Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE FAȚĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 1318 pentru PE FAȚĂ.
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... un loc cu toatele, preasfântul le-a spus că vrea să le înfrumusețeze. Arătându-le păunul, le zise să-și aleagă fiecare, de pe trupul lui, felul penei în care ar vrea să fie îmbrăcată. Și ca să-l vadă mai bine păsările pe păun, Dumnezeu îi porunci să-și rotească coada, și de atunci păunul căpătă darul acesta. Păsările cerului însă, deprinse mereu cu albastrul văzduhului, cu verdele ... penele păunului și-a făcut: prigoria, gangurul, scatiul. Ba chiar și eu am întins aripile de mi-a pus albastrul de pe ele. Uite. Mărturisesc, cam puțin, însă și așa e bine, că tot mi-a venit mintea cea de pe urmă. Dar cel mai folosit, îți închipui, a rămas păunul, că tot albastrul, aurul și verdele, disprețuit de celelalte păsări, i-au rămas ... De trei ori i-a poruncit Atotputernicul să tacă. El, de unde! Îi da înainte. Atunci, dintr-un tufiș, iată și privighetoarea! Privighetoarea, pe vremea ceea, era cea mai leneșă pasăre: dormea și ziua și noaptea. Și fiindcă acuma se trecuse cu somnul, nimerise și ea la spartul târgului
Ion Luca Caragiale - Poziția ministerială față cu revizuirea
... lămurit: nu veți avea ce cereți decât după ce ne veți da ce cerem mai trebuia oare guvernul să stăruie ? Nu trebuia să convoace de pe atunci imediat camerele de revizuire pentru ca, dacă era așa mare zor de independență, dânsele, auzind pe guvern comunicându-le voința nestrămutată a Europei, să se rostească ? Nu era oare dator guvernul să vază că în această tocmeală diplomatică, ca ... că nu el, ci țara a vrut așa; greutăți mari, primejdii poate, cari ar urma de aci, nu l-ar privi de loc pe acest patriotic și național guvern; toate s-ar sparge în capul țării. Daca cestiunea se va deslega spre nemulțumirea Românilor prin presiunea din afară, guvernul ... multă vreme; tocmai peste vreo zece zile se speră că vor începe desbaterile publice, și atunci numai dacă se va putea ajunge la punerea discuției pe un teren oarecare. În orice caz desbaterea publică nu va putea începe până ce sau guvernul, sau majoritatea sa credincioasă, ceea ce, orice s-ar ... din majoritate cei mai însemnați prin neînsemnătatea lor, ca d. ex.: dd. Pătârlăgeanu, Rose Ștefănescu, Betolianu și alții, să aducă în desbatere propunerea împământenirii evreilor
Mihai Eminescu - Iar fața ta e străvezie
... Tu, chip chinuitor de dulce, Tu, ideal în ochii mei, Tu, ce femeie între flori ești Ș-o dulce floare-ntre femei. De-ai rămânea pe veci frumoasă, Precum te simt, precum te văz, Ca-n părul tău cel lung și galben Eu flori de-a verii să așez ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa deschisă și cu câțiva tăciuni pâlpâind. — Leonida e în halat, în papuci și cu ... jumătate! ( cu mândrie și siguranță ) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gândești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma? EFIMIȚA ( mirată ): Și pe Papa de la Roma? Auzi, soro? LEONIDA: Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui ... și-întâi că dacă e republică, nu mai plătește niminea bir... EFIMIȚA: Zău? LEONIDA: Zău... Al doilea că fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe lună, toți într-o egalitate. EFIMIȚA: Parol? LEONIDA: Parol... Par egzamplu, eu... EFIMIȚA: Pe lângă pensie ? LEONIDA: Vezi bine; pensia e bașca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica ... ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
... cu Prusia. Însă, de la început, cumintele Gherea îi repetase lui Caragiale că Bucureștiul și România au să-i fie, acolo, foarte de lipsă; și pe Caragiale îl irita semnificativ acest pronostic pe care-l respingea aproape indignat. S-a văzut apoi că fiecare ocazie mai drept: orice pretext îl era bun ca să se repează ... și fără vreo carieră civică din acele prin care tot politica operează, viața lui n-a putut fi bine așezată și plăcută decât pe apucatele. Pe atunci, artistul, și mai întâi acel literar, era încă, aici în țară, fenomen intempestiv. Însă orice talent bine hotărât înseamnă un grad mare de fatalitate ... îi numea deunăzi: niște simpli ratați un bărbat politic proaspăt, plin de zgomot și de succese. Desigur ratați, însă nu chiar simpli: e obiecția unică pe care o putem ridica sentinței omului politic, în această materie. Obișnuit, are dreptate omul de piață, când judecă pe oricine vreți din punctul de vedere al pieței. Destul de curios e că oamenii de piață se amestecă a judeca pe ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp ... opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și mergea adânc în pământ. — Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz. — Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, și ... când cu piciorul, când cu brațul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu funia la sine pe tovarășul său din vale! — Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care ... picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în vine și un văl negru i se puse ...
