|
|
||
|
Vezi și forma bază: SCÂRȚÂI Vezi și:SCÂRȚÂITOR, SCÂRȚÂIALĂ, SCÂRȚÂIRE, SCÂRȚÂITURĂ, CRÂȘCA, PÂRÂI, SCÂRȚĂI, SCÂRȚII, SCRÂȘNI, SCRIPCAR ... Mai multe din DEX... Forme cu și fără diacritice ale cuvântului SCÂRȚÂIT: SCÂRȚĂIT.
SCÂRȚÂIT - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. SCÂRȚÂÍT^2, -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. - V. scârțâi.Sursa : DEX '98 SCÂRȚÂÍT^1 s.n. Faptul de a scârțâi, zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțâială, scârțâitură. ** Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist fără talent care cântă la un instrument cu coarde. - V. scârțâi.Sursa : DEX '98 SCÂRȚÂÍT s. 1. scârțâială, scârțâitură. (\~ul dușume-lii.) 2. scârțâială, scârțâire, scrâșnet, scrâșnire, scrâșnit. (\~ul cheii în broască.)Sursa : sinonime scârțâít s. n.Sursa : ortografic SCÂRȚÂÍT \~uri n. 1) v. A SCÂRȚÂI. 2) Zgomot ascuțit, strident și pătrunzător, produs prin frecarea, apăsarea sau deplasarea unor obiecte. /v. a scârțâiSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru SCÂRȚÂITRezultatele 1 - 10 din aproximativ 63 pentru SCÂRȚÂIT. Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica Alecu Donici - Cheltuitorul şi rândunica Cheltuitorul și rândunica de Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat În blană foarte crede. Dar într-o zi mergând după împrumutat, Din întâmplare el o rândunică vede. Găsește-ndată negustori Și ia pe blană bănișori. Căci rândunelele, cum zic din însemnare: A primăverii dulci sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară. Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros, Pornește în surtuc de-acasă Să capete vro masă. Dar cum la uliț-au ieșit, Pe rândunică el o vede înghețată Și, tremurând de frig, îi zice: "Blestemată! Pe faptă-ți ai pierit! Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar ... Alexei Mateevici - Creştina ,,Isprăvi din vremi de mult trecute, Predanii din vechime-adâncă". A. Pușkin, Ruslan și Ludmila Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Măreața Romă doarme-n pace, Umbrită de livezi tăcute, Și-o liniște adâncă zace În rândul curților ei mute. O noapte blândă-a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna focul tremurării Îl scaldă-n ape scânteioase, Și Tibru — dungă lucitoare -- Curgând în negrele lui maluri Cu-o murmurare gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei răi, Făgăduieli și suferințe N-au sfărâmat credința ei... Neomenoasa judecată A osândit-o ieri la moarte, Dar mâine-n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și ... George Coșbuc - În miezul verii George Coşbuc - În miezul verii În miezul verii de George Coșbuc O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii arși de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns la piept în scutec ține Un copil; și-n sârg ea vine, Vine-n goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajiște săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni, și se grăbește La copil și-i ... George Coșbuc - Noapte de vară George Coşbuc - Noapte de vară Noapte de vară de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 7 Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofița, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete De la grâu. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnotat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit, Și prin satul adormit Doar vrun câine-n somn mai latră Răgușit. Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Și se nalță,-ncet-încet, Gânditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu-i ... George Coșbuc - Pe drumul Plevnei George Coşbuc - Pe drumul Plevnei Pe drumul Plevnei de George Coșbuc Iar pe drumul care duce de la Dunăre spre munte Trec românii zi și noapte către Plevna, merg și vin. Vesele batalioane cu maiorii lor în frunte, Șir de care cu provizii schilăviți în haine crunte Scârțâit și chiu, și tropot pe-acel drum de oameni plin. Într-acest pestriț amestec, scoborând pe dealuri, iată Pe-un răzor s-oprise-n cale o bătrână și gemea, Cu desagii goi pe umeri, semn de-o cale-ndelungată. Iar din văi, urcând alene se vedea venind o ceată De drumeți din țara noastră și s-opriră lângă ea. Bună calea, zise unul, Inima vă fie bună, Oameni buni! Dar unde mergeți? De ne-ajută Dumnezeu, Noi, la Plevna, maică dragă. Tot la Plevna! Cum ne-adună! Eu de-acolo viu. Băiatul mi-e-n război acu de-o lună, Și m-am dus să-mi văd băiatul că-i la Plevna și-i al meu. Repede-mprejur se strânse ca prin farmec toată ceata Ca să-ntrebe cum e Plevna? cum stau turcii-nchiși în ea? Ce mai zice Carol-vodă, când o fi războiul gata? Și-mbătată de potopul ... George Coșbuc - Popasul țiganilor George Coşbuc - Popasul ţiganilor Popasul țiganilor de George Coșbuc (după Geibel) În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit ; Ard galbene flăcări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. Țiganii, drumeți cei vecinici ei sânt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt; La Nilul cel galben departe născuți, Ei arși sunt de soare, de vânturi bătuți Aproape de flăcări, pe pajiște stau Bărbații sălbatici și chiote dau, Femeile-aleargă mâncare făcând Și umplu paharul și-l poartă pe rând. Ei cântece cântä și basmuri își spun Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun Bătrâna țigancă, acolo sub brazi, , Descântece-nvață pe negri nomazi Și oacheșe fete se-nșirä la joc În cerul cel magic al zärii de