Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCĂPĂRĂTOR
Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru SCĂPĂRĂTOR.
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...
George Coșbuc - Baladă albaneză
George Coşbuc - Baladă albaneză Baladă albaneză de George Coșbuc Fiul pașei din Ianina Un cal negru-n râu adapă, Pe când vine după apă Cu vas alb pe cap Despina. Dar din munte, de pe creastă, George cată-n văi și vede Și pe Turc și pe nevastă. Fiul pașei din Ianina De la pept o floare scoate Și-o aruncă-n val, să-noate Până-n vale la Despina. George-n munte pumnii își strânge, Buza cruntă-n dinți o mușcă Și de multă ciudă plânge. Fiul pașei din Ianina Vesel brațele-și întinde, Când se pleacă-ncet și-i prinde Crinul de pe râu Despina. Ce, la piept a pus ea floare? Dar și-n munte George pune Plumbii sub scăpărătoare.. Fiul pașei din Ianina Blând desmeardă alba frunte A nevestei, dar din munte Moarte-aduce carabina. Nu în cal, nu-n fiul pașei, Plumbul a mers drept în crinul Pus pe albul pept al lașei. Fiul pașei din Ianina Sare-n șea, îndoaie brâul, Bate-n cal nebun cu frâul - Și-l ajunge carabina: Nu în piept strâns cu haină verde, Ci-ntr-un braț, mai mult neveste Cu-acel ...
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ? Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire. Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele, Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară, Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere. Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere. Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară ! ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru singuratic ...
Alecu Donici - Tunsul Tunsul de A. Veltman Traducere de Alecu Donici Întâmplare adevărată din Valahia de A.Veltman Fost-ați Dvoastră la București? Nu! Îmi pare foarte rău. Nici n-aveți gând să mergeți? Încă și mai mult îmi pare rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e nimică, aceasta e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
Ion Creangă - Moş Nichifor Coţcariul Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă 1880 Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui moș Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamțului, care făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și ziceau Clopotarul. Tocmai pe acea vreme trăia și moș Nichifor din Țuțueni. Moș Nichifor era harabagiu. Căruța lui, deși era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruță bună, încăpătoare și îndemânatică. Un poclit de rogojini oprea și soarele și ploaia de a răzbate în căruța lui moș Nichifor. De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...