Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIMA DE VÂNZARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru PRIMA DE VÂNZARE.

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... speriați că dreptul lor nu li se ia, decât se preface în altă proprietate, ce nu le va cere hrană, îmbrăcăminte, răspunderea cugetului și îngrijirea de a o strânge de pe drumuri în cătușe, când fuge împinsă câteodată de bătaie, chinuri, iar de multe ori de glasul slobozeniei, ce-i strigă rușinea și degradația lui, și nedreptatea noastră. Când se nasc chestii de căpetenie, de cele ce aduc strămutare în rânduielile economice ale unei țări, misia presei este de a deștepta publicul și a-l convinge de folosurile ce i se dau, în contra altor folosuri ce i se iau. Jurnaliștii îndeobște au acea misie, mai ales în țări neînvățate, unde obiceiurile ... a doua vadea, și din vadea în vadea, după mijloacele date creditului într-un timp hotărât, toate obligațiile se găsesc stinse. Operația despăgubirii este așa: de pildă, dl S. are una sută suflete țigani de categoria întâi, adică de cei cu câte 3 galbeni, și una sută câte de 4 galbeni, peste tot i se cuvine 1.200 galbeni, sau în lei de piață 44.400. Pentru această sumă statul sloboade dlui S. atâtea bucăți (sineturi) câte de ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

... Un ungurean intră cu zgomot: - Câte parale icrele moi? Dar negustorul, strângându-și sprâncenile, ca și cum ar fi voit să facă o asociație forțată de idei depărtate, răspunde prin o altă întrebare: - Câte-ți trebuie, drăguță? - ...Vreo două-trei chile. - Așa?... Da de unde ești d-ta? - De unde sunt, de unde nu sunt, câte parale? - Daca nu spui de unde ești, nu-ți dau: icrele sunt arvonite de boieri. Ungureanul stă un moment la gânduri și pleacă. Peste vreun sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță ... marmură. Aci se oprește să dea un târcol cu ochii la marfă. În momentul acesta, negustorul scoate capacul de la putinica a doua de icre. - Ei, bravo! zice tânărul; ți-a venit icre proaspete?... Cum dai kilo? - Da de ce întrebi? - Vreau să cumpăr. Atunci băcanul, gustând cu vârful cuțitului o probă din putinică și măsurând cu ochii de sus până jos pe mușteriu: - Nu face pentru d-ta, zice... astea nu sunt de

 

Ion Creangă - Cinci pâini

... domnule judecător. — Acum să stăm aici, în ceea ce te privește pe dumneta, și să luăm pe istalalt la rând. Ții minte câte bucăți de pâne ar fi avut tovarășul d-tale? — Nouă bucăți, domnule judecător. — Și câte a mâncat el de toate? — Cinci bucăți, ca și mine, domnule judecător. — Dar de întrecut, câte i-au mai rămas? — Patru bucăți, domnule judecător. — Bun! Ia, acuș avem să ne înțelegem cât se poate de bine! Vra să zică, dumneta ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. Acum, o bucată de pâne rămasă de la dumneta și cu patru bucăți de la istalalt fac la un loc cinci bucăți? — Taman cinci, domnule judecător. — Este adevărat că aceste bucăți de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulțămită? — Adevărat este, domnule judecător ... ți se cuvine numai un leu, fiindcă numai o bucată de pâne ai avut de întrecut, și aceasta ca și cum ai fi avut-o de vânzare

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... C-un mocan se întâlnea Și din gură-așa-i grăia: ,,Cale bună, măi muntene!" ,,Mulțumim, frate Codrene!" ,,Măi Mocane frățioare, Nu ți-e roibul de schimbare? Să-ți dau chebea din spinare Ș-un car mare plin de sare, Un car mare cu opt boi Să mergi bogat de la noi?" ,,Nu mi-e roibul de schimbare, Nici mi-e roibul de vânzare, Că cu mama roibului Plătesc valea Oltului, Și de-aș vinde pe roibul, Aș plăti Movilăul." ,,Alelei! mocănaș dragă, De mine dorul se leagă. Fă și tu pe dorul meu Că bun e cel Dumnezeu! Dă-mi pe roibul drăguleț, Ca să cerc de-i șoimuleț. De-i mi-a plăcea umbletul Eu ți-oi da și sufletul." Mocănașul se pleca, Codrenașu-ncăleca... Trei rugini el îi trăgea, [4] Astfel ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV

