Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMOREZAT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 61 pentru AMOREZAT.
Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de ...
Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său
Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său Crispin, rival stăpână-său (Comedie într-un act) de Constantin Negruzzi Persoanile Monsiu Oront - târgovăț din Paris Madam Oront - tatăl lui Damis Monsiu Orgon - amorezatul Anghelicăi Valer Anghelica - fiica lui M. Oront, făgăduita lui Damis Crispin - sluga lui Valer Labranche - sluga lui Damis Lizeta - slujnica Anghelicăi Perdeaua să închipuiești la Paris! Cuprins 1 PERDEAUA 1 2 PERDEAUA AL 2-LE 3 PERDEAUA AL 3-LE 4 PERDEAUA A 4-LE 5 PERDEAUA A 5-LE PERDEAUA 1 VALER, CRISPIN intră amândoi prin douâ împotrivite laturi. VALER: — Ah! Bine că te mai văd, gelatule! CRISPIN:— Să vorbim fără mânie. VALER: — Blăstămatule! CRISPIN:— Să lăsăm, mă rog, evgheniile noastre: de ce te jăluiești d-ta? VALER: — De ce mă jăluiesc, vânzătoriule? Tu mi-ai cerut voie pentru opt zile, și ești mai mult de o lună de când nu te-am văzut! Ci, așa o slugă trebui să slujascâ? CRISPIN:— Credi-mă, boieriule, eu te slujăsc precum îmi plătești: mi să pare că unul n-are mai multă dreptate a să jălui decât celălalt. VALER: — Eu aș vrĂ© să știu de unde ...
Alecu Donici - Prieteșugul și amorul (Donici)
Alecu Donici - Prieteşugul şi amorul (Donici) Prieteșugul și amorul de Alecu Donici — Iubite verișor, Pe unde-ai mai umblat? Prieteșugul pe amor Văzând l-au întrebat. — Umblat-am fără de cruțare Și un amorezat măcar nu am aflat. — Și eu am străbătut pustiile sub soare, Dar n-am putut afla prieten de crezare. — De ce dar oamenii ne dau numiri străine: Dorința împlinind prin mine Și interesul lor prin
Alexandru Macedonski - Între frunze
Alexandru Macedonski - Între frunze Între frunze de Alexandru Macedonski Grădina este plină de taina fericirii Și nu e fir de iarbă de-alt fir nendrăgostit; E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii Fior nedeslușit. Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată, Garoafa râde-n soare cu roșul ei mănunchi, Iar vița se ridică pe măr, amorezată De verdele său trunchi. Rochițele, în brațe subțiri, dar încordate, Strâng vișinul, și cracă cu cracă-l cuceresc, Cireșele, alături, sub frunze-mperecheate, Roșesc și se iubesc. Din totul se înalță un cântec către soare De dragoste nespusă, de dulci îmbrățișări, O falnică poemă de strofe arzătoare, De tainice oftări. Ascultă: e grădina întreagă, ce unește Simțirea ei suavă cu cântecul din noi, Și cerul din adâncu-i de aur ne privește Zâmbindu-ne prin
Alexandru Macedonski - Prietenie apusă
Alexandru Macedonski - Prietenie apusă Prietenie apusă de Alexandru Macedonski I Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi -- Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare, Și era prietenie între noi, și zi cu soare, Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea, Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea, Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, -- Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă; Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colindă... Se-nnopta prietenia și poeticele culmi. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi. — II Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă... Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă, Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători, Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători. Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă ...
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle Pescuitorii de perle de Cincinat Pavelescu D-a lungul umedelor stânci, Uitate-n mările adânci, Ca-ntr-un mormânt ce le înghite, Necunoscute nasc și mor, În scoica lor, Mărgăritare negăsite! Sunt lacrimi de ondine-amorezate De vrun triton necredincios? Și-acum sclipesc cristalizate În fundul mărilor sticlos? Dar îndrăznețul, beat de vraja Strălucitorului său vis, În valul care le ascunde S-azvârle, fulger în abis! Înoată, se scufundă, speră, Și apa îl cuprinde lin; Și-n adâncimea-i îl primește Ca p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin l-atinge Și sepii vin, meduze pier... Un crab pe umăr îi imprimă O clipă gheara lui de fier. Precum în vis numai s-arată, Vezi albe crânguri seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc Într-o pădure de coraluri Roșite-n sânge omenesc. Și mâna-i pipăie cu spaimă Și se tot lasă mai afund... Ce dacă drumu-i plin de chinuri Când perla albă stă în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința care-l mână Prin valul ...
Constantin Negruzzi - Cucoșu și puica
Constantin Negruzzi - Cucoşu şi puica Cucoșu și puica de Constantin Negruzzi De o tânără puiculiță, un cocoș amorezat O ruga să-i fie milă, de al său amor înfocat Și să-i dăruiască aceea ce amorezații vor. — Nu te-ndura, îi zice el, fie-ți milă! iacă mor! El era isteț, galant și frumoasii îi plăcea, Dar se temea Că îl știa Ca tainele nu păzește. — Gustul să ți-l împlinești, Îi zice ea, numai cauți și apoi, cântând în glas mare, Vei da de știre în tot satu că nu mai sunt fată mare. — Ah, nu te teme, copilo! Eu sunt un cucoș cuminte Și de vrei, mă jur pe cinste Sa nu cânt cât oi trăi. — Jură-te dar, și te-oi crede ș-apoi și eu te-oi iubi! Cocoșelu s-a jurat Cu puicuța a plecat. După ce ș-a izbândit Că ș-a păzit jurământu cucoșu, nu vă-ndoiți. A făcut precum fac mulți din oamenii cei cinstiți, N-a cântat (Doamne ferește), dar din aripi a
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului Duchesa Milanului de Constantin Negruzzi martie 1826 Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avĂ© întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temĂ© să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate. Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat ...
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi) Gelozie de Constantin Negruzzi Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc? Știi pentru ce ades când mai mult te privesc, Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez, Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez? Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări? Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun. Destul e de când chin în sufletu-mi adun! În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos, Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos! Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu Fu-n stare a crea un suflet ca al tău, Când știu că n-a mai fost nici poate a mai fi Ca tine pe pământ să poată a iubi, Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc! Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat, Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat? Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit La altul careva ce iarăși te-a iubit? Când luna strălucind săltează ...
Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...