foc, Răsună ghitara fierbinte și-ntins Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins. În urmă se culcă, odihnă cătând ; Le freamătă brazii s-adoarmă curând. În vis, exilații pământului lor Văd Sudul, o țară, și ei un popor. Dar zorile roșii se varsă pe cer, Frumoasele visuri fantastice pier. Greu scârțâie carul, ei pleacă la pas — Dar unde ? O viață de drum și George Coşbuc - Zobail Zobail de George Coșbuc La miez de noapte morții-n cor Își cântă jalnic imnul lor, Iar albele giulgiuri bătute de vânturi Dau tact tânguioaselor cânturi. Ei sunt războinicii oșteni Ai regilor asirieni — Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă, Cu biciul bătându-i din urmă. Ce fericit e cine-i viu! Noi putrezim într-un sicriu! Ni-e dragă și nouă viața și-averea, Dar regii ne-o iau cu puterea. Frumos e, sfânt e să trăiești Când pentru ai tăi tu suflet ești; Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul La regi care omoară poporul! Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi! De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pământul de oase! Tu pierzi bărbații tăi cei buni Să faci femeilor cununi! Tu pierzi în orgie al țării tezaur, Beai vinul din cupe de aur. Te porți în haine de argint Și-n ciasuri dragi de dulce-alint Săruți pe Tofale, femeia necastă, Pe cea maî frumoasă nevasta. Tu dai un semn, si porți să frâng, Și zeci de milioane plâng; Oceanul de spaimă în lături s-abate E vuietul multor armate — Dar ... George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii George Topîrceanu - George Coşbuc: Ţiganii George Coșbuc: Țiganii de George Topîrceanu Dorm câmpiile-n lumină. Peste pacea lor senină Cade soarele-n apus. Un convoi s-arată-n zare... Crește-ncet pe drumul mare Și cum vine tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră fără să-i asmuți Și orbiș s-aruncă-n cete, — Dar flăcăii largi în spete, Cu ochi mari, cu negre plete, Calcă mândri și tăcuți... Vine-apoi pestrița gloată Cu gospodăria toată. Caii slobozi, fără frâu, Duc merindele-n spinare Și se țin pe lângă care, Iar vătavul stă călare Cu harapnicul la brâu. Sar copiii goi și strigă, Cer la poartă mămăligă, Babe frânte din mijloc, Iar țigăncile cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... ... Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ... Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului Moartea protestantului de Ion Luca Caragiale Baladă Cunigunda e geloasă: Eginhardt întârziază – Iată-a dimineței rază... Ce senină și frumoasă! Un cal roib în vale paște, Este calul favorit, Deșelat și obosit – Ce idee neagră naște!? Cunigunda e femeie – Ah! ce gând îngrozitor!... Vrun catolic?... Un omor?... Un duel?... A! ce idee! Ea scoboară trepte-trepte, Dusă de-un funebru gând Și pe Dumnezeu rugând: „Doamne sfinte! Doamne drepte!â€� Din donjon până-n devale E o cale-atât de lungă!... Când, sărmana! O s-ajungă Ținta pasurilor sale? A sosit acum la poartă: „Hai! deschide! nu mă ține!â€� Poarta scârțâie-n țâțâne – A ieșit... A! crudă soartă! Iată calul...Unde-i dânsul? ... E lungit mai la o parte: Moartea! moartea îi desparte... Și, gândind, o umflă plânsul. „Eginhardt al meu! viteze! Dacă tu ești mort – vorbește! Inima mi se topește... Poate-a ta să mă trădeze?â€� Plânge Cunigunda vașnic Și-l mângâie pe viteaz Și-l sărută pe obraz, Când, deodată, strigă strașnic Eginhardt cel elegant: „Noch a’ Krieg’l, ... Vasile Alecsandri - Mezul iernei Vasile Alecsandri - Mezul iernei Mezul iernei de Vasile Alecsandri În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par înghețate, cerul pare oțelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Și pe ele se așază bolta cerului senină, Unde luna își aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munții sunt a lui altare, codrii – organe sonoare Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas; Dar ce văd?... în raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SCÂRȚÂITRezultatele 1 - 10 din aproximativ 12 pentru SCÂRȚÂIT. ... f . Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ , cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui ; troscoțel ( Polycnemum arvense ) . [ Pr . : - țâ - i - . - Var . : scârțiitór , - oare adj . ] - Scârțâi ... SCÂRȚÂIÁLĂ , scârțâieli , s . f . Scârțâit ^1 . [ Pr . : - țâ - ia - ] - Scârțâi ... SCÂRȚÂÍRE , scârțâiri , s . f . ( Rar ) Acțiunea de a scârțâi . - V. scârțâi ... SCÂRȚÂITÚRĂ , scârțâituri , s . f . Scârțâit ^1 . [ Pr . : - țâ - i - . - Var . : scârțiitúră s . f . ] - Scârțâi ... CRÂȘCÁ , crâșc , vb . I . Intranz . 1. ( Reg . ) A scrâșni din dinți de ciudă , de mânie etc . 2. ( Despre zăpada înghețată ) A scârțâi ... sau despre obiecte prevăzute cu arcuri , balamale etc . ) A produce un zgomot strident prin apăsare , prin lovire sau prin frecare ; a scârțâi . 4. ( Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde ) A produce pocnete scurte și repetate . 5. ( Despre arme de foc , p . ext ... ... SCÂRȚĂÍ vb . IV . v . scârțâi ... SCÂRȚIÍ vb . IV . v . scârțâi ... se audă un zgomot caracteristic ( în momente de furie , de durere etc . ) . 2. P . gener . A produce un zgomot scârțâitor ; a scârțâi SCRIPCÁR , scripcari , s . m . 1. ( Reg . ) Lăutar ( care cântă din scripcă ) . 2. Gândac negru , cu antene lungi , care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit ; plopar ; cobzar , țigănaș ( Saperda carcharis ) . - Scripcă + suf . - Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||