|
|
||
Vezi și:MOȚESC,
MOȚAT,
ȚULUC,
CHIȘIȚĂ,
CIOCÂRLAN,
CREASTĂ,
CUCUI,
IERUNCĂ,
LOPĂTAR,
MĂTĂSAR
... Mai multe din DEX...
MOȚ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. MOȚ^1, moțuri, s.n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). * Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ** Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ** (Mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie, o cârpă etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, cârpă, hârtie etc. folosită în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. * Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară, ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe.] - Et. nec.Sursa : DEX '98 MOȚ^2, MOÁȚĂ, moți, moațe, s.m. și f. Român din Munții Apuseni; moțogan. - Cf. %moț%^1.Sursa : DEX '98 MOȚ s. v. inflorescență, matcă, matiță.Sursa : sinonime MOȚ s. (reg.) moțogan. (\~ din Apuseni.)Sursa : sinonime MOȚ s. 1. (reg.) moțoc, moțochină, (Transilv., Mold. și Bucov.) cucui, (prin vestul Transilv.) pup, (prin Transilv. și Ban.) pupui, (Mold.) țuluc. (\~ de pene, de păr.) 2. (BOT.) moțul-curcanului = a) (Polygonum orientale) = (reg.) creasta-cocoșului, nasul-curcanului; b) (Amaranthus angustifolius) știr.Sursa : sinonime moț (persoană) s. m., pl. moțiSursa : ortografic moț (șuviță de păr, smoc de pene, ciucure, vârf) s. n., pl. móțuriSursa : ortografic moț (fundă în cap, bigudiu rudimentar) s. n., pl. moáțeSursa : ortografic MOȚ^3 \~i m. Nume dat românilor din Munții Apuseni. /cf. moțSursa : NODEX MOȚ^2 moáțe n. 1) Tub special (din hârtie sau din metal) în jurul căruia se răsucește o șuviță de păr pentru a o ondula; bigudiu. 2) Șuviță răsucită în acest fel. /Orig. nec.Sursa : NODEX MOȚ^1 móțuri n. 1) Smoc de fire din frunte sau din creștetul capului. * A lua (sau a apuca) de \~ pe cineva a trage de păr pe cineva; a părui. 2) Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3) Pielea roșie de pe capul curcanului care atârnă ca un ciucure. * \~ul curcanului plantă erbacee ornamentală cu flori purpurii, grupate în spice lungi. 4) Ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la căciulițe, bonete, fesuri etc. 5) Parte proeminentă (ascuțită) a unui lucru. /Orig. nec.Sursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru MOȚRezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru MOȚ. Vasile Alecsandri - Moțul și secoiul Vasile Alecsandri - Moţul şi secoiul Moțul și secoiul de Vasile Alecsandri MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Nu tot trage-n carne vie Și mai trage-n cea pustie. Nu tot bate-n pieptul meu Că-i păcat de Dumnezeu! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte, Ori un plumb vrăjit în piept, Să te duci în rai de-a drept? MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu ești tare, eu sunt tare; Bun e Dumnezeu și mare! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea. ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Eu sunt tare, tu ești tare, Dar ți-e lauda prea mare! De-alde tine, fătul meu, Mulți viteji ucis-am eu. MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Sai din munte, dă-te-n vale, Ca să-mi mai scurtezi din cale. În cea vale de-ai sălta, Vai ș-amar de viața ta! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Nici eu să robesc la tine, Nici tu să robești la mine. Vrei, nu vrei dintr-un cuvânt? Că te sting de pe pământ! MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu n-ai nume, tu n-ai țară, Asta-i patria maghiară. Tu se cade ... Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle Mihai Eminescu - Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle de Mihai Eminescu Draga mea Veronică, Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple. Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume. Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă ... Ștefan Octavian Iosif - Câmpul libertății Ştefan Octavian Iosif - Câmpul libertăţii Cîmpul libertății de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Un zvon din sat în sat străbate Și dă poporului curaj, El pleacă-n valuri tulburate Și se îndreaptă către Blaj. Sînt preoți și mireni, cu toții Mînați de-același ideal — În fruntea tuturora moții, Mîndria mîndrului Ardeal. Ei simt că-ntîia oară-i leagă Un dor adînc de neam întreg, Aleargă toți să-l înțeleagă — Și cît de bine-l înțeleg ! Căci bat cincizeci de mii de piepturi, Și-n ele inimi românești Cari strigă: „Libertate ! Drepturi Pe plaiurile strămoșești !...â€� O, sfîntă zi de sărbătoare! Popor voinic din văi și lunci, Te-om mai vedea odată oare Precum te-ai arătat atunci ? Povestea vremii ne învață Că orice rană are leac, Dar o-ntâmplare-așa măreață Zbucnește-o dată la un Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ... ... — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să se cumpănească; opt sedile cu brânză — patru și patru; iar deasupra, moț, cei doi băieți ai stăpânului, veniți la stână din ajun, spate la spate, să nu-și scoată ochii. Dar pe când ciobanul, ștergându-și sudoarea ... George Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu) George Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu) Primăvară de George Topîrceanu După-atâta frig și ceață Iar s-arată soarele. De-acum nu ne mai îngheață Nasul și picioarele! Cu narciși, cu crini, cu lotuși, Timpul cald s-apropie. Primăvara asta totuși Nu-i decât o copie. Sub cerdac, pe lăuruscă, Cum trecură Babele, A ieșit un pui de muscă Să-și usuce labele. Păsările migratoare Se re-ntorc din tropice. Gâzele depun la soare Ouă microscopice. Toată lumea din ogradă Cântă fără pauză. