Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BUCIUMA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 12 pentru BUCIUMA.
... se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură ... Cum mișcau copitele Ca șoimii aripele. [2] În letopisețele noastre se zice că semnalul de război se da prin buciume. Domnii porunceau a buciuma când oastea română era gata a se încleșta la luptă cu dușmanul. Este dar de presupus că în secolele de înainte buciumul nu ...
Gheorghe Asachi - Iepurile și amicii săi cei mulți
Gheorghe Asachi - Iepurile şi amicii săi cei mulţi Iepurile și amicii săi cei mulți de Gheorghe Asachi Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită, Decât s-aibi amic de suflet ș-o femeie-nduioșită. De iubești pe mulți deodată, la mulți dacă te închini, Agiutori nu afli în nime când nevoile îți vin. Un sur iepure odată, De o fire minunată, Între iepuri filantrop, Trăind viața în galop, Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea, Și pe vita mică-au mare văr și frate o numea. Într-o zi de dimineață, Sorbind roua din verdeață, Iac-aude prin strâmtori Buciumând pe vânători, Și haliciul din seneață, Îi trecu pe la musteață. Cum că-i foarte slut la Prut Sărmănelul acum vede; Fără-a pierde un minut, În călcăii lui se-ncrede. Se rădică-n două, aleargă, Tremură chiar ca o vargă, Stă, răsuflă-un pic, ascultă, Mânat iar de spaimă multă Prin râpi fuge și tufari. A lui urme ca să-nșele, Face multe vârtejele, Pănă scapă de ogari, Ș-obosit de fugă, acum Se lungește chiar în drum. Ah, ce dulce bucurie În cumplit-acela val Au simțit, când pe câmpie Alergând ...
Vasile Alecsandri - Tunetul Tunetul de Vasile Alecsandri Pe lanul lung și verde, cu grâul răsărit, O umbră călătoare se-ntinde-ncet și trece, Precum un râu de munte când gheața s-a topit Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece. E umbra unor nouri albii, ușori, mărunți Ce lunecă sub soare, clădind un lanț de munți; Ei vin în mezul zilei c-un surd și tainic sunet Și, ca semnal de viață, aprind în cer un tunet. Văzduhul bubuiește!... pământul desmorțit Cu mii și mii de glasuri semnalului răspunde, Și de asprimea iernei simțindu-se ferit, De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde. La răsărit urare! urare la apus! Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus, Se-nalță ca s-asculte mult vesela fanfară Ce buciumă prin nouri frumoasa
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame. Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt hatmanii Iablonovski și Potoțki, și cel din mijlocul lor însuși Ion Sobiețki, regele Poloniei. Și cum ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi) Aprodul Purice de Constantin Negruzzi Apărută prima dată în broșură, Iași, 1837. Fost-au acest domn, om nu mare la stat, însă întreg, drept, viteaz și meșter la războaie... și era mare jale Și plâns în norod pentru, pederea acestui domn bun. Vornicul Ureche, La viața lui Ștefan cel Mare Ciocârlia cea voioasă în văzduh se legăna Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba, Plugariul cu hărnicie s-apucase de arat Pământul ce era încă d-al său sânge rourat; Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi, Și cu fluierul la gură, păstorul pe lângă oi Cântă dragostele sale. Vai! el nu putea gâci Că vrăjmașu-ntr-a lui țară se gătește-a năvăli. Generalul cel mai falnic a dârjilor ungureni, Hroiot ros de-nverșunarea ce avea pe moldoveni — Care-n multe sângeroase lupte i-au fost arătat Că nume de viteaz mare pe nedrept și-a câștigat — Luând veste cum că Ștefan domnul lor atunci s-afla În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa, Socoti că favorabil prilej altul n-a găsi De moldoveni și de Ștefan deodată a- ...
Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... vestit din Transilvania, ca să intre în Moldavia, în capul unei armii numeroase. Domnul, înștiințat de năvălirea dușmanilor în țară, porunci a se buciuma de război și, în curând, strângându-și slujitorii și gloata, întâlni pe maghiari, zic unii la Cașin, iar alții la Șcheea, pe Siret. În vremea ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai Dan, căpitan de plai (XV secul) de Vasile Alecsandri Frunză verde de mălai, Cine merge sus la rai? Merge Dan, șoiman de plai, C-a ucis el mulți dușmani, Un vizir și patru hani. Frunză verde lemn de brad, Cine merge jos în iad? Merg tătarii lui Murad, C-au ucis în zi de mai Pe Dan, căpitan de plai! (Fragm. de cântic poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune... Așa și el apus-a din zile mari și bune! Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stâncă solitară, Dincolo din morminte el trist acum privește O tainică fantasmă ce-n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneți, Și zice: Timpul rece apasă-umărul meu Și cât m-afund în zile, tot simt că e mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Viforul Viforul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în IV acte, scrisă în perioada 1524-1527 ȘTEFĂNIȚĂ-VODĂ LUCA ARBORE LOGOFĂTUL TROTUȘANU VORNICUL CĂRĂBĂȚ PAHARNICUL SĂCUEANU POSTELNICUL COSMA ȘEARPE VISTERNICUL IEREMIA PÂRCĂLABUL PETRICĂ PÂRCĂLABUL CONDREA PÂRCĂLABUL BALOȘ SPĂTARUL HRANĂ COMISUL TOMA CĂȚELEANU BIVEL-LOGOFĂTUL ISAC BIVEL-POSTELNICUL LUCA CÂRJE BIVEL-VISTIERNICUL SIMA CĂTĂLIN TOADER NICHITA COPIII LUI ARBORE MOGÂRDICI ȚUGULEA MOGHILĂ DOAMNA TANA OANA CONTELE IRMSKY NICULINA UN COPIL DE CASĂ UN UNGUR UN VÂNĂTOR UN ARMAȘ Copii de casă, aprozi, vânători, bătăiași Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul IV 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sultănica Sultănica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă , sub pseudonimul Argus. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n- ...