|
|
||
GRECOTEI - Definiția din dicționarTraducere: engleză Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. GRECOTÉI, grecotei, s.m. (Peior.) Grec. - Din grec.Sursa : DEX '98 grecotéi s. m., pl. grecotéi, art. grecotéiiSursa : ortografic Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru GRECOTEIRezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentru GRECOTEI. Ion Luca Caragiale - Moftangii ... sau mai puțin rrromâni! Rromânca Fiică de arendaș, de negustoraș, de funcționăraș, de avocățel, de ofițeraș, de popă - să fi fost papa bulgăroi, sârbotei sau grecotei - moftangioaica este româncă și prin urmare nobilă, et par consequent nu poate suferi mojicimea. Ea este patronesă în comitetul unei sau mai multor societăți române ... Mihai Eminescu - Satira III Satira III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde - "Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele." Și ... Mihai Eminescu - Scrisoarea III Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele. ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sultănica Sultănica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă , sub pseudonimul Argus. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n- ... Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începeasă amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuțiîn herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: — Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul ... |
||