Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru FLEXIONAR
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru FLEXIONAR.
CAZ , cazuri , s . n . 1. Împrejurare , circumstanță , situație . 2. Întâmplare , eveniment ; accident . Un caz banal . 3. ( Urmat de determinări ) Îmbolnăvire , boală . Două cazuri de scarlatină . 4. ( Gram . ) Categorie specifică numelui , prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției ; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului , adjectivului , articolului , pronumelui și
... de a se încovoia ușor ( și de a - și reveni la forma inițială ) ; elastic , mlădios . 2. Adj . ( Gram . ) Care are flexiune ( 2 ) ; flexionar
MOD , moduri , s . n . 1. Fel de a fi , de a se manifesta al cuiva sau a ceva ; fel în care se efectuează ceva ; cale , procedeu , metodă . 2. Categorie gramaticală specifică verbului , prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea ; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie . 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alcătuiesc o piesă muzicală , determinat de o anumită ordine și natură a intervalelor componente și de o anumită funcție a diferitelor sunete față de sunetul
MORFÉM , morfeme , s . n . ( Gram . ) Element morfologic ( afix , accent , desinență , alternanță fonetică , cuvânt auxiliar etc . ) cu ajutorul căruia se formează , de la o rădăcină , cuvinte și forme flexionare ; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat ( lexical sau
PARADÍGMĂ , paradigme , s . f . 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt . 2. ( Înv . ) Exemplu , model ; pildă ;
PARTITÍV , - Ă , partitivi , - ve , adj . ( Gram . ; despre forme flexionare sau despre construcții ) Care exprimă ideea de parte dintr - un întreg sau întregul din care s - a luat o parte . Genitiv
PERSOÁNĂ , persoane , s . f . 1. Individ al speciei umane , om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice ; ființă omenească , ins . 2. ( În sintagmele ) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile . Persoană juridică ( sau morală ) = organizație care , având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege , este subiect cu drepturi și cu obligații , deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei . 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume ( personal , reflexiv , posesiv , de întărire ) , prin care se indică vorbitorul , interlocutorul și orice obiect , deosebit de vorbitor și de interlocutor ; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai
RECȚIÚNE , recțiuni , s . f . ( Gram . ) Calitate a unui cuvânt de a primi un determinant care trebuie să aibă o anumită formă flexionară sau o anumită construcție prepozițională ; legătura dintre cuvinte și determinantele lor ; regim . [ Pr . : - ți -
SUPLETÍV , - Ă , supletivi , - e , adj . 1. ( Despre forme gramaticale ) Care completează , care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt . 2. ( Despre o normă legală ) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie ;
ZÉRO , zeróuri , s . n . 1. Număr care , în numărătoare , reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0 ; nulă . 2. Epitet dat unui om de nimic ; nulitate . 3. ( Fiz . ) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi . 4. ( Lingv . ) Desinență ( sau sufix ) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară , care este marcată , față de alte forme cu afixe exprimate , prin lipsa unei mărci formale propriu -