Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRETENȚIE (LA)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 62 pentru PRETENȚIE (LA).

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

... petreceri, ce se zic românește Jocuri nevinovate. Nevinovate fie, Măcar că vini destule din ele pot să fie; Trebuie să faci pasuri și complimente bune, La vorbe serioase când alții se vor pune, Să n-asculți, să spui glume, să scoți la jucării, Și pân-a râde alții, să râzi tu mai întâi. Vezi domnișoru-acela care toate le știe, Căruia vorba, duhul îi stă ... Iar nu ca să te bucuri cu lumea dimpreună. Dacă vreo coconiță, frumoasă, dulce, bună, Crezând că ne prefacem, ne-ndeamnă, ne poftește, Ne ia la joc, greșeala-i îndată și-o plătește; Rar să se afle damă de mijloc așa tare, Ca să n-o fac să cadă la cea dintâi mișcare. Ăsta îți e talentul și darurile toate. Cât pentru darul vorbei, ce crezi că îl ai, poate, E numai o părere: îți ... iertăciune, Că nici pentru prieteni minciuni nu voi a spune. Adevărat se-ntâmplă să zici pe la soroace Câte o vorbă-două, care la unii place; În câte rânduri însă distracțiile tale Te fac să scoți cuvinte ce nu ar fi cu cale, Să superi din greșeală persoane însemnate ...

 

George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...

... George Topîrceanu - Al. Depărăţeanu: Vara la ţară... Al. Depărățeanu: Vara la țară... de George Topîrceanu Locuința mea de veră   E la țeră... Acolo era să mor De urât și de-ntristare   Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă,   Orice babă Este medic ... regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă   Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare   La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă,   Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă   O cohortă De ... sanitar Și-l întreabă fără noimă:   â€” Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete   Fără ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte   Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă   Și absurdă Spune, ca și ... prin urmare,   Vorbă mare: Că de-acuma, să mă tai, Nu-mi mai trebuie-altă cură   În natură, Să mă duceți cu alai! Meargă pictorii la țară   Ca să piară De căldură și de praf! Mie dați-mi străzi pavate,   Măturate, — Dați-mi cinematograf! Ca un fluture pe floare,   Beat ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... noastră, când iată că primesc prin poștă următoarele: "Domnul și Doamna M. Guvidi au onoarea a vă ruga să petreceți ziua de duminică la moșia lor Moara-de-Piatră. Adunarea restrânsă de intimi. Ținuta absolut fără pretenție: oĂ¹ il y a de la gène, il n'y a pas de plaisir. Nota. La gară v-așteaptă trăsura". Stilul e femeia... Grațioasa doamna Guvidi! îi cunosc scriptura și dictonul favorit, pe care-l spune așa de des și cu ... de ochi! Moara-de-Piatră ca moșie e o moșie mică, da, dar ce rai mic! E așezat la distanță de douăzeci de minute de la gară... Un parc mărț și un cottage englezesc cum se găsesc rar la noi. Cu cât socotiți că a cumpărat moșia asta? - N-o să credeți, căci în adevăr eu însumi n-aș crede, dacă n ... foarte animat și vesel. A doua zi, luni, având fiecare dintre invitați afaceri de dimineață, am trebuit toți să luăm trenul care trecea la unu noaptea. O noapte de septemvrie limpede ca sticla curată... vreme dulce și lună plină... zece trăsuri mergând

 

Gheorghe Asachi - În unire stă tăria

... apărându-se-mpreună Teferi stau în grea furtună. Dar duioas-armonia lor N-au avut un trainic spori; Deși sângele-i îmbină, Egoismul îi dezbină. La-mpărțelele averii Unul darmă pe celalalt, Cu vecinii atunci verii Înnoiesc a lor asalt Și aflând pe tustrei frați Între sine dezbinați, Strămoșasc ...

 

Ion Luca Caragiale - Prea sărac

... Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei ... sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci ... către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. — Și nici spanac, nici ochiuri simple Nu pot să gust... sunt prea sărac! În post simțesc, pe la Teatru, Dureri de inimă. Ce fac? Nu pot să intru und-se iese, Roșind îmi zic: „Sunt prea sărac!â€� Atunci — o constipațiune ... n-o crez... Ești prea sărac!â€� Adesea o revoltă-mi vine Că nu sunt nici turc, nici turlac1, Aș vrea să stric, să sparg la geamuri, Dar mă opresc... Sunt prea sărac. Nu! Orșice să fac, văz bine Că pentru mine-i tot un drac! În mediul social de astăzi ...

 

Ion Luca Caragiale - Logica baroului

... nu-mi vei plăti nimic." Cei trei ani s-au împlinit. Tânărul este avocat, după ce a depus un strălucit examen de admisiune la liberă practică. Deștept băiat, dar ingrat. El refuză să plătească onorariul profesorului, care i-l reclamă cu stăruință. Profesorul îl dă în judecată. La înfățișare, tânărul se apără astfel: — Domnilor magistrați, contractul dintre mine și onorabila parte adversă spune că dacă voi câștiga primul meu proces să plătesc ... onorariu înainte de a avea onorata parte adversă un proces? Cum viu eu să-i ocazionez acest prim proces și să mă expun la acea grozavă dilemă pe care mi-a pus-o? Vă voi arăta cum. Mai întâi îi fac acest proces, pentru că trebuie să ... și intimatul ar și pierde și ar și câștiga, și dacă ar câștiga și dacă ar pierde: Hotărăște: Respinge cererea reclamantului, dar condamnă pe intimat la plata datoriei." * Răposatul Bengea, de clasică memorie, pleda într-un proces contra a trei dintre cei mai de frunte jurisconsulți titulați. După cele ...

