|
|
||
Vezi și:ZĂBĂLUȚĂ,
ZĂBĂLOS,
CĂPEȚEA,
FRÂU,
STRUNĂ
... Mai multe din DEX...
ZĂBALĂ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. ZĂBÁLĂ, zăbale, s.f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. - Din magh. zabola.Sursa : DEX '98 ZĂBÁLĂ [pl. și (Mold.) zăb?li, (Reg.) zăbéle] s.f. ~.Sursa : ZĂBÁLĂ s. 1. (reg.) muștiuc. (\~ pusă în gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragadă, zăbăluță, (prin Ban.) zobele (pl.).Sursa : sinonime ZĂBÁLĂ s. v. herpes.Sursa : sinonime zăbálă s. f., g.-d. art. zăbálei; pl. zăbáleSursa : ortografic ZĂBÁL//Ă \~e f. 1) Piesă constând din două bare metalice, unite flexibil între ele și fixate în partea de jos a căpăstrului, care se intro-duce în gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulițe molipsitoare, care apar, mai ales la copii, în colțurile gurii (și la vite pe buze). 3) (la puii unor păsări) Colț cărnos și galben de la rădăcina ciocului. [G.-D. zăbalei] /<ung. zabolaSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru ZĂBALĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru ZĂBALĂ. Ion Luca Caragiale - La conac La conac de Ion Luca Caragiale Din Poenița vine domol la vale Silviu cel tânăr în buiestru țâcanit... N-are de ce să gonească; soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiezi, are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se la boierul, se pipăie-n sân - legătura cu banii stă bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, ... Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării" ... ce nu o înțelegeam nici tu, nici eu, deși scrisă pe hârtie frumoasă, cum nu se fabrichează la Piatră. Muncește-ți pana și pune o zăbală străinismului. În adevăr, străinismul ne-a deșteptat odată, dar începe de o vreme și sub toate chipurile a ne înăduși, întocmai ... Anton Pann - Ce zic oamenii de mine ... Aste crez că nu sînt vise. Dar de n-ar vorbi neștine De un cardinal ca mine, De un ca tine, Pacală, Flecar fără de zăbală, Lumea o sâ se pornească Ca să te ponosluiască ! Asta, cum zice cuvîntul, Este de cînd e pămîntul, Cel slab, pre cel cu putință, Cel ... Constantin Mille - În ajunul anului nou Constantin Mille - În ajunul anului nou În ajunul anului nou de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Te duci în veșnicie, bătrân cu ghebu´n spate, Saturn la el te chiamă păcatele să-i spui, Și proasta omenire gonindu-te departe, Cu flori primește ´n sgomot pe-al timpului nou pui! Ba spun poeții încă că pruncu-i plin de glume, Că fericirea este în cornul lui, că mâne Mai mândru răsări-va alt soare pentru lume, Că pacea și dreptatea vor lua a vieții frâne! An nou! an vechi! pe lume tot rele o s´aducă; Urcați-l azi în slavă și mâni l-îți blăstăma, Războiul roș de sânge zăbalele își mușcă: Tiranii vor războaie; războaie vom purta. Te duci, moșneag, purtându-ți pe spetele-ți curbate Volumul gros de fapte ce´n cale ai privit: Popoarele în prada mizeriei turbate Și-un tron prin dinamită în aer asvârlit! An nou! ce lucruri nouă aduci pe lume, spune, Sub forma tinereții n´ascunzi vre un bătrân? Ne-aduci oare alinul, ești sol de vremi mai bune? Cu cine ești: cu robii – sau ești cu-al lor stăpân? O parcă văd la anul cum ... Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ... Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ... Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie Mircea la bătaie de Dimitrie Bolintineanu Armia maghiară țara a-nvelit; Soarele văzând-o, a îngălbenit. Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă: Cu o mică ceată de voinici s-avântă. Nu că el voiește țara a scăpa, Ci va să-mplinească datoria sa. Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o datorie! Pe un cal ce mușcă spumă în zăbale, Printre zi și noapte el își face cale. - "Frații mei! vorbește falnicul bătrân, Dumnezeu voit-a ca să mor român. Cel ce a sa viață țării sale-nchină Piere ca lumina într-a sa lumină. Ce e-n viața țării viața unui om? Ce e-n primăvară floarea unui pom? Ceea ce prin stele este-o stelioară Și-n nemărginire un minut ce zboară. Șoimul când se vede prins de vânători, Spun că își sfărâmă cuib și puișori. Astfel decât lanțul brațul să le-ncingă, Ce-i român, ce-i nobil astăzi să se stingă." Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ... George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă George Coşbuc - Ştefăniţă-Vodă Ștefăniță-Vodă de George Coșbuc Cu grabnicele sărituri A sprintenei lăcuste Apare-un cal, la cotituri. Nechezul înspumatei guri Speria tăcerea din păduri Și pacea văii-nguste. În gura văii, lângă pod Boierii stau cu frică; Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod În scări temutul voievod Cu hohot se ridică. Strângea de frâu și tremura: Iar calul, ud de cale, Pământu-n loc îl frământa Și spuma alb-o mărita Cu sânge roș ce picura Din strânsele zăbale. Când vrei să-i afli, nu-i aduni! Boieri, nu vi-e rușine? Vă văd așa de-atâtea luni, N-aveți acasă cai mai buni? Ori cum? Boieri, sunteți nebuni? Vă bateți joc de mine? E grea ocara ce ne-o faci Spătarul îi răspunde. Dar țara-i suptă de haraci, De greci nebuni și de cazaci; Săracă țara, noi săraci, Și cai voinici, de unde? N-ai bani de-un cal? Ia calul meu! Boierii-n tremurare Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu, Spătarul suflă des și greu, Se pipăie la cap mereu Să vadă de-l mai are. Măria ta, vorbim și noi. Ei, las-o ... Grigore Alexandrescu - O impresie Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ... Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) ... bune. Pravila-nvățătura, Religia, guvernul Nu pot să mîie frîul Al regulării vieții, Opinia a lumei Prea slab se-nfiorează. Așa n-avem zăbală, S-înduplece pornirea. Soțietatea încă Nu-și cată izvodirea De om îngrijitoare, Ca p-un copil să-l poarte, În veci să-l ție slobod ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ZĂBALĂRezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru ZĂBALĂ. ... ZĂBĂLÚȚĂ , zăbăluțe , s . f . 1. Un fel de zăbală ( 1 ) mai simplă , compusă din două bare îmbinate între ele , servind pentru a conduce calul . 2. Zăbală ( 2 ) . - Zăbală ... ZĂBĂLÓS , - OÁSĂ , zăbăloși , - oase , adj . Cu zăbale ( 2 ) ; bălos ; murdar , nespălat . - Zăbală CĂPEȚEÁ , căpețele , s . f . Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei . [ Var . : ( reg . ) căpițeá s . f . ] - Refăcut din căpețele ( pl . lui căpețel ) + suf . - FRÂU , frâie , s . n . Totalitatea curelelor , împreună cu zăbala , care se pun pe capul și în gura unui cal ( de călărie ) spre a - l supune și a - l putea STRÚNĂ , strune , s . f . 1. Fir elastic confecționat din metal , din intestine de animale etc . care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce , prin vibrare , sunete ; coardă . 2. Sfoară bine întinsă , făcută din fire elastice și răsucite , destinată să țină întinsă pânza ferăstrăului . 3. Parte a frâului care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei . 4. Compus : struna - cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe ( |
||