi, Ție Unuia, Primindu-L cu psalme și ramuri, Plecați-vă, neamuri, Cântând Aleluia! ...

 

Mihai Eminescu - De câte ori, iubito...

... de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pasări, pierzându-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu ...

 

   Următoarele >>>