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei
... Vasile Alecsandri - Pe malul mărei Pe malul mărei de Vasile Alecsandri În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalță, se lățește și vâjâie și tună, Zdrobindu-se de mal, Atunci când spaima crudă fiori suflă ... loc în loc, Când marea frământată s-acopere de spume Și norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată, S-aud pe valuri vântul cu groază șuierând, Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată Și cerul fulgerând. Căci inima mea astfel de jale e muncită Și plânge cu durere la tine când gândesc, O! maică ... i și cade, se lovește De peatra mormântală a celor ce-am iubit! Cu-a sale pânzi umflate o mică luntrișoară Pe luciul viu a mărei de vânt se îngână, Și sub un cer albastru, ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. Dar vântul crunt ...
... George Coşbuc - De pe deal De pe deal de George Coșbuc E capul ei, și pieptul ei— O văd acum întreagă, O strig pe nume și-i vorbesc, Dar ea să mă-nțeleagă? Cu pieptul plin și des bătând, Cu fața-mbujorată, A răsărit dintr-un tufiș ... râde-acum mirată. —"Tu ești pe-aici? Eu te-am crezut Cu oile prin vale! De-aș fi știut că ești în deal, Mergeam pe altă cale!" Subțire-n trup și blândă-n grai, Și-n port așa isteață, Pe urma ei în fapt de-amurg Dau zori de dimineață. De-aș fi știut că n-a venit Anume pentru mine, Eu n ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte
... George Topîrceanu - C. Hogaş: Pe drumuri de munte C. Hogaș: Pe drumuri de munte de George Topîrceanu Hotărât lucru că dl Calistrat Hogaș este un scriitor fără noroc. Volumul de față, afară de câteva bucăți, a fost scris acum vreo 25 de ani, și trebuia să apară atunci. Impresia pe care ar fi lăsat-o cititorilor ar fi fost mai puternică, firește — pentru că volumul, deși e scris de atâta vreme, pare că e ... al preocupărilor noastre atât de puțin literare! O tăcere suverană l-a întâmpinat. Au tăcut nu numai cei care o fac din sistemă față cu scriitorii noștri puțin gălăgioși și cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar și acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să prețuiască talentul original și puternic al ... fermecătoare. Hălăuca și Ceahlăul, Sihla, Durău, Râșca, Pângărații — toate frumusețile sălbatice, care împodobesc cu măreție creștetele Moldovei și fac mândria duioșilor ei admiratori, trec pe dinaintea cititorului captivat. Și câte tipuri memorabile, câți călugări și țărani, câte figuri gingașe și vii de țărance și de târgovețe, câte aspecte variate ale ...
Cincinat Pavelescu - Pe cănd citește Mircea piesa
... Cincinat Pavelescu - Pe cănd citeşte Mircea piesa Pe cănd citește Mircea piesa de Cincinat Pavelescu Pe când în cabinetul unui celebru director al Teatrului Național, un autor dramatic citea o piesă în versuri, deasupra bibliotecii se zărea bustul marelui Alecsandri, întors ...