Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

ARSENAL - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ARSENÁL, arsenale, s.n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ** Fig. Totalitatea mijloacelor de care se serveşte cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. - Din fr. arsenal.

Sursa : DEX '98

 

ARSENÁL s. (MIL.) (înv.) armătură, spătărie. (\~ul armatei.)

Sursa : sinonime

 

arsenál s. n., pl. arsenále

Sursa : ortografic

 

ARSENÁL \~e n. 1) Întreprindere în care se produce, se repară sau se depozitează armament. 2) fig. Totalitate de mijloace și de posibilități de care dispune cineva în realizarea unui scop sau în practicarea unei profesii. /arsenal, germ. Arsenal

Sursa : NODEX

 

ARSENÁL s. n. 1. întreprindere (militară) pentru fabricarea sau repararea armamentului sau munițiilor. 2. (fig.) ansamblul mijloacelor de luptă, de care se serveşte cineva într-o acțiune, profesie etc. (< fr. arsenal, it. arsenale)

Sursa : neoficial

 

ARSENÁL s.n. 1. Întreprindere, stabiliment, mai ales cu caracter militar, unde se fabrică, se repară și se depozitează armament etc. 2. (Fig.) Ansamblul mijloacelor de luptă într-un domeniu oarecare. [Pl. -le, -luri. / < fr. arsenal, it. arsenale].

Sursa : neologisme

 

arsenál (-le), s.n. - 1. Întreprindere sau clădire unde se repară armament. - 2. Totalitatea mijloacelor de luptă. - Var. (înv.) arsana. Arab. d?r-sina‘a (› sp. dársena), de unde ngr. ?????????, it. arsenale, fr. arsenalrom.). Var. provine din ngr. ?????? sau ???????, dublete ale cuvîntului anterior. A existat și un al treilea dublet, tc. tershane, de unde rom. tarsana, tersana, ngr. ???????? (sec. XVII). Astăzi se folosește numai forma derivată din fr.

Sursa : etimologic

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ARSENAL

 Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru ARSENAL.

George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu

George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanţe pentru mai târziu I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu de George Topîrceanu Romanța automobilului Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul! El vine drept din arsenalul Progresului uman Modern, Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern. Păzea! Că trece-n zbor copilul civilizației extreme Și zvârle-n aer trei semnale, — Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeți deodată În trei orașe le-au cântat, — Un leit-motiv, Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat. Dar cine poate să priceapă Simbolul celor trei semnale Ce conturează-n spațiu Albe Și verzi Intenții criminale? Păzea, că e iresponsabil, El are flacări în artere Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere! Pufnește, Zbârnâie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum... S-a dus, Adio! Poate-acuma deja comite alte crime, Pe când în urma lui se scoală din praf Infirmele victime, — O hecatombă de cadavre Pe-altarul nobilului Sport, Gesticulând cu indignare, din drum, ...

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

... glonț și năvod, plug și sapă, teslă și rândea, ciocan și nicovală, cot și terezii — cine le mai știe pe toate? — un întreg arsenal inchizitorial! fără acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care mai totdeuna trebuie apucată strâns în clește ...

 

Ion Luca Caragiale - Mitică

... un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru ...

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

... nu a fost nici un incendiu ieri în Dealul Spirii. Sinistrul cel grozav este o pură invențiune ieșită din fantezia nesecată și din bogatul arsenal de calomnii al adversarilor noștri. (Un ziar oficios) Priveliștea era cu adevărat pitorească. Multă lume la incendiu. Reținem în treacăt pe doamna Cutare, o brună ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit Ioan Vodă cel Cumplit de Bogdan Petriceicu Hasdeu Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) Ainsi d'un peuple entier je feuilletais l'istoire! Livre fatal de deuil, de grandeur, de victoire... Astfel răsfoiam istoria unui popor întreg: carte fatală de doliu, de mărire, de victorie! Victor Hugo, oda Ubi defuit orbis Cuprins 1 PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE 2 PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI 3 INTRODUCȚIUNE 4 AVENTURIERUL 5 DOMNUL 6 CĂPITANUL 7 CATASTROFA 8 DUPĂ EL... 9 EPILOG PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE Sunt acum aproape 30 de ani, la 1864, în casele lui Mircousch din Piața Teatrului, am scris pe Ioan-vodă cel Cumplit. Eram tânăr și scriam așa cum nu mai sunt în stare de a scrie astăzi: dar tocmai de aceea, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a cuteza să-i îmbătrânesc tinerețea, căci orice adaos ar fi un benghi, orice scurtare — o zbârcitură. Fără a adăoga, fără a scurta, fără ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...