Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE CARE NU SE POATE CONTA

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru PE CARE NU SE POATE CONTA.

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în ... fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări ... recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... ploaia pe șindrilele acoperișurilor și pe covergile căruțelor mocănești. Apoi mai glăsuia acolo despre zăvoaie și despre poduri umblătoare și alte lucruri multe și minunate, pe care aproape ardeam să le văd. Astfel de lucruri minunate se găseau ele și pe la noi, dar eu vream să le văd departe, căci în depărtare ele trebuiau să fie și mai triste, ca ploaia asta, și mai dragi ... mai mult pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am fost și la Odesa, numai așa, ca să dorm o noapte pe chei și alte vreo două-trei prin stepă; dar mai mult am dormit pe chei, însă pe vagabonzii lui Maxim al meu nu i-am găsit. în locul lor am dat de niște namile leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă ... peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... spre ușă, ies repede și nu mă mai încurc primprejurul școlii, ci o iau la sănătoasa spre casă. Și când mă uit înapoi, doi hojmălăi se și luaseră după mine; și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu intru acasă, ci cotigesc în stânga și intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu ... mă ia la dragoste, și Smărăndița începe din când în când a mă fura cu ochiul, și bădița Vasile mă pune să ascult pe alții, și altă făină se macină acum la moară. Nic-a lui Costache, cel răgușit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe ... săi! blestemau femeile din sat, cu lacrimi de foc, în toate părțile. Iar mama lui bădița Vasile își petrecea băiatul la Piatra, bocindu-l ca pe un mort! Las', mamă, că lumea asta nu-i numai cât ...