Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RUINA (PE CINEVA)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 49 pentru RUINA (PE CINEVA).

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița

... Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați ... ca să-l așeze pe tron. La anul 1524, luând domnia Radu al VII-lea, care se afla poprit la Constantinopol, făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și după dânsul Moise I-i îi dete de soție pe sora sa, vrând să aibă mai de aproape puternica familie a Pârvuleștilor, care era groaza mai multor prinți; dar rudenia aceasta nu fu ... un ce nematerial, care se pierde dinaintea ochilor, sau un fel de sălbatic ce iese din despicătura unei stânci și se pierde într-alta, călare pe un urs îmblânzit de dânsul. Îmi închipuiam că trebuie să-l prindem cu vânătoarea; dar când îl văzui că își pleacă capul și salutează, când ...

 

Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe

... Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,     Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,     Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.     Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre     Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,     Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.     La chinurile mele, la vechiul meu amor     La dânsa, tot la dânsa zbura ... vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau     Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau.     Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare     Pe scaunul de plisă, albastru-violet,     Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,     Lumina sepulcrală din lampa suspendată,     Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€�     Atunci oftai mai liber ... mizerabil! – strigai atuncia – Domnul     Din toată omenirea pe mine m-a ales?     Oh! Bea, fără nesațiu, divinul NephemĂ©s     Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!â€�     Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!â€�     â€œProfete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,     â€œTu ... œMă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.â€�     Dar corbul și acuma răspunde: “Niciodată!â€�     Și corbul, mut și rece, cu aripile grele,     

 

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe

... Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,     Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,     Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.     Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre     Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,     Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.     La chinurile mele, la vechiul meu amor     La dânsa, tot la dânsa zbura ... vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau     Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau.     Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare     Pe scaunul de plisă, albastru-violet,     Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,     Lumina sepulcrală din lampa suspendată,     Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€�     Atunci oftai mai liber ... mizerabil! – strigai atuncia – Domnul     Din toată omenirea pe mine m-a ales?     Oh! Bea, fără nesațiu, divinul NephemĂ©s     Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!â€�     Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!â€�     â€œProfete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,     â€œTu ... œMă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.â€�     Dar corbul și acuma răspunde: “Niciodată!â€�     Și corbul, mut și rece, cu aripile grele,     

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

... se cu desperare de gâtul unui turc mahmur pe care îl răstoarnă împreună cu dânsul. Tot atunci, o vivandieră cochetă, deși cam stătută, se prăvale pe spinare de pe scaunul ce gemea sub grațiile ei, și arată soarelui aprins o pereche de calțavete stacojii, care poartă în litere de aur deviza heraldică: honni soit ... lăsând în urmă-i o lungă brazdă spumegoasă. Înspre seară, odată cu asfințitul soarelui, vântul cade, valurile se alină și luna ridică discul său aurit pe linia orizontului. Ea pare curioasă de a vedea ce se petrece pe întinsul mării și pe îngustul corăbiei. Atunci toți pasagerii reapar zâmbitori, deși cam palizi, și se laudă că n-au pătimit nicidecum de boala mării; însăși proprietara calțavetelor heraldice ... vântul devine tot mai tare și mai rece cu cât ne apropiem de Crimeea; vaporul are spasme și înaintează plecându-se, ridicându-se, culcându-se pe coaste, șovăind prin spuma valurilor ca și când ar fi cuprins de beție. Turcul mahmur, ajuns la jumătate de suflet, suspină în Allah pe care nici el însuși nu-l aude, iar vivandiera și-a pierdut mințile și calțavetele în zguduirea ce-i produce mișcarea corăbiei. Întâlnim ...

 

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...

... Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul ... feerică luată de valuri. Sosesc corăbiile, Vino, Să le vedem cum intră-n port, șoptea fantasticul meu tovarăș, și ca și cînd am fi așteptat pe cineva, pe cine știe ce princesă îndepărtată ori cine știe ce daruri trimise de vreun nabab din Orient, alergam spre port, să vedem sosirea corăbiilor. Și vasele ... cheiului trist de unde se deschidea infinitul mării, ca doi albatroși cu aripele rănite. Sarea amară a lăcrămilor ne curgea de multe ori pe față, și balsamul adormitor al versurilor ne adormea nostalgiile. Ceteam împreună poeții moderni și, fermecați de armonia lor, cercam să-i transpunem pe românește. Lucram amîndoi, și poate dacă vremurile nu ne-ar fi despărțit, colaborarea noastră să fi dat roade. Aveam unele afinități, și-mi aduc aminte ... Frontoane și colonade trunchiate ne povesteau de glorioase vremi, de biruinți trecute, de întristările lui Ovid și de cîte alte lucruri ce nu mai sînt. ...

 

Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta

... treabă ai mata cu mine numaidecât? Ia, te rog, să mă lași în pace cu cusururile mele, după cum te las și eu în pace pe mata cu cusururile matale... — Să mă crezi, domnule Andrei, răspundea cucoana, punându-i ușor și prietenește mâna pe umăr, să mă crezi că de s-ar găsi cineva care să-mi spună cusururile în față, eu nu m-aș supăra cum te superi d-ta; ba, dimpotrivă, m-aș bucura și i-aș ... Andrei. — Ia râzi oleacă! o ruga Andrei, ținând-o pe loc. și cucoana, ca sugestionată, râdea... — Vezi?... urma Andrei, numai cât se uită cineva la dințișorii d-tale cei albi și mărunți și se și simte mușcat de suflet; bineânțeles că acel cineva n-am fost eu, nu sunt și nici n-am de gând să fiu vreodată eu... Cu o mișcare iute și nervoasă, lovea ușor peste ... a evantaliului său și, smuncindu-și repede mâna-i albă și mică de sub brațul lui, fugea, fără să zică nimic, și se răsturna molatec pe canapeaua din fundul odăii... Și, lucru de mirare!... mai pe urmă, cucoana noastră își schimba cu totul socotința și nu mai găsea ...

