Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VANITATE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru VANITATE.

DEȘERTĂCIUNE

... DEȘERTĂCIÚNE , deșertăciuni , s . f . 1. Lipsă de valoare , de folos , de importanță ; zădărnicie ; p . ext . lucru lipsit de valoare . 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare ; ușurință , vanitate

 

INANITATE

... INANITÁTE s . f . ( Rar ) Deșertăciune , vanitate

 

LINGUȘI

LINGUȘÍ , lingușesc , vb . IV . Tranz . și refl . A căuta să câștige bunăvoința , favoarea etc . cuiva satisfăcându - i vanitatea , a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui , prin laude exagerate și ipocrite ; a flata , a măguli , a

 

MĂGULI

MĂGULÍ , măgulesc , vb . IV . 1. Tranz . A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte ; a flata ; a linguși . 2. Refl . ( Înv . ) A se amăgi cu . . . , a se împăca cu . . . , a se încânta

 

MĂGULIT

MĂGULÍT , - Ă , măguliți , - te , adj . Satisfăcut , flatat , încântat ( în orgoliul sau vanitatea sa ) . V.

 

ORGOLIU

... ORGÓLIU , orgolii , s . n . Părere foarte bună , adesea exagerată și nejustificată , despre sine însuși , despre valoarea și importanța sa socială ; îngâmfare , vanitate

 

SUFICIENȚĂ

... SUFICIÉNȚĂ , suficiențe , s . f . 1. ( Rar ) Faptul de a fi suficient ; îndestulare . 2. Încredere , mulțumire de sine exagerată ; vanitate

 

VANITOS

... VANITÓS , - OÁSĂ , vanitoși , - oase , adj . Plin de vanitate

 

ZĂDĂRNICIE

... ZĂDĂRNICÍE , zădărnicii , s . f . 1. Caracterul a ceea ce este zadarnic ; lucru inutil , fără rost ; deșertăciune , inutilitate . 2. ( Înv . ) Ambiție nemăsurată , vanitate