Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRAI DIN NOU

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 164 pentru TRAI DIN NOU.

Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F

... întipărite în mintea noastră tare și lămurit, ca să nu zică unul una, iar altul alta și astfel să ne încâlcim și să ne abatem din calea noastră. Pentru asta este de trebuință ca noi cu toții să ne înțelegem datoria noastră către noi înșine într-un fel hotărât, cu toată ... parte, cultura (învățătura, luminarea minții) lor, iar pe de alta aduc la bună stare și țara stăpânitoare, dându-i toate foloasele. După cum se vede din cele spuse mai sus, toate acestea se pot ajunge, când un popor are voie să se folosească cu limba lui, care este cel mai de ... altă parte, dintr-un oraș, cum este, de pildă, Petersburgul, nu se pot ocârmui bine fel de fel de neamuri, care prind bucăți de pământ din împărăție, depărtate de capitala țării (de târgul cel mai mare). Așa fel de cârmuire pricinuiește numai rău atât țării stăpânitoare, cât și poporului care trăiește ... Pân-acum în Rusia treburile în privința asta au stat tot așa și cu alte popoare neruse și cu poporul nostru moldovenesc. Acum toate neamurile din împărăție își cată drepturile lor, de care am vorbit mai sus, și trebuie să le cătăm și noi, moldovenii. Al doilea rând de drepturi este ...

 

Gheorghe Asachi - Anul nou 1847

... Gheorghe Asachi - Anul nou 1847 Anul nou 1847 de Gheorghe Asachi Răposat-au anul cel vechi; din cenușa sa învie Un nou fenix, ș-a lui aripi le-au întins acum în ceri. Toată lumea îl salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an ... nfiorătoare, Când eram acum aproape de muncelul Elicon. Îngânat în somn, în visuri, nu putui lumea-nțelege, Și dorite floricele vrând s-adun adeseori, Trezit din visul cel dulce, numai spini putui culege; Nu, nu cerc eu Elicona, nu, nu vreu d-acum amor. Amiciția? Oare cine n-ar dori cu ... ceriul n-are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o viață-a amăgit. Oare ce lucru dar voi astăzi anul nou când se începe? Adăpostul singuratic, după fortuni un liman, Unde n-agiunge durerea ca de lacrimi să m-adăpe, Nici surâsul cel cu fiere al ...

 

Gheorghe Asachi - Anul nou 1843

... Gheorghe Asachi - Anul nou 1843 Anul nou 1843 de Gheorghe Asachi Când alții cad eu încă stau de față, Moartea pre frații mei a săcerat, Lumini s-a stâns ... încă în viață Pre anul nou astăzi iar l-am urat. Ori cine sum, oare de ce-mi păstrează Domnul viața încă pre pământ? Și din tuneric grația-mi scânteiază, Ori cine-s de nu sum azi în mormânt? Nimică sum, de n-oi lasa în lume Un fir mănos din ...

 

Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților

... Dosoftei - Din Viaţa şi petrecerea svinţilor Din Viața și petrecerea svinților de Dosoftei STIHURI [PENTRU SFÂNTA MUCENICĂ EPIHARA, UCISĂ PRIN SABIE] Îndrăzneață Epihara cătră lance, Agiutori având dumnezăiasca pace. STIH [PENTRU DREPTUL ... nume. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC AFTINODOR] Îngerii de gios pre Aftinodor cheamă La Domnul în ceri, dar bun fără samă. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC ALEXANDRU DIN SOLUN, UCIS PRIN SABIE] Din țara tetalilor Alexandru stâlpare Tăiată, mucenicească tinsă umbră mare. STIH [PENTRU SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL] Ț-aș cânta, Mihaile, cântecul cu viersuri, Ce n-am deagiuns ... ceresc. STIH [PENTRU SFÂNTUL PORFIRIE, CU CEI DOUĂ SUTE DE OSTAȘI] Stătu viteaz Porfirie cu a sa oaste, Pre pizmașii lui Dumnezău lovind din coaste. STIH [PENTRU SFÂNTUL ANDREI, TÂRÂT PE PĂMÂNT PENTRU CULTUL ICOANELOR] Din țărnă sunt făcut, și țărna să mă strice, Celui ce o au fapt chipuri voi da ferice. STIH [PENTRU SFÂNTA ANA, UCISĂ ÎN BĂTĂI] Pre ... Scăpaș de rușine cu minciună-nțăleaptă Și ț-ai făcut izbânda cu capul, tăiată. STIH [PENTRU ADUCEREA MOAȘTELOR SFÂNTULUI GRIGORE TEOLOGUL ÎN BISERICA SFINȚILOR APOSTOLI DIN ȚARIGRAD] Avutu-ț-au lăcaș bun svintele oase, Ț-are ș-acmu apostoli soțâi frumoase. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI INAN, PINAN ȘI RIM] Pre Inan ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil Din albumul unui bibliofil de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân 2 II - Formulă de afurisenie 3 III ... acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi, unele familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele țării cu vecinii, însă numele lor odinioară faimoase au căzut din culme și au rămas acum pierdute printre răzeși; astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice, Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu ... pământ, în numele lui Moisi și al lui Mahomed și ale tuturor fondatorilor de religii. III [. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .] IV - Epitaful lui Prale Un bătrân dascăl de biserică din mănăstirea Frumoasa, care cunoștea bine pe vestitul Prale, autorul excentric al Evangheliei în versuri, mi-a spus că poetul din Târgușor își făcuse singur epitaful următor: Toată grija mi-am luat Și de lume am scăpat, Eu de dânsa, ea de mine Și... să ne ... de a crede că poveștile sunt poemuri antice ce s-au prozait cu timpul trecând prin memoria generațiilor succesive. De exemplu, iată câteva pasaje ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor ... limpede izvoare uneori de se-ntâmpla Să-și vadă ochii albaștri, părea că se rușina. El avea mare plăcere ca artele să învețe, Căci nime din toți păstorii pe dânsul nu-l întrecea, Nici la fluier, nici la bucium, sau cimilituri istețe, Nici la a mâinilor lucruri ce el ... Deci bătrânul său părinte, plângând cu lacrimi amare, Îl poprește să se ducă și îi zice suspinând: "Dragul tatei, cum se poate să te duci din a ta țară Și să cerci străinătate, părinți și frați părăsind; Ce poftă măgulitoare te-au răpus, te-au amăgit? Și ce vrei ... săi lacrimi ca pâraiele vărsând, Pân’ ce a lui seminție leșinat îl ridicară, De îl duse în a sa casă, unde din leșinul greu Trezindu-se, cată dornic la acei ce-l împresoară, Zicând: "Toți sunteți aice, afară de fiul meu". Însă fugarețul Roman de Iași se ... ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor ... bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri în toalete de bal; un orhestru armonios se pregătește a suna contradansul cel nou compus pe ariile din opera Trovatore. Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV SCENA I Două dame pe o canapea, în fundul salonului ... s-a părut că se găsește într-un câmp acoperit cu flori de margărite și că a văzut deodată pe una din acele flori crescând și prefăcându-se într-o ființă albă, grațioasă și încântătoare; o minune cerească, o închipuire fără seamăn pe lume! Acea floare însuflețită ... DAMA DE PE JILȚ: Domnule X, vrei să-mi dai voie de a-ți face o rugăminte? DOMNUL X (închinându-se) : Orice rugăminte din partea d-tale oi socoti-o ca o poruncă, doamna mea. DAMA DE PE JILȚ: Însă îmi făgăduiești că nu mă-i refuza? DOMNUL X ... JILȚ: De este așa, apoi te rog, atât ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului Din memoriile Trubadurului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș ... farmecă cu privirea și sug cu o sete nepotolită sângele altora; fluturii, niște secături cochete care, fără a iubi pe nimenea, zboară cotiș din floare în floare; găinușele și licuricii, craidoni de noapte, își colindă felinarele și serenadele lor vechi și nevinovate. Și în aceste popoare — atât de ... la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura celui slab, se strică cuiburile, se mănâncă ouăle și puii, se bat până la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele se petrec fără ... când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași ... ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

... Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 Note I De o săptămână mă aflam la Florența ... soiuri de înghețate cu atâta iuțime, încât, neînțelegându-l ce spune, îl poftii să ne aducă ce-a vroi. V*** nu ieșise încă din melancolia în care căzuse; în zadar căutam să-i pricinuiesc oarecare distracție prin citirea gazetelor franceze. Mintea sa părea muncită de o idee crudă, care ... fragede decât florile ce ținea... toate aveau o atragere ascunsă, care îți aprindea închipuirea. Când aruncai ochii asupră-i mi se păru că văd icoana din Santa Maria, lângă care întâlnisem pe prietenul meu; două lacrimi sticleau ca două briliante pe genele sale... Mă întorsei iute către V*** cu gândul de ... leșinat. Înfățișarea acelei necunoscute îi făcuse o impresie atât de mare că își pierdu simțirile, strângând la sân buchetul ce luase de la dânsa. Străinii din cafenea alergaseră lângă V*** și cercau deosebite chipuri de a-l aduce în cunoștință... În sfârșit V*** deschise ochii; figura lui era galbenă ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei Trei zile din istoria Moldaviei de Mihail Kogălniceanu I - 25 februarie 1777 Und so kam doch wieder ein Fleck von Europa von einer willkĂ¼hrlichen und aussagenden Herrschaft ... zise el în sfârșit, tăind tăcerea, pica-va oare vulpea în cursa vânătorului? Va veni oare ghiaurul? — Va veni, slăvirea ta, îi răspunse unul din boieri. Să nu fii la îndoială; va veni, că-i dârz; îi place primejdia. — Va veni, efendi, adăugă celălalt boier, pentru că n-are ... a trimis doftori să te vadă. Boierii se făcură galbeni ca ceara, mai că nu se puteau ține pe genunchi. Se uitau cu spaimă din toate părțile și căutau unde s-ar ascunde. Capigebașa zâmbi clătind din cap; în sfârșit, le arătă o perdea lăturalnică ce da într-altă odaie și le făcu semn să se ducă. Boierii se ridicară și se ... drept în ochi. Turcul nu putu suferi această căutătură, ce cerca să-i pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din cap. După puțin, capigibașa deschise iarăși ochii și cu un glas slab ca de mort zise: — Spuneți stăpânului vostru să se grăbească să vie ...

 

Ioan Slavici - Florița din codru

... de unde sa fi ajuns copilita asta prin codru, aceea minte pamanteasca nu poate s-o priceapa. Doar a crescut ca si florile din pamant; doar a cazut ca si stelele din cer, sau s-a prefacut cumva, pe nepricepute, din vazduhul curat. Destul cum c-atata era de frumoasa fetita asta, incat, de-ar fi fost sa fie din om, ar fi trebuit sa fie - cel putin -fata de imparat. Cine stie?... Vreun imparat ce domnește in ascuns prin adancul codrilor... Crasmarul ... e mai dulce și mai moale. A mers dara vestea in lume si in tara cum ca la crașma din codru se bea vinul cel mai bun, crașmarita din codru e cea mai frumoasa crasmarita din tara, si cum ca Floarea Codrilor e cea mai frumoasa fata din lume. Cati drumeti treceau prin tara, toti se opreau la crașma din codru, gustau un strop de vin, vorbeau o vorba cu crașmarita și aruncau o privire la Florita, și apoi, cat traiau pe lume, vinul cel ... cea frumoasa nu le ieșea din ...

 

   Următoarele >>>