|
|
||
Vezi și:ETERN,
NEMURITOR,
SEMPITERN
... Mai multe din DEX...
NEPIERITOR - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. NEPIERITÓR, -OÁRE, nepieritori, -oare, adj. Care este menit să reziste timpului; care este destinat să trăiască veșnic în amintirea oamenilor; care este destinat gloriei, celebrității eterne; nemuritor. - Ne- + pieritor.Sursa : DEX '98 Nepieritor ≠ muritorSursa : antonime NEPIERITÓR adj. v. veșnic.Sursa : sinonime nepieritór adj. m., pl. nepieritóri; f. sg. și pl. nepieritoáreSursa : ortografic NEPIERIT//ÓR \~oáre (\~óri, \~oáre) (negativ de la pieritor) Care dăinuiește veșnic (în amintirea oamenilor); nemuritor. /ne- + pieritorSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru NEPIERITORRezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru NEPIERITOR. Alexandru Macedonski - Rondelul coroanelor nepieritoare Alexandru Macedonski - Rondelul coroanelor nepieritoare Rondelul coroanelor nepieritoare de Alexandru Macedonski Coroane-n veci nepieritoare Dintre frunzișurile mari Ale bătrânilor stejari Mi-așterne umbra sub picioare. Ducându-mi pașii solitari, Pe sub pădurea cântătoare, Coroane-n veci nepieritoare Simt în frunzișurile mari. Aleea e-n apus de soare. -- Se urcă flacări tot mai tari, Și se răsfrâng, scânteietoare, Printre copacii seculari, Coroane-n veci Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță) Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ... Ștefan Octavian Iosif - La Luvru Ştefan Octavian Iosif - La Luvru La Luvru de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ce de popor în templul artei sfinte !... Sub aste bolți de veacuri consacrate Mii de străini din țări îndepărtate Trec rătăciți... Dar să luăm aminte... Abia-ndrăznim să trecem înainte : Eterne forme-n marmură-nghețate, Vechi pînze rupte din eternitate Vădesc ce-nalță omeneasca minte... E-o lume-n veci de veci nepieritoare, Comori pe care Cronos nu le-nghite : Un Rafael, un Rubens, un Murillo... În fund, senina Venus de la Milo... — Dar ce te-ntorci și nu m-asculți, iubite ?... — Ce ochi albaștri ! Cum o cheamă Ștefan Octavian Iosif - Poezia (Iosif) Ştefan Octavian Iosif - Poezia (Iosif) Poezia de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Te văd trecînd... Dar nu mai porți brățară, Nici diadem, nici straie orbitoare... Ci tristă-n șalul vechi de cerșetoare, Averea ta întreagă e-o ghitară. Războinici mari pe vremuri te-nălțară, Tu le-mpleteai cununi nepieritoare ; În veacul nostru cine-ți smulge-o floare ? Gonită rătăcești din țară-n țară... Pe drumuri, în surghiun, te-apucă sara ; Dormi prin ruini, drept căpătîi — ghitara, Iar ziua cînți în uși de cafenele... Aprinzi în muritori simțiri rebele, Tu, care-i desfătai cu ambrozie, Sărmană, urgisită Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ... Alexei Mateevici - Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos Alexei Mateevici - Înălţarea la cer a Domnului Iisus Hristos Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos de Alexei Mateevici Nu în măria lui Ilie, Nu cu toiagul lui Moisei, Nu-n tunete și strășnicie Și-au lepădat iubiții săi; Și nu pe căi scânteietoare S-a înălțat la cer Hristos, Ce-nvățături îmblânzitoare Adus-a blând și luminos. Învățătorul sfânt al păcii, Al dragostei și al iertării Și întemeietorul legii Ce au dat putința învierii, Lucea ca o steluță blândă În înălțimea necuprinsă, Ce-ncepe seara să s-aprindă, Când ziua în apus îi stinsă. Căci El în valea cea de plângeri Venit-au nu cu războire, Nu ca al răsplătirii înger, Ce-aduce dreapta pedepsire În fumuri și în fulgerare. Venit-au Miel Nevinovat Ca jertfa de răscumpărare Ș-au fost cu spini încununat... Venit-au pentru răbdăciune, Smerire-a tot biruitoare; Venit-au pentru iertăciune Și mila-n veci nepieritoare... Mai Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul Alexei Mateevici - Trecutul şi viitorul Trecutul și viitorul de Alexei Mateevici S-a dus... Luat de mersul vremii încă un an mare prin întâmplările lui a plecat în vecinicie, ca să nu se mai întoarcă. Încet, pe nesimțite, am pășit noi pragul anului vechi. Și iată că acum am intrat în cea dintâi zi a Anului Nou. Pe nesimțite. Se pare cam ciudat, că în așa vreme mare, însemnată, noi trecem pe nesimțite de la viața anului trecut, cu toate frământările ei, la viața necunoscută, plină de taină, oarecum acoperită cu o perdea,— la viața anului viitor. Dar însăși vremea îl ia pe om, îl face să mai uite câteodată de cele mai de seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viață. Mare este anul care numai ce a trecut. Fără îndoiala că încă și mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea ... Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și uite lungile lui chinuri Acest copil al suferinței! Natura, cel puțin, mai blândă Cu umbra tragică să fie, Acelui ce-n eterne versuri A prins eterna poezie! Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i Și luna-n cimitir veghează, În loc de candelă, mormântu-i; Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în ... Constantin Stamati - Dorul de patrie Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ... Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului Codrul Cosminului de Dimitrie Bolintineanu I Vânturile negre, într-a lor turbare, Nu bat fața mării fără încetare; Iar tu, dragă țară, pace nu mai ai! Nu se șterse bine sângele pe plai Și alt râu de sânge mâine o să-l ude! Mâine, alte lupte! Alte doruri crude! Fiii tăi trec viața sub armele lor; Pruncii lor îi uită, părăsiți în dor! Iată, vântul luptei geme cu turbare! Un minut, o, țară, câtă dezmierdare! Crude au sa fie luptele ce vin! Dar nepieritoare fi-vor cel puțin; Ale tale lupte, splendide, sublime, Te-or scăpa de moarte pe viitorime! II — ,,Nu a geme numai și-a vărsa suspine E lăsat la inimi nobile, sublime! Plângerea purcede din suflet robit Unei vieți trândave ce l-a umilit! Cel brav nu s-abate când cel rău îl frânge, Ci cu arma-n mână se îmbată-n sânge." Astfel strigă Ștefan și cu bravii săi Pleacă cu urgie la Cosmin în văi. Au intrat polonii pe văi la Cosmin; Între două măguri ei coboară lin. Soarele răsare; focul splendid luce, P-armele lor mândre cade și străluce. Liberă ... Mihai Eminescu - Ca o făclie... Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru NEPIERITORRezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru NEPIERITOR. ... ETÉRN , - Ă , eterni , - e , adj . ( Adesea adverbial ) Care există de totdeauna , care nu va înceta niciodată să existe ; nepieritor ... Zeu , Dumnezeu . 3. Adj . Care este menit să reziste timpului , care este destinat să trăiască veșnic în amintirea oamenilor ; care este destinat gloriei , celebrității eterne ; nepieritor ... SEMPITÉRN , - Ă , sempiterni , - e , adj . ( Rar ) Veșnic , nepieritor |
||