Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru VIJELIE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru VIJELIE.
Iov Capitol 37 Iov 36 Iov Capitol 37 1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, și sare din locul ei. 2 Ascultați, ascultați trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui! 3 Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor, și fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului. 4 Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreț; și nu mai oprește fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui. 5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înțelegem. 6 El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaș lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi. 7 Pecetluiește mîna tuturor oamenilor, pentruca toți să se recunoască de făpturi ale Lui. 8 Fiara sălbatică se trage într`o peșteră, și se culcă în vizuina ei. 9 Vijelia vine dela miazăzi, și frigul, din vînturile dela miazănoapte. 10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiața, și micșorează locul apelor mari. 11 Încarcă norii cu aburi, și -i risipește schinteietori; 12 mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le poruncește El pe fața pămîntului locuit. 13 Îi face să pară ca o nuia cu care ...
Psalmii Capitol 83 Psalmii 82 Psalmii Capitol 83 1 (O cîntare. Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea, și nu Te odihni, Dumnezeule! 2 Căci iată că vrăjmașii Tăi se frămîntă, și ceice Te urăsc înalță capul. 3 Fac planuri pline de vicleșug împotriva poporului Tău, și se sfătuiesc împotriva celor ocrotiți de Tine. 4 ,,Veniți``, zic ei, ,,să -i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!`` 5 Se strîng toți cu o inimă, fac un legămînt împotriva Ta: 6 corturile lui Edom și Ismaeliții, Moabul și Hagareniții, 7 Ghebal, Amon, Amalec, Filistenii cu locuitorii Tirului. 8 Asiria se unește și ea cu ei, și își împrumută brațul ei copiilor lui Lot. -(Oprire). 9 Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pîrîul Chison, 10 cari au fost nimiciți la En-Dor, și au ajuns un gunoi pentru îngrășarea pămîntului. 11 Căpeteniile lor fă-le ca lui Oreb și Zeeb, și tuturor domnilor lor ca lui Zebah și Țalmuna! 12 Căci ei zic: ,,Să punem mîna pe locuințele lui Dumnezeu!`` 13 Dumnezeule, fă -i ca vîrtejul de praf, ca paiul luat de vînt, 14 Ca focul ...
Isaia Capitol 21 Isaia 20 Isaia Capitol 21 1 Proorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia dela miazăzi, așa vine el din pustie, din țara înfricoșată. 2 O vedenie grozavă mi s`a descoperit. Asupritorul asuprește, pustiitorul pustiește. -,,Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.`` 3 De aceea mi s`a umplut inima de neliniște, m`apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naște. Zvîrcolirile nu mă lasă s`aud, tremurul mă împedecă să văd. 4 Îmi bate inima cu putere, m`apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă. 5 Ei pun masa, straja veghează, și ei mănîncă, beau... Dar deodată se aude strigînd: ,,În picioare, voivozi! Ungeți scutul!`` 6 Căci așa mi -a vorbit Domnul: ,,Du-te și pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.`` - 7 El a văzut călărime, călăreți doi cîte doi, călăreți pe măgari, călăreți pe cămile; și asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă. 8 Apoi a strigat, ca un leu: ,,Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, și stam de strajă în ...
Isaia Capitol 25 Isaia 24 Isaia Capitol 25 1 ,,Doamne, Tu ești Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălța! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s`au împlinit cu credincioșie. 2 Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într`un morman de pietre, cetățuia cea tare într`o grămadă de dărîmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, și niciodată nu va mai fi zidită. 3 De aceea Te slăvesc popoarele puternice, și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine. 4 Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid. 5 Cum domolești căldura într`un pămînt arzător, așa ai domolit zarva străinilor; cum este înădușită căldura de umbra unui nor, așa au fost înădușite cîntările de biruință ale asupritorilor.`` 6 Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite. 7 Și, pe muntele acesta, înlătură măhrama care acopere toate popoarele, și învelitoarea ...
... mănoase a celor ce se îmbată! 2 Iată că vine dela Domnul, un om tare și puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari șivoaie de ape, care o doboară cu putere la pămînt. 3 Va fi călcată în picioare, cununa ...
