Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ANIMAT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru ANIMAT.
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... a se ține de mînă, și izbind numai ușor din picioare. Din ce în ce, danțul devine mai repede, însă neanimat; căci cum se poate anima jocul, cînd departe de juni se află tinerile țărance ce au aerul de a sta indiferinte? Junii însă, prin varietatea și grația ce ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La Iulia
... ntristare S-ador în pace pe Cel-de-Sus, Văz pe icoană Sânta Madoană, Și bietul cuget la tine-i dus! Nimic nu-mi place! Anima tace, Dar mintea-ntreabă de multe ori: Să fii tu oare Mai dalbă floare Decât atâtea sublime flori? Scântei plăpânde, Steluțe blânde, Să nu mai ...
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanţe pentru mai târziu I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu de George Topîrceanu Romanța automobilului Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul! El vine drept din arsenalul Progresului uman Modern, Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern. Păzea! Că trece-n zbor copilul civilizației extreme Și zvârle-n aer trei semnale, — Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeți deodată În trei orașe le-au cântat, — Un leit-motiv, Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat. Dar cine poate să priceapă Simbolul celor trei semnale Ce conturează-n spațiu Albe Și verzi Intenții criminale? Păzea, că e iresponsabil, El are flacări în artere Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere! Pufnește, Zbârnâie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum... S-a dus, Adio! Poate-acuma deja comite alte crime, Pe când în urma lui se scoală din praf Infirmele victime, — O hecatombă de cadavre Pe-altarul nobilului Sport, Gesticulând cu indignare, din drum, ...
Mihai Eminescu - Speranţa Speranța de Mihai Eminescu Cum mîngîie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristeță, durere și lacrimi, amor Azilul își află în sînu-i de dor Și pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munți rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vînt Din noaptea pădurii de iese: Așa și speranța — c-un licur ușor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-ne-o dată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Și unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plînge amar Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcînd să-i apară în negru talar A lumii paranimfă — moartea. Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn, Privirea de lacrime plină, Văzînd cum geniile morții se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin, Speranța durerea i-alină. Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin, La pieptu-i îl strînge mai tare. Așa marinarii, pe mare îmblînd, ...
Panait Cerna - Mama (Cerna) Mama de Panait Cerna I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută și nendurătoare. Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline! Și plânge-năbușit copilul – Ș-adoarme în suspine. Dar peste noapte-o biruiește dorul – Din somnu-i sare muma, Și spre ungherul unde-i doarme-odorul Pășește-n vîrful degetelor numa. Pe somnul lui cel fin Duioasă se-nclină ; De-al vieții sale chin Un zâmbet i-animă. Zbucnește fără’ zăgaz Iubirea ei mută – Și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. Și mii de mângâieri Pe creștet i-adună – De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri îi sînt frați! Învăluiți de- ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... în luptă cu cel orientale, iar melodiele de la baladele și canționetele acestea: I În faptul zilei, de dimineață, Căruța poștei pe drum mergea. II Anima-mi e întristată, În lacrămi înecată [2] III Maria cea bălaie, frumoasa din Bezdat, Iubea pe Nicolae și vrea să-l ia bărbat [3] deși ... cerceta acum și melodiele scrise chiar în acești ani din urmă pe versurile: Dulce țară și frumoasă, O, Moldovo, draga mea [4] și Zdrobită geme anima-n mine etc. ne vom încredința cu desăvîrșire că muzica ce se compune acum de lăutari și diletanți, esceptînd cîteva compozițiuni ale d. Alecsandru Flechtenmacher ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
Elena Liliana Popescu - Imn Existenţei Imn Existenței de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Dacă s-ar putea vreodată să auzi neauzitul, să privești în nevăzut și să afli neștiutul, ar urma iar începutul? I Ne-am întâlnit Odată, pe când întreaga Fire se concentrase-n Punctul atotcuprinzător – Atunci noi eram Unul, cuprinși în neclintire și nerostit Cuvântul de viață dătător, Fiindcă însuși Gândul din care să purceadă poruncă nu primise să poată fi gândit, Atunci când Ochiul nostru nu trebuia să vadă, când Lumea nu țâșnise în Spațiul neivit. Pe vremea-aceea Spațiul se contopea cu Timpul în liniștea adâncă din nemanifestat, Iertarea nu venise, de vreme ce Olimpul nu se născuse încă, neexistând Păcat. Impulsul de iubire nu hotărâse Clipa, o alta să-i urmeze, să-nsemne Început. Deplina armonie își măsura risipa, știind să guverneze tărâmul nenăscut. II Necunoscând tristețea și nici discernământul, sclav în eternitate, un univers închis lipsit de întuneric, cu Cerul și Pământul formând îngemănate un tainic Paradis, Pe când nu se trezise, în germene, mișcarea visând în așteptare la viața neștiută și prima zi din lume nu zămislise Zarea ca Soarelui cărare să-i fie așternută, Atunci, aflat el însuși ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc Om cu noroc de Ion Luca Caragiale Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câștigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. Cu atâtea calități trebuia să reușească în lupta pentru viață: invidioșii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i. Odată, în vremea primei sale căsnicii, el avea o mare întreprindere publică, - aceea a fost începutul prosperității lui, deoarece din câștigul acelei afaceri a ieșit cheagul averei frumoase de care se bucură astăzi. Invidioșii intriganți căutară să-l sape și după o campanie înverșunată prin grai și prin presă, reușira să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. Alergături, protestări, plângeri fură zadarnice din parte-i. Atunci, ca să nu se dea bătut și totuși să nu mai meargă fără folos la locurile oficiale, unde fusese bruscat și amenințat cu rezilierea contractului și cu un proces răsunător, el trimise pe nevastă-sa să parlamenteze cu un personaj de mare influență, care oricând îl ajutase la nevoie arătându-i multă bunăvoință. ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
Alecu Russo - Contra latinizanţilor ardeleni Contra latinizanților ardeleni de Alecu Russo Steaua Dunării , în nr. 33, anul trecut, a reprodus din Gazeta de Transilvania apologia ardelenilor emeriți, ce luminează Principatele cu flacăra limbii manualului de filozofie, de care România literară a vorbit în nr. 10, și citează totodată opiniunea corespondentului Gazetei din Zărnești despre națiunile lumii alergând toate după uniune , iar numai națiunea română, și ce parte din națiunea română?... un milionaș de moldoveni, prin România literară , prin Steaua Dunării și prin Zimbrul , se împotrivesc misiunii ce destinul a împărțit românilor. România literară , pentru odihna pedanților, a încetat, dar principurile literare și limbistice, dar colaboratorii ei tot trăiesc, și astăzi ei revendică partea lor în hula Gazetei și se mândresc de truda ce și-au dat în cercetarea titlurilor ardelenilor noi a regenta înțelepciunea noastră cu pensumuri latinești. România literară a zis: Petru Maior, Klein, Șincai, Maiorescu, Costineștii, Ureche, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare sunt români, dl Uițirab a fost român... iar gramerianii de astăzi sunt numai munteni, moldoveni, blăjeni, brașoveni și ardeleni, da nu români... România literară a zis: păsăreasca ...