Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru URECHE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 88 pentru URECHE.

URECHEA

URECHEÁ , urechez , vb . I . Tranz . A trage pe cineva de urechi ( pentru a - l pedepsi ) ; p . gener . a bate ( un

 

BLEG

BLEG , BLEÁGĂ , blegi , - ge , adj . 1. ( Despre animale ) Cu urechi care atârnă în jos ; clăpăug ; ( despre urechile animalelor ) care atârnă în jos ; ( despre oameni ) cu urechile îndepărtate de cap ; ( despre urechile oamenilor ) îndepărtate de cap ( și atârnând în jos ) . 2. Lipsit de energie , de voință ( și

 

CIUL

... CIUL , - Ă , ciuli , - e , adj . ( Reg . ; despre animale ) Care are urechile anormal de mici ; care are urechile sfâșiate , rupte ; căruia îi lipsește o ureche

 

AURICULAR

... AURICULÁR , - Ă , auriculari , - e , adj . 1. Al urechii , privitor la ureche

 

URECHEALĂ

URECHEÁLĂ , urecheli , s . f . Faptul de a urechea ; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi ; p . gener . bătaie ( dată unui copil ) . - Urechea + suf . -

 

CLĂPĂUG

CLĂPĂÚG , - Ă , clăpăugi , - ge , adj . 1. ( Despre urechile oamenilor și ale animalelor ) Mare și atârnând în jos ; pleoștit ; ( despre oameni și animale ) care are asemenea urechi . 2. Fig . ( Despre oameni ) Prostănac ;

 

TIMPAN

TIMPÁN , timpane , s . n . 1. ( Anat . ) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie , transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă . 2. Instrument muzical de percuție , asemănător cu toba , dar care poate fi acordat ; paucă . 3. ( Arhit . ) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi , situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei

 

URECHIUȘĂ

... URECHIÚȘĂ , urechiușe , s . f . 1. Diminutiv al lui ureche . 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă - portocalie sau roșcată ( Cantharellus cibarius ) . 3. ( Pop . ) Colțunași umpluți cu carne , care se ...

 

ÎMPUIA

ÎMPUIÁ , împuiez , vb . I . Tranz . A împuia capul ( în expr . ) ( sau urechile ) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee , insistând asupra ei ; a ameți pe cineva cu vorbăria . [ Pr . : - pu - ia . - Prez . ind . și : ( reg . ) împúi ] - În +

 

ȘPIȚ

ȘPIȚ ^2 , șpițuri , s . n . 1. ( Tehn . ) Unealtă formată dintr - o bară de oțel cu vârful ascuțit , folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor . 2. ( Tipogr . ) Linie simplă sau înflorată , care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor . 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte , construcții etc . 4. ( Reg . ) Țigaret scurt . ȘPIȚ ^1 , șpiți , s . m . Numele unei rase de câini de talie mică , cu păr pufos , cu urechi drepte și bot ascuțit ; câine din această

 

   Următoarele >>>