 

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi

... Vorbind aceste, însumi am adormit: și iată că se arată nu ca un vis, ce ca o fantomă, un cuvios bătrân, carele, puind dreapta sa pe umărul meu, pe cât țin minte, mi-au grăit așa: "Am auzit ce vorbești în gândul tău, căci eu sunt geniul Zamolxis al daco-românilor, descipol al lui ... aceste muieratice, ce v-au gingășit obrazul și trupul de nu aveți putere în voi nici cât avea babele străbunele voastre, și nici vă poate cineva cunoaște de sunteți bărbați sau femei, decât numai pe haine, ce folosesc palaturile pe care nu mai aveți cu ce să le umpleți? Acele statuie și bronzuri scumpe cu carele le împodobiți când voi nu aveți ce să lăsați ... ghidușii teatrului veniți din țări străine, ce vă migăiesc un ceas, decât la cel ce au lucrat un an la opera ce s-au jucat pe scenă, măcar fie și român, sau voi mai mult lăudați pe virtuoșii muzicanți ai Europei, sau păstrăfurile lui Arifaga decât pe acei ce au scris istoria patriei, precum Cantemir, Ureche, Costin și alții. Boierii voștri mai toți s-au lăsat de lucrul pământului, căci îmbelșugata rodire ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

... lumii!" Pe țărmul dinspre Molo, printre stânci de var și de cremene, pescarii se odihnesc, râd și mestecă tutun, scuipând cleios și gal Castel zidit pe o stâncă, pe malul Mării Adriatice, la 6 km. de Triest. Sa trăiești! ( it. ) ben; cu pălării de pâslă vânătă, pleoștite într-o parte; pantalonii sumeși până la ... albă, cu spatele și aripile cenușii ( fr.: le Muetă pescărel ( fr.: la mouette ). căci n-am râs niciodată. Păsările Sân-Petrului aleargă, despică vânturile, și pe senin și pe furtună același glas au, aceeași fire... întreabă-le pe ele de sunt fericite ori nu. — Dar spune-mi, Cella, când noaptea se-ngână cu ziua, n-ai simțit focul inimii aprinzându-ți obrajii ... fiorii îi cutreierară trupul și broboane calde licăriră în genele ei tremurătoare." — Cine iubește nu mai moare... "Nopțile nu întunecau lumina inimii. Fericirea adormise pe perna pe care Cella își odihnea capul. Sub ochii mei priveam necontenit înțelesul vieții. Cerul mi se părea aproape ca un tavan Vechi cartier în orașul Triest ... toate inimile la un loc n-ar fi putut cuprinde." "O, de ce vânturile nu mă dete rechinilor! Viața n-ar fi murit, căci, adormind pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană ... răsădit-o în teren fără margini și ai reprodus cu ea păduri vaste, ale căror roade hrănesc cu prisos spiritul omenirii întregi. Iată laude meritate, pe cari toți înțelepii le aduc lui Gutenberg. Aceea ce au uitat ei însă este că invențiunea iscusitului industrial de la Maienza, pe lângă aceste foloase, a mai adus și un altul. Unul dintre înțelepți a zis: „Proștii mor, dar prostia e nemuritoare ... un chip strălucit această cutezătoare propozițiune. Iacă un folos pe care înțelepții nu trebuiau să-l treacă cu vederea; și astfel putem zice nemuritorului Gutenberg pe lângă cele de mai sus: tu fixezi multe prostii, care sunt așa de nostime încât mare păcat ar fi să se piarză! Spre lauda ta ... zilele de 4 și 5 ale lunii, acești corifei machiaveliști au asediat și au năvălit cu vehemență asupra primăriei... au proferat insulte și au amenințat ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)

... se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând: Aghios ofteos Acsion estin Os aliftos ș.c.l.; părinții se bucurau când auzeau pe fiii lor zicând paterimon și pistevo era de jale sfânta religie a auzi cineva domneasca rugăciune, care se zice în auzul tuturor ce se află înaintea Domnului, cerând ca să fie voia lui, precum se face în cer așa ... Măinești și alții, și eu în urma lor, umplură băncile clasului de inginerie. Se bucura Lazăr când văzu pe Pandeli cu creta în mână făcând pe tablă expoziții matematice. Tocănea creta pe tablă, mâna mergea iute făcând deosebite formule, dar gura se îngâna, pentru că în momentul acela se căznea să-și facă niște fraze dibuite românești ... începu a traduce cursul de matematică al lui Wolf și de filozofie al lui Kant. În vreme de un an, școlarii ajunseră departe. Pe moșiile Tării Românești începură a flutura steagurile noilor ingineri; începură a se trage de mâna românilor triunghiuri înțelese. Era o bucurie ...

 

   Următoarele >>>