Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNERE ÎN MIȘCARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru PUNERE ÎN MIȘCARE.

Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"

... jucat cu succes Urâta satului, piesă cu muzică în două acte. Subiectul acestei piese este tras din un roman de George Sand, Petite Fadette dramatizat în franțuzește de un fabricant vodevilist cu un nume puțin cunoscut și localizat pe românește, încă de mult, de d. Carada, același d. Carada (fost redactor ... dumisale. Astfel dar, pentru întreitul scop: de a avea dumnealui singur role de căpetenie, de a nu-și da osteneala cu punere de piese noi în scenă și de a lua cât se poate mai des procente pentru lucrările dumisale (??) literare — d. Pascali, ca și mai-nainte, îndoapă ... de scenă, care peste măsură abuzează de indulgența publicului. Se înțelege dar ușor întipărirea plăcută ce a pricinuit asupra spectatorilor reprezintația Urâta satului, în care subiectul este de o închipuire mai senină și mai sănătoasă (cel puțin nu avem nici un bolnav pe scenă), în care jocul actorilor a fost mai aproape de natură și punerea în scenă a fost mai îngrijită oarecum. Rolele de căpetenie, Ileana (urâta satului), Florea și Moș Nicolae au fost jucate de trei tineri artiști ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Poziția ministerială față cu revizuirea

... de independență, dânsele, auzind pe guvern comunicându-le voința nestrămutată a Europei, să se rostească ? Nu era oare dator guvernul să vază că în această tocmeală diplomatică, ca în toate tocmelile, îmbiarea și zorul venind dela o parte interesată întărește pretențiile și îndărătnicia celeilalte părți ? Da - și totuși guvernul, în loc de toate astea, a făcut tocmai contrariul. Astfel, țara se găsește astăzi vârîtă peste cap în încurcata cestiune a israeliților; camerele, după cum spune mesajul de deschidere, sunt chemate a hotărî care este limita concesiunilor ce trebue ... ne-a adus politica absolut rătăcită a acestui guvern, să constatăm cum stau azi lucrurile. Guvernul se găsește acum un an în fața unei cestiuni în care nu are dreptul să prejudece; în loc să cheme imediat camerele de revizuire și să le pună în desbatere cestiunea, dânsul prin cea mai nefericită diplomație încurcă până în cele din urmă ițe această cestiune, și tocmai după ce nu mai are cum s-o mai încurce mai mult, chiamă camerele în ...