... aprinse, Iacă zece mii de turci să scoală Și lovesc pe munteni cu năvală. Iară logofătul cu sumeață Sprânceană lăpădând fățărie: ,,Nu-ți fie (zise) de mir, nici greață, O, Vodă! Iepurii iacă-îmbie Pă câne să să dea legat, iară Mieii cei blânzi pe lup împresoară!... Sosit-au de tine hotărâtă Vreme,-în care tu de voie bună Vruși să te-închini la poarta mărită!... Tinerii tăi încă-s de-împreună Gata-a merge departe de-acasă, Nice-acum de patrie le pasă!..." Stete vodă cu mintea-îndoită De-are-în pieptul vânzariu să împlânte Fierrul, dar socotind ovilită Izbândă, ca singur să să-încrunte Însuș' cu el, hotărî să-l lasă Spre-altă ... În turcime, trupuri polignește, Rânduri întregi prăvale ș-oboară, Taie, surpă, dar mai mult stropșește, Ș-altă nu vezi făr' trupuri tăiate Zăcând în bălți de sânge necate. Vlad ca ș-un leu întărâtat foarte, Ce, de vânători luat în goană, Deacă să vede cu câni de-o parte Iar' de alta cu mreaja vicleană Împresurat, unde-i cea mai mare Grămadă de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați cu șoalda, la scris ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene ... grăbire. — Minunat! zise DĂ©jazet. În curând ea va debuta pe scena „Varietăților“. Directorul este amicul meu, și el va fi preafericit de a primi în trupa lui o actriță prezentată de mine. Până atunci, draga mea, să vii în toate zilele aicea, pentru ca să-ți dau câteva lecții de declamare și să repetezi cu mine rolul prin care ai să-ți inaugurezi cariera dramatică. Dridri, fericită de astă propunere neașteptată și cuprinsă de recunoștință, apucă mâna protectriței să o sărute; însă DĂ©jazet atrase pe gingașa copilă în brațele sale și o sărută pe ochii săi umezi de

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... a face un serviciu botanicilor noștri români, le voi înșira aici. Reprezentanții cei mai marcanți ai florei noastre sunt culeși din pădurile Bucovinei și de pe moșiile de pe frontiera us-cată a ținutului Hotin: Peribicăuți, Groznița, Clișcăuți ș.a. Iată numele: Oxytropis campestris pe Mont-Blanc, la înălțime de 2000 m. Hutschinzia alpina pe Gotthardt, la înălțime de 1300 m. Potentila aurea pe Vollhorn, la înălțime de 1800 m. Gnafalium lestopod pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Ranunculus montanus pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Anemonis vernalis pe Furca, la înălțime de 800 m. Gnafulium montanus pe Rosenlau, la înălțime de 1000 m. Crocus vernis pe Rosenlau, la înălțime de 1000 m. Linaria alpina etc. etc. pe Grimzel, la înălțime de 1200 m. Stâncile văroase, ce trec din Bucovina hotarul în ținutul Hotinului, se desfac în două ramuri: un capăt merge spre Ka­meneț-Podolski, altul ... spre răsărit până la Soroca, iară spre sud până la Jorele de Sus. Ele stau pe malul Nistrului ca un zid colosal, ce desparte Basarabia de Podolia, acoperite de

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

... se simtă, Ș-alboarea nu-ntârzie, la răsărituri spuntă; Se colorează-n urmă și purpura-și destinde Ridenta auroră, și pier umbrele nopții. Concerte mii de păsări salută dimineața. Natura se deșteaptă, și cerul își deschide Eterne porți de aur, și soarele răsare. Primarele lui raze, lucirea matinală Inundă de lumină peloria lui frunte, Simbol independenței la cugete române. Pe loc el se îndreaptă, se crede față-n față Cu însăși providența, al cărei ochi ... inima sa numai se exprima fierbinte Și-și dezvolta simțirea ce limba nu e-n stare Material să spuie; iar pietosu-i cuget Pe aripe de flăcări ce-i prumuta credința Svola până la tronul cerescului părinte, Ca sacru olocaust de umil și drept suflet, Și se-nturna în sânu-i reîncălzit, fierbinte, Aducător de pace. Așa-ngenunche-eroul Ș-ațintă la cer mintea, ce încă ca icoană Cingea în tot cuprinsu-i cea vizie nocturnă, Și grația divină în ... a prețuit românul. Boierul e rea fiară! el numai se orbește Și toate și le vinde pe o speranță numai Când are înainte o umbră de domnie. Ci om e și boierul, și omul e amestec De

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cli­nică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e da­tor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, ne­mulțumit cu rutina și cu obscuri­tățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele nece­sare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un orășean care, doborât de tifos, zace în neștire timp

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât ... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust, fără continuitate și unitate de tradiție și

 

   Următoarele >>>