Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STRIGĂT(DE BUCURIE)
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 64 pentru STRIGĂT(DE BUCURIE).
Alexandru Macedonski - Strigătul inimii
... Alexandru Macedonski - Strigătul inimii Strigătul inimii de Alexandru Macedonski Avântă-te, suflet, prin dulce cântare Și spune la lume, când este trădare, Ca s-o deșteptăm! Căci dulcea-ne țară trădată greu ... este; Române, la arme! Poetu-ți dă veste, Cu toți să luptăm! Învinge-vei oare? Nimic nu reține Torentul ce curge și spre mare vine, De însuși împins. Zdrobește odată și lanțul sclaviei, Iar după-aceea te dă bucuriei, Când tu ai învins! Vezi cine-n tăcere, pumnalu-și gătește! Vezi ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și întristare cam în aceleași împrejurări, trebuie să fie afinitate de minte, adică să gândească la fel, să aibă aceleași idealuri, aceleași concepții în diferitele chestii. Această afinitate însă nu trebuie să fie numaidecât completă, ci ... aceia care au iubit cu ,,amor" o viață-ntreagă. Există o femeie care a iubit așa o viață-ntreagă: e... într-o nuvelă de Maupassant; mai există una: e aceeași, zugrăvită de Maupassant într-unul din volumele sale de voiaj... 7. Amorul -- să-i zicem pe nume: amorul senzual, amorul tuturor vârstelor, afară de cea de 20 ani -- amorul acesta nu apropie sufletește. Pasiunea arzătoare de primitiv, îndoiala nedezlipită de amor, care enervează și ofensează, dorința de a acapara cu totul ființa iubită, transformarea ei în izvor de plăcere, cunoscuta netoleranță a ființei care iubește, gelozia fără motiv, sentimentul de teroare, că ea e ea, că e o ființă
... încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed ... ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de
... însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana ... clipe trăsura luneca, sprintenă, spre sala Jupiter, unde se ținea întrunirea despărțirii a III-a. La intrarea oratorului, sala se cutremură de strigătele de bucurie ale alegătorilor; conul Tase Filoreanu era cunoscut și răscunoscut ca mare vorbitor. Când păși în sală, fața conului Tase se rumeni ca floarea mărului; când ... ales steaua, iubiți alegători, pentru că ocârmuirea lor de astăzi e steaua rea a acestei biete țări!... Făcânduvă dar cruce și lepădându-vă de cei care zboară printre stele, ca duhurile rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie de ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii ... se strecurase o rază de bucurie în suflet cum parcă niciodată nu simțise. Și venitul nu-și credea ochilor când văzu chipul destins întrun surâs de bunătate cum nu mai aflase la prietenul său. În vreme ce Toma desfăcea musafirul de blănurile ce le avea pe dânsul, de afară veneau glasurile necăjite ale argaților, care de
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
... Dimitrie Bolintineanu - Rovina Rovina de Dimitrie Bolintineanu Cu degetele d-aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă ... a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul pân'să-o cate-n moarte. — ,,Pentru țara noastră însă noi murim! În ... pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă. Acolo se vede doamna și-a lui fiie Dulce și frumoasă ca o bucurie, Albă, purpurată, cu peri aurori Semănați cu lacrimi, ale morții flori. Pe gurița-i mică, fraged zmeurită, Sărutarea pare încă adormită! Iar pe fruntea-i ... Și pe braț i-o pleacă ca pe-un moale crin. — ,,Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune, Să-nălțăm la ceruri sfânta rugăciune! De va pierde domnul lupta, viața sa, În robie crudă noi ne vom pleca. Dar robia noastră fi-va dezonoare, Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare ...
