Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URNĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru URNĂ.
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... umbră, au urcat în lumina lunii. Fiorul fricei de necunoscut a umplut odaia, adus de acești trei negri soli, ca ieșiți dintr-o urnă funerară unde au dormit îndelung, și alba tăcere a început să cînte. Acoperite, alte sunete au urmat, ca o chemare de glorie îndepărtată ... răscolind lumina lunii de pe clape, începu să cînte. Triste, cele trei note funebre ca rupte din inima umbrei reveniră, jalnice ca scăpate dintr-o urnă funerară, unde au dormit îndelung, se redeșteptară. Sfioasă, îndepărtata chemare de glorie căută să se strecoare iarăși, dar sunetele de fanfară muriră. Deznădăjduite, degetele urniră ... răsunară încă o dată și cei trei negri soli, ce purtau fiorul fricei cu dînșii, se arătară și ei. Triste, ca scăpate fiecare dintr-o urnă funerară, cele trei note sunară din nou, încet, tot mai încet, ca dornice de a se reîntoarce în întunerec... Speranțe de glorie și ...
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
... mai nălucește în spațiu o clipă, rumenind încă locul unde a stat, o umbră dispărută pe un luminiș de drum. Ținîndu-și funerara urnă în brațe, în care sufletul ei tace și după moarte, în alaiul atîtor fantome ce se îndreaptă spre țintirimul florilor ce au murit, pe dînsa ...
... de alții, ei puneau să le tragă în sorți cu niște mici tablete pe care se găseau scrise oarecare litere. Tabletele se aruncau într-o urnă, urna se scutura, se răsturna, și așezarea literelor căzute compunea un răspuns cuprinzător de secretele viitorului. Tragerea acelor sorți se făcea de către copii ce ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...
Alexandru Macedonski - Hinov Hinov de Alexandru Macedonski Sfărâmături de urne — oriunde -- lespezi de marmoră mari sub care zac atâți legionari, iată Hinovul; — în el s-ascunde potopul de secoli ce-a curs. Călcând această țărână mută, văd ce nu vedeți voi umbrele-acelor eroi ai căror urmași suntem noi; și stând în valea tăcută, îmi râd de ritm și de-orice reguli îmi râd; ritmul meu e zgomotul ce-l fac cu zalele lor. Îi văd... s-arată: sculatu-s-au toți de sub pietre... Trec -- Trec sute; iată-i: de-oțel le e coiful, lat era romanul în spete,-ondulat avea părul; puternic brațul. Roma veche întreagă se-nșiră pe dinaintea mea Consuli, proconsuli, matroane, copile, liberți — Roma veche întreagă pontifeci, apoi, și vestale, flamini, saturnale. -- Salutare, eternă stea, pe-aceste țărmuri pribeagă. Tăceți, o! versuri deșerte... Și tu, la pământ, poete; -- trec Cezarii -- sărută pământul acesta e
Cezar Bolliac - Alaiul unui cerșetor
Cezar Bolliac - Alaiul unui cerşetor Alaiul unui cerșetor de Cezar Bolliac The proper study of mankind is man. Pope Popor, faceți loc! trece-un călător! Un sfeșnic înainte ș-un preot după dânsul; De săraci se duce un trist coșciug de lemn. Înfășurat în trențe, un corp este într-însul, Lacrime sau doliu tristarea nu însemn. - Cei mari, vă plecați! trece-un cerșetor! Bogaților, loc! trece-un călător! Acel cerșetor care chiar ieri nu avea pâine, Clopotul răsună, că a ajuns la port: I-a încetat durerea și grija pentru mâine; Regii-s d'opotrivă cu cerșetorul mort. Stați, țari și cezari! trece-un cerșetor! Loc! loc, suverani! trece-un călător! Țărâna-i se depune în urna veciniciei, Unde concheranții p-a lor o au depus, Și viermii putrejunei dau pânteci lăcomiei - Sufletele toate se văd acolo sus. Îndărăt, bogați! trece-un cerșetor! Stăpânilor, loc! trece-un călător! Vă trageți, plecați capul, gătiți-v-a răspunde: Creatoru-ascultă pe cerșetorul mort. Din câte-a tras aicea nimica nu ascunde; - Greu or să răspundă acei ce griji nu port! Tiranilor, loc! trece-un
Dimitrie Anghel - Gherghina Gherghina de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 30 martie 1913 S-au stîns într-un aflux de sînge bujorii roși, iar albii crini Și-au anunțat de la o vreme și ei palorile lunare: Cu o mireasmă, cu o umbră, ori prin fantastice lumini, Apropiata agonie și-o prevestește fiecare. Culorile ca un incendiu, în clipa ultimului ceas, S-aprind — căci ceasul cel din urmă oricum e o apoteoză — Mai darnic își răstoarnă crinul parfumul ce i-a mai rămas Pe fundul urnei, și, cînd moare, mai roză se preface-o roză. Gherghina singură, spre toamnă, cînd sînt grădinile pustii, Nu-mprăștie nici o mireasmă, ci rece și nepăsătoare, Cînd stă să-i vie și ei ceasul înfricoșatei agonii, Și-nalță tot mai sus în aer, zîmbind, marmoreana-i floare. Ca și cum n-ar fi fost născută cu celelalte pe pămînt, Fără palori și fără umbre, ci tot mai dreaptă în lumină, Ea luptă mîndră pîn' la urmă și se coboară în mormînt Purtînd cununa ei de aur pe frunte, sus, ca o
... Sămănătorul , 12 nov. 1906 Ce stranii lucruri dorm în suflet și cum nu uită el nimică Din cîte le închizi într-însul, ca într-o urnă funerară; E iarnă azi și, fără voie, eu văd o zi de primăvară; Și mă simt iarăși lîngă tine, pierduta, dulcea mea amică... În casa ...
Gelu Vlaşin - Nimicul Nimicul de Gelu Vlașin nimicul cu care te însoțesc nimicul pentru care mi-am câștigat urna din crematoriul morților care vor să vină pentru care dragostea se naște din prea multă ură de sine nimicul de dincolo ca și când ochii tăi mi-ar fi străpuns neputință
Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu aspru ...