... pleava care sboară, și aceasta deodată, într`o clipă.`` 6 Dela Domnul oștirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pămînt și pocnet puternic, cu vijelie și furtună, și cu flacăra unui foc mistuitor. 7 Și, ca un vis, ca o vedenie de noapte, așa va fi mulțimea neamurilor cari vor ...
Ieremia Capitol 23 Ieremia 22 Ieremia Capitol 23 1 ,,Vai de păstorii cari nimicesc și risipesc turma pășunei mele, zice Domnul.`` 2 ,,De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, împotriva păstorilor cari pasc pe poporul meu: ,Pentrucă Mi-ați risipit oile, le-ați izgonit, și nu v`ați îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutății faptelor voastre, zice Domnul.`` 3 ,,Și Eu însumi voi strînge rămășița oilor Mele din toate țările, în cari le-am izgonit; le voi aduce înapoi în pășunea lor, și vor crește și se vor înmulți. 4 Voi pune peste ele păstori cari le vor paște; nu le va mai fi teamă, nici groază, și nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul.`` 5 ,,Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară. 6 În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i -L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!`` 7 ,,De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice: ,Viu este Domnul, care ...
Ieremia Capitol 30 Ieremia 29 Ieremia Capitol 30 1 Iată Cuvîntul rostit lui Ieremia din partea Domnului: 2 ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Scrie într`o carte toate cuvintele pe cari ți le-am spus. 3 Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi aduce înapoi prinșii de război ai poporului Meu Israel și Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în țara, pe care am dat -o părinților lor, și o vor stăpîni.`` 4 Iată însă cuvintele pe cari le -a rostit Domnul asupra lui Israel și asupra lui Iuda. 5 ,,Așa vorbește Domnul: ,Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace! 6 Întrebați și vedeți dacă nu cumva naște vreun bărbat! Pentru ce văd pe toți bărbații cu mîinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s`au îngălbenit toate fețele? 7 Vai! căci ziua aceea este mare; nici una n`a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea. 8 În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, voi sfărîma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile și străinii nu -l vor mai supune. 9 Ci vor sluji Domnului, Dumnezeului ...
Amos Capitol 1 Ioel 3 Amos Capitol 1 1 Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe cari le -a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pămînt. 2 El a zis: ,,Domnul răcnește din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Pășunele păstorilor jălesc, și vîrful Carmelului este uscat. 3 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fer. 4 De aceea voi trimete foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad. 5 Voi sfărîma zăvoarele Damascului, și voi nimici cu desăvîrșire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună cu cel ce ține toiagul de cîrmuire în Bet-Eden; și poporul Siriei va fi dus rob la Chir, zice Domnul.`` 6 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au luat pe toți oamenii prinși de război și i-au dat Edomului: 7 de aceea, voi trimete foc în zidurile Gazei, și -i va mistui ...
Zaharia Capitol 9 Zaharia 8 Zaharia Capitol 9 1 Iată proorocia, Cuvîntul Domnului despre țara Hadrac; și va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor și peste toate semințiile lui Israel. 2 El se oprește și peste Hamat, care se mărginește cu Damascul, peste Tir și Sidon, cu toată înțelepciunea lor! 3 Tirul și -a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea, și aur ca noroiul de pe ulițe. 4 Iată că Domnul va pune mîna pe el, îi va năpusti puterea în mare, și el însuș va fi ars cu foc. 5 Ascalonul va vedea lucrul acesta, și se va teme; Gaza de asemenea, și o va apuca un puternic cutremur; Ecronul deasemenea, căci nădejdea lui va fi dată de rușine; va pieri împăratul din Gaza, și Ascalonul nu va mai fi locuit. 6 Străinul se va așeza în Asdod, și voi frînge mîndria Filistenilor. 7 Îi voi scoate sîngele din gură, și urîciunile idolești dintre dinți, ca să fie și el o rămășiță pentru Dumnezeul nostru, și să fie ca o căpetenie din Iuda, și Ecronul ca Iebusiții. 8 Voi tăbărî în jurul Casei Mele, ca s`o apăr ...