... cela de cărți. Îl ascunsese Sandi. Și de câte ori am nevoie, de atâtea ori îl caut. Mă necăjesc, nu-i vorbă, dar cu câtă bucurie țin cuțitul în mână când știu că s-a jucat Sandi cu dânsul. Clopoțelul cela de lângă mâna ta lasăl, lasă-l acolo, a căpătat el și alte trântituri, nu ca aceea ce poate să i-o dai fără ... l-a cules, și l-a așezat, și l-a bătăturit! O să i-l trimit chiar azi. Strânsura asta de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei de femeie harnică și cinstită... Dacă ar da Dumnezeu să o văd așa!... Dar sunt bolnav... Cam slăbit. La gândul unei așa de mari fericiri, neliniștea de acum se schimbase pentru dânsul într-o boală grozavă, de care n-ar fi putut scăpa. Am căutat să-l liniștesc. Deodată își aminti ceva. — Hai, îmi zise, să-ți arăt un lucru. În ... te întorci cât mai repede în căsuța ta mică, cu lucruri de toate zilele, cu o altfel
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... sfârșit, Ștefan, după ce ascultă părerea mai-marilor oștirii sale, zise cu sprâncenele încrețite: — Porunca domniei-sale este să-l spânzurați de creanga cea de sus, ca să fie de pildă și altor neamuri! Apoi nenorocitul han fu legat cu frânghie de subsuoară și ridicat pe creangă în sus în salvele puștilor de soc și în strigătele de bucurie a oștenilor învingători. Joc nebunatic, copilăresc, la care soarele, în măreția lui, se uita zâmbind, el care văzuse multe altele pe coaja noastră ... aprig de soi moldovenesc [3] și alerga ca un fulger la toate punctele de bătaie, vârându-se unde primejdia era mai mare. Și-n loc de săbii de lemn, se-ncrucișau acum săbii de fier, și-n loc de puști de soc, detunau tunuri de schijă, încât se-nnegrea văzduhul de fum, de uneori nu se mai vedea om cu om. Pănă-n ceri se înălța răsunetul restriștei de pe pământ; iar tătărimea, cuprinsă din două părți, se măcina și se mistuia ca pleava într-un vârtej de două furtuni ce se ciocnesc. Roș era soarele sus ca în timp
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... Pilotu-abia mai șade la cârmă: e legat; Pe pod s-aruncă valul, ce pare că-a turbat Sub biciul unui demon ce de aproape-l strânge; Lovirea cea de vânturi, catartul plecă, frânge. Și vasul se rădică, se lasă în abim, Și iară se înalță! Un strigăt, un suspin S-aude-n întunerec! Ai crede că mormântul Se crapă, te înghite. Se îndoiește vântul, Și valul îi răspunde prin mugetu-i duios ... depărtată. ................................ Vedeți acea câmpie ce moartea a coprins? Aici a fost cetatea heroului ne-nvins, Cu patru mii palate, o mie de grădine, Trei sute teatre, circuri, de viață, oameni pline. Și astăzi nici o urmă! Nimic nu mai e viu: Abia în suvenire, de ele se mai știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de marmur cu colori. Azi locul e ruină și malul cu-ntristare Se-nclină și șoptește durerea sa la mare. Lumina dimineții se varsă în eter ... gigantic întâlnești Pe două mari masife, prin care-apoi zărești O poartă c-o cornișă, ce artele amintă; Tablouri hieroglifici pe Ramses îl prezintă. Mulțime ...
... alerge întâi puțin prin cameră, dar Aphrodita, cu mâna ei fină, cu degetele ei de trandafiri parfumați, îl scoase din încurcătură... Ea îl culese ușor de jos, îl mângâie, îl ridică de două-trei ori până în tavan și, privindu-l lung, îl sărută o dată cu patimă. Apoi îl mai mângâie, îl mai sărută de o mie de ori și îl așeză ușor între sâni... Fuchs începu să tremure de bucurie, și de teamă ar fi voit să sară jos undeva ca un purece. Cum însă acei sâni calzi și parfumați îl amețise și îl zăpăcise, începu să ... pe lume, văzuse întâia oară lumina zilei - atunci bucuria supremă nu poate fi căutată decât în ureche... Fuchs, acum înviorat, se reculese, se încorda și, de pe vârful picioarelor Zeiței, cu o frenezie de nespus, se repezi printr-un „sforzando" și pătrunse în găurica lobului urechii drepte a Zeiței, pe unde ea de obicei își introducea cerceii, dispărând înăuntru cu totul. Din nou corurile de amorași nevăzuți și de muze intonară în depărtare cântece de