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... Nenumărate covoare de preț, sute de arme vechi, încă pătate de sânge eroic, căptușesc colonadele sălii, iar imenșii ei pereți sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniți în fiecare dimineață, alteori măsurați, între timp, cu compasul pentru a nu scădea la întâmplare. De aci, printr-o trapă făcută anume în dușumea, se ajunge, din partea stângă, în o subt-pământă ce formează sala de recepție, iar din partea dreaptă, prin ajutorul unui cărucior pus în mișcare cu manivela, se pătrunde într-un canal răcoros, al căruia unul din capete nu se știe unde se termină, iar celălalt, la partea opusă, într ... de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-se însă că nu observă nimic, târăște o mică targa, pe uscat, în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă a lui Stamate, ia parte la bucuria comună, compunând madrigale, semnate prin punere de deget. Aceste ocupațiuni îndeajuns de obositoare îi fac, cu drept cuvânt, să se amuzeze, și atunci, ajungând uneori cu îndrăzneala până la inconștiență, se ... printr-o spărtură a canalului, în Nirvana (care se află situată ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... și publice de câte se bucură tot cetățeanul român. Care va să zică, Statul român avea tot dreptul să crează că a resolvat în sfârșit cestiunea israelită. Ce s'a întâmplat însă ? O seamă de Evrei dela noi, în genere de proveniență galițiană, - oameni pribegiți aci din cauza scurerii de acolo a acestui element, ce se înădușă trăind multă vreme în masă la un loc prea strimt pentru libera mișcare a pornirilor lui de rapacitate, - au început să agite din nou chestiunea israelită, odată resolvată strict după litera tractatului dela Berlin. Și agitarea ... fundat ziare în acest scop: în fine lucrurile au ajuns la protestul nerușinat, și infam și ridicul, dela Londra. S'a comandat apoi în străinătate un agitator dibaci, care să vie numaidecât să provoace o mișcare de un nou soiu, cu scopul de institui aci o societate semitică, cu o direcțiune generală, recunoscută de Stat, și care să reprezinte puterea populației ... înființa un consistoriu israelit, cu oculte puteri guvernamentale asupra întregei mase israelite din țară. Lucrul a mers mai departe. Europa, prin împrejurările ivite în Orient acum în urmă, este astăzi chemată să facă o nouă ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... literaturi străine. Și oare acesta este puțin lucru? Oare nu este aici un adevărat început de literatură dramatică națională, independentă, trăind din propriile sale puteri, în înțelesul aceleiaș mișcări intelectuale sănătoase, în care sunt și Novelele lui Slavici, și Amintirile lui Creangă, și Copiile de pe natură ale lui Negruzzi, și Poeziile lui Eminescu - mișcare deșteaptă în literatura noastră prin acea culegere de poezii populare prin care Alecsandri a îndreptat spiritul tinerimii de astăzi spre izvorul veșnic al tuturor inspirațiilor ... unei oarecare găști literare din București. Avis celor în drept a lecui răul. Adecă, cum am zice, poliția în contra literaturei! Cenzura guvernamentală în contra spiritului comediilor! Destituirea comitetului teatral și poate pedepsirea autorului! Cum se repetă toate în lume, deși mutatis mutandis! Și în Franța secolului trecut, la sfârșitul terorismului, Ducancel pusese în scenă "l'intĂ©rieur des comitĂ©s revolutionnaires", unde își bătea joc de radicalii teroriști și "insulta instituțiunile țării", și atunci foaia radicală L'ami ... sine că nu poate fi altfel; nicăiri nu se vede pedepsirea celor răi și răsplătirea celor buni. Pentru cei ce cunosc multele discuții deșteptate și în literatura altor țări asupra acestor întrebări, ne-am putea mărgini să răspundem: există aceste tipuri în ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... negațiunea a toată independența, a toată libertatea și legalitatea din lăuntru! Domnii nu se mai aleg de țară; ei se numesc în Constantinopol sau, mai bine zicând, în Petersburg; și nota contelui Nesselrode contestă națiunii române până și glorioasa sa origine! Când prezentul era atât de negru, iată și viitorul ce în 1852 ne aștepta! Principatele erau în ajunul de a fi luate de către Rusia zălog pentru cheia Sfântului Mormânt ! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocși ... în 1821-1828! Pacea de la Paris se încheie în 18/30 martie 1856. Românii sunt chemați de a se rosti înșiși ei în privința viitoarei organizațiuni a patriei lor; și înadins trimiși ai Areopagului european vin în București și în Iași spre a asculta glasul și dorințele unei națiuni deșteptată din mormânt! Vântul libertății împrăștie nourii negri de pe orizontul Dunării de Jos ... intervențiune din afară ! Ș-apoi, s-a putut susține că Două Mai a fost o lovitură de stat, un act care în deafară restatornicea România în

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentințe revelate, ci un „prospectorâ€� de aur și diamante în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omenești. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri și de cai de rasă, dar n-avem prețuitori de suflete noi ... rival. Deprins a nu avea nevoie de inteligență, Socialismul face abstracție de ea, neputându-și-o închipui ca un eventual rival. Capitalismul biruitor în Apus, calcă disprețuitor în picioare toate idealurile pentru care intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie să lupte în războiul cel mare. Socialismul biruitor în Răsărit - cel puțin ca experiență trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nu primitivitate și bestialitate de masă amorfă. Pentru că e ... a societății e mecanicizată industrial. De o sută de ani încoace nu s-a născut o singură idee epocală, deschizătoare de drumuri necunoscute, în arhitectură, în filozofie, în sculptură,

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... de iarbă lungă, de sulcină aurită și de cruci negre; cumpăna fântânii de la poartă, aninată de răchita crengoasă; toate trec dinaintea mea, vii și în mișcare... Iată pădurea unde alungam mierle, cireșul sălbatic unde mă băteam cu țărănașii; iată colo, colo în depărtare, în zarea luncii, pe deasupra pârleazului, țiganca cu desagii, o stahie uscată, prietenă cu mama pădurii , ce vine să ieie băieții, umbre ce mă fac să ... cu cordele; zi-întâi mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte; ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ... și zbuciumală este prin curți; țiganii, până și bucătarul, se fudulesc în cămăși curate, oamenii în minteni cu mânecile suflecate, cu cordele la pălării fâlfâind în ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era ... o avere destul de însemnată printr-un lung șir de tălhării, el se dădu desfrânărilor, căci lăcomia de bani nu era singura patimă ce punea în mișcare activitatea sa. Fiu al unui popor încălzit de soarele asiatic, Osman avea pe lângă un fond de trândăvie orientală toată fierberea unei senzualități nesățioase. El ... adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în rășină ardea din rădăcină pănă-n creștet, nu departe de casa lui Nistor, și coloana de foc, urcându-se în înaltul ceriului într-un lung vârtej de scânteie, se oglindea

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează ...

 

   Următoarele >>>