Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SECĂTURĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru SECĂTURĂ.
Ion Luca Caragiale - Câteva cuvinte
... drept un talent, ori, dacă are bun-simț, rămâne nedomirit, zicându-și: dacă asta se cheamă literatură, apoi nu-i o artă literatura, e o secătură. Dar cine o să aibă răbdare și vreme — vorbim de public, nu de critici — să pescuiască în vastul nomol de publicațiuni actuale pe ...
Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate
Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate Un monstru de activitate de Ion Luca Caragiale Minunatul domn FrĂ©dĂ©ric DamĂ©! Ce monstru de activitate! D-sa ne aduce aminte de secătura din comedie, care spune că era așa de muncitor când învăța la Paris, încât studia câte douăzeci și patru de ceasuri pe zi regulat, ba erau câteodată zile în cari lucra și mai mult. Așa și d. DamĂ©. Cât au stat conservatorii la putere a fost: 1. Titular, numit contra legii, la două catedre. 2. Făcător al unui dicționar româno-francez. 3. Subdirector al învățământului primar. 4. Șef al biuroului de statistică al Ministerului Instrucției. 5. Bibliotecar al aceluiași minister. 6. Făcător și organizator al bibliotecilor rurale. 7. Organizator și supraveghetor al muzeului pedagogic. 8. Însărcinat cu diverse publicațiuni ale aceluiași minister. 9. Director al buletinului aceluiași minister. Aceste însărcinări, însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s-a gândit să mai ceară încă o ocupație d-lui ministru. — Domnule ministru, îmi mai rămâne încă timp liber; voi să-l sacrific și pe ...
Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti
Alexandru Vlahuţă - Nunquam ridenti Nunquam ridenti de Alexandru Vlahuță Ciuli urechile și, fluturând din cap, Se depărtă bodogănind: Că multe lighioane, Doamne, mai încap Și-n lumea asta!... Însă eu mă prind Că nu e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare... Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat? Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o astfel de dihanie s-avem de-a face, Eu, care lui Isus Hristos I-am înlesnit intrarea în Ierusalim, Și tu căci noi și la isprăvi ne potrivim Tu care duci la glorie-mpărați, Noi, în sfârșit, de-atâtea fapte mari legați... Ci lasă-le păcatelor de fapte mari, Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari Și scumpe clipele aceste, Când parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele aceste sunt așa de ...
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei Răspunsul cometei de Grigore Alexandrescu Scris în palatul nostru de vară. 14 mai 1857 Iubit muritor, Astăzi am priimit, Prin poștia cerească, Biletul tău pornit Din Țara Românească. Odată cunoșteam Subt nume de roman Un preaputernic neam, Al lumei crud tiran; Neam ce-l credeam perit, Căci nu l-am mai zărit; Și pînă-ntr-ast minut (Mă jur pe al meu nume), Eu nici aș fi crezut Că existați pe lume; Dar de vreme ce scriți Voi trebuie să fiți. Numai nu înțeleg cine v-a putut spune Că aveam pentru glob intenții așa bune. E netăgăduit C-a lui desființare De timp nepomenit Mi-era în cugetare, În cerc tot vițios Văzînd că se-nvîrtește, Și omul păcătos În rele mult sporește, Văzînd că jos la voi mulți oameni mari și buni, Lumei folositor, au trecut de nebuni, Au fost persecutați În vreme ce-au trăit, Și foarte lăudați După ce-au murit. Eu prea rău am urmat, Cînd am lăsat odată Pe Noe d-a scăpat Cu luntrea-i deșălată, Căci știi ce a făcut Cît liber s-a văzut? El ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Ion Luca Caragiale - Infamie...
Ion Luca Caragiale - Infamie... Infamie... de Ion Luca Caragiale Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el. — Amice, bunul meu amic — zic eu — te rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... — Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așează la biroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: — Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: „Iubite ...
Ion Luca Caragiale - Infamie Infamie de Ion Luca Caragiale 1901 Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el. - Amice, bunul meu amic - zic eu - te rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... - Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așază la biuroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: - Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: "Iubite amice, Amicul meu, aducătorul acesteia, ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
... tu vreo nădejde? Nu! razele-ți sunt reci!â€� —A! dar asta, domnule ! exclami d-ta. Poezia aceasta este o platitudine, o secătură literară. Iar lună? iar palidă, iar moartă? iar tainic, boltă albastră, raze reci? Pentru Dumnezeu, încetează, rogu-te, cu vomitivul d-tale literar! — Așa ...
Ion Luca Caragiale - Situațiunea Europei
Ion Luca Caragiale - Situaţiunea Europei Situațiunea Europei de Ion Luca Caragiale Săptămâna aceasta în Europa a fost ca toate săptămânile... de șapte zile tocmai. În aceste șapte zile s'au petrecut fapte multe și mărunte, - dar numai două singure evenimente de adevărat calibru european s'au arătat pe orizontul politic, spre a face caracteristica săptămânii: apariția Claponului în București și declararea neutralității Spaniei în chestia Orientului. Lumea politică a primit cu bucurie arătarea acestor două fenomene, cari sunt de natură a exercita o înrâurire neașteptată asupra situației actuale. Toate cabinetele europene au felicitat telegraficește foarte călduros pe redactorii noștri de nemerita idee politică ce au avut, când dânșii au declarat cu energie și pe față neutralitatea Spaniei; - precum și toți cititorii Claponului au rămas pe deplin mulțumiți de întreprinderea literară, plină de talent, a guvernului M. Sale Alfons XII, prin scoaterea la lumină a acestei foițe foarte hazlie. ...Aceasta numai și numai, pentrucă atât noi cât și guvernul spaniol, am avut lealitatea a ne pune mai presus de sistema nenorocită, urmată până acum în diplomația europeană. Ce ne-am zis noi ?... Nimic mai mult decât, ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...