 

Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"

... Mihail Kogălniceanu - Introducţie la "Dacia literară" Introducție la "Dacia literară" de Mihail Kogălniceanu La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească ... îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea ... sfârșit, țelul nostru este realizarea dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți. Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Această manie este mai ales covârșitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de ... destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiție

... să vorbească până nu-l întreb eu. Leanca: Dacă zice dumnealui că domn' Mitică!... Eu, domn' judecător, săru'mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... Spune cum s-au petrecut lucrurile și ce reclami de la prevenit? Leanca: Eu, domn' judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn ... Jud.: Cine zicea? Leanca: Domn' Toma... se sparge... Jud.: Cine se sparge? Leanca: Clondirul, domn' judecător! Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bârâi?... Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit? Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domn' judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ți și dregu-ți, și mi-a ... sperii? N-ai venit odată cu căciula umplută cu chinoroz...? Prev.: Las-o p-aia! aia-i altă căciulă! (Judelui:) Aia a fost la politică... nu-nțelege dumneei... fomeie... Jud.: Bine, toate bune, dar de ce vii beat la judecătorie? Prev.: (obidit): Dacă n-am aminteri coraj, domn' judecător!... Jud.: Destul. (Condamnă pe prevenitul Iancu Zugravu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... administratori, legislatori, oșteni, magistrați, artiști, pân' și oameni cu duh, pân' și patrioți si oameni cinstiți. Damele asemene, mai ales acele care au fost până la Viena sau și măcar până la Lemberg, se socot cele întâi dame din lume; se socot cu duh, cu frumuseță, cu talent; au mai ales pretenția a cunoaște a ... talent de curând introdus. Arta salonului însemnează în Iași pretenția ca fieștecare persoană ce intră într-o casă unde stăpâna ține salon să-și depuie la ușă vrednicia, caracterul și opiniile și să se hotărască a nu fi decât papagalul damei de gazdă. Acela care ar îndrăzni să arate ... Însurații, deși însurați, nu lipseau de a fi și oameni plăcuți. Domnișorii neînsurați, într-o rivalitate ușoară, făceau asalt de duh și contribuau la plăcerea obștească; nimine însă nu căuta a domni asupra altuia prin însemnări atingătoare, nimine nu venea la personalități cum îi obiceiul pământului. Damele ca castelanele din veacul de mijloc erau judecătoare și, prin dulcele lor zâmbet, răsplăteau pe acei care se deosebeau ... a zice că aceste virtuți lipsesc în preadulcea țara noastră? Tocmai pentru că se vorbește așa de mult de dânsele, tocmai de aceea lipsesc, și ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea

... nebunești, care pot pentru ca să zic că nici o țară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie și să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale! care atunci însemnează ca nu mai ești independentă nici la tine acasă, după ce ți-ai vărsat sângele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificații și să poți zice la un moment dat: până aci! nu permit! - În sfârșit, guvernul o să... Nae mă-ntrerupe: - Las' că și guvernul... Dumnezeu îl știe și pe el ... eu. - Foarte ușor. - Uf! adaog. Ce? - Băiat. Și trăsura moașei pornește. - Bravo, Nae! să-ți trăiască! - Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie... Și mă ia la braț. - Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae. - Ce? - O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ... târziu, care nu pot pentru ca să mai merg... - Îmi pare rău... - Mi-e așa de somn, care trebuie negreșit pentru ca să mă culc. La revedere. M-am suit într-o birjă și l-am lăsat pe fericitul tată pentru ca să meargă singur

 

Ion Luca Caragiale - Arheologie

... faimosul templu al lui Neptun? să vă dovedesc că anticii întâi așezau bucățile și apoi le ciopleau? căci trebuie să știți că din coloanele de la Pestum unele sunt canelate, iar altele au rămas nescobite. Sau doriți, poate, o plimbare prin curtea Leilor de la Alhambra? Ori nu știți și trebuie să vă mai spun că divinul Michel-Angelo a suprapus planului lui Bramante vechiul Panteon roman â ... de acel mărgăritar, de acea nestemată, pe care o numim La Sainte-Chapelle? Ori poate voiți să vă vorbesc de minunea minunilor, de catedrala de la Argeș, de faimosul Manole, acel sublim artist, acel devotat soț, care se sacrifică cu entuziasm, lăsându-se văduv numai și numai să facă un nume ... strâmb după mersul stradelor, după fizionomia piețelor, după toate locuințele particulare, și mai ales după palatele noastre publice. Ea se manifestă într-un chip strălucit la palatul regal, care e strâmb, ca și casele cetățenilor; la palatul poștelor, care e strâmb; la palatul municipal, la palatul poliției, la palatul județului, la palatul finanțelor, cari sunt strâmbe; la ...

 

   Următoarele >>>