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. Un curcan stă sus, pe-o bârnă, Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atârnă Moale ca un ciucure. Doar Grivei, bătrânul, n-are Cu ce roade oasele. Că de când cu postul mare, Toate-i merg de-a-ndoasele. Pentru câte-a tras, sărmanul, Cui să ceară daune?... Drept sub nasul lui, motanul A venit să miaune. Dar acum l-a prins potaia Și-a-nceput să-l scuture... Peste toată hărmălaia Trece-n zbor un fluture. Pe trotuar, alături saltă Două fete vesele... Zău că-mi vine să-mi las baltă Toate Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri () n. 21 iulie 1821 , Bacău d. 22 august 1890 , Mircești Poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Doine 1.2 Lăcrimioare 1.3 Suvenire 1.4 Mărgăritărele 1.5 Pasteluri 1.6 Varia 1.7 Legende 1.8 Ostașii noștri 1.9 Din periodice 1.10 Postume 2 Teatru 2.1 Canțonete comice 2.2 Scenete 2.3 Operete 2.4 Vodeviluri 2.5 Comedii 2.6 Drame 3 Poezii populare ale românilor (1866) 3.1 Cântece bătrânești 3.2 Doine 3.3 Hore 4 Proză 4.1 Biografii 4.2 Călătorii și studii 4.3 Din periodice, broșuri etc. 4.4 Manifeste și amintiri politice 4.5 Din postume 5 Legături externe Poezii Toamna țesătoare Răzbunarea lui Statu-Palmă Noaptea albă Zilele Babii Hora Ardealului Frații Jderi Căpitanul Romano Românca de la Grivița O noapte la țară Vântul Încununarea steagului Doine Doina Baba Cloanța Sora și hoțul Crai-nou Maghiara Altarul mănăstirii Putna Andrii-Popa Groza Ursiții Strigoiul Ceasul rău Strunga ... Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale) ... 24 Iunie 1901) Doamna cu evantai Pe canapeaua elegantă Se-ntinde doamna nonșalantă Și c-un papyrus se evantă De atmosfera ambiantă. Făt-Frumos cu Moț în Frunte Zi că-i dragoste, și pace ! Te-a vrăjit ? atât ți-a fost : Din pocit, frumos îți face, Și ... ... mie și dv., ne place la toți; numai dumnealui nu-i place! Toți, și eu și dumneavoastră suntem niște proști; numa dumnealui, pricopsitul! mai cu moț... Vine să strice petrecerea și mulțumirea și cheful la o lume-ntreagă... Apoi de! — Ia, ascultă, mă băiete — a zis unul ... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F Cine sunt albanesiÄ? din Analele Academiei Române Seria II - Tom. XXIII, pag 103-113 de Bogdan Petriceicu Hasdeu 1901 Sunt dzece anÄ de când eÅ începusem a studiĂ și nu încetez de a tot urmări marea problemă a genealogiei popĂ³relor balcanice. În studiul meŠ«Strat și substrat», eÅ am obținut douÄ• soluțiunÄ capitale: 1°. În secolul VII maÄ existaÅ încă la Sud de Dunăre douÄ• elemente latine compacte: Meso-românÄ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ în Serbia, maÄ ales în Dalmația, pe carÄ însă Ä-aÅ slavisat apoÄ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ numiții Macedo-românÄ și Istriano-româniÄ de astădzÄ sunt Daco-românÄ, goniți în secolul IX din Pannonia de cătră MaghiarÄ, de unde tot atunci alțÄ Daco-românÄ s'aÅ adăpostit în Moravia și s'aÅ slavisat acolo. Aceste douÄ• soluțiunÄ, peremptorie după mine, vor maÄ fi completate și demonstrate definitiv în conferințe ulteriĂ³re succesive de 'naintea Academiei Române; dintâiÅ: «Cine sunt Bulgarii și Serbii?», al doilea: «Cine sunt Daco-româniÄ și Pannono-româniÄ?» Acuma însă ... Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului magÂnetic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul deÂspre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru MOȚRezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru MOȚ. ... MOȚÉSC , - EÁSCĂ , moțești , adj . Care aparține Țării Moților sau moților ^2 , privitor la Tara Moților sau la moți ^2 , caracteristic moților ^2 . - Moț ... MOȚÁT , - Ă , moțați , - te , adj . 1. ( Despre oameni și animale ) Care poartă moț ^1 ( 1 ) , cu moț ... ȚULÚC , țuluci , s . m . ( Reg . ) Moț CHÍȘIȚĂ , chișițe , s . f . Încheietură a piciorului , deasupra copitei , la animalele cu copite ; moțul de păr de deasupra ... CIOCÂRLÁN , ciocârlani , s . m . 1. Pasăre de culoare brună - cenușie , cu un moț ... CREÁSTĂ , creste , s . f . 1. Excrescență cărnoasă , de obicei roșie și dințată , sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări . 2. Partea cea mai de sus a unui munte , a unei ... ... CUCÚI , cucuie , s . n . 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare . 2. ( Reg . ) Moț ... ierunci , s . f . Pasăre cu penele brune - roșcate împestrițate cu pene albe , negre și cenușii , cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț ... 2. Lucrător cu lopata . II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor ( 3 ) , de culoare albă , cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț ... m . Pasăre din nordul Europei ( care petrece iarna la noi ) , de culoare sură - roșietică , cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||