Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CATARACTA
Rezultatele 1 - 7 din aproximativ 7 pentru CATARACTA.
... viața își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile. Cel ce strînge trebuie să aibă o cataractă pe ochi și cînd — Doamne, păzește ! — vine amorul, care și el e orb în felul lui, să încerce operația cataractei, atunci cu vuet ...
... întunerec, și a prins ce a văzut pe retina lui, bun și rău, frumos și urît, ca un ochi operat de cataractă, ce se bucură de lumina ce i-o redă un operator. Și chipurile, imperioasele și simandicoasele barbișoane, lucitoarele chelii, unde asaltul sistemului pilos s-a ...
George Topîrceanu - Fum Fum de George Topîrceanu Vis albastru al Naturii! Cum se-nalță-ncet din sfera Pământeștilor combustii, spre azur, Spre Infinit, Cu podoabe ireale decorează atmosfera Anunțând Nemărginirii opera unui chibrit. Colonade fără număr leagă cerul cu pământul Și-n ogeagurile albe stau înfipte... Dar acum Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul Spulberând arhitectura colonadelor de fum. Din cădelniți și din pipe prin văzduh se întretaie Fum albastru de tămâie Cu fum galben de tutun, Ori plutește-n trâmbe albe peste câmpuri de bătaie Fumul sângelui și-al morții, Fumul gurilor de tun... Alteori, din mari dezastre izvorăște ca un fluviu, Dar cu aceeași nepăsare îl primește cerul trist: Din incendiile Romei, Din Stambul Sau din Vezuviu, Din altarele lui Buda sau din templele lui Crist. Orientul își înalță fumul greu de mirodenii: Visul pagodelor albe și-al fachirilor gângavi. Miazănoapte, ceața deasă care-nchipuie vedenii, Iar Apusul, fum de fabrici, Jertfa turmelor de sclavi. Sus, în spații reci, adună cataracte de zăpadă. Lungi corăbii, la hotarul infinitului, străbat Altitudini glaciale care-amestecă grămadă Cu buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat. Sunt acolo scări înalte, străvezii ca floarea spumii. Dar cu ochii către ...
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni „Moftulâ€� făcător de minuni de Ion Luca Caragiale De la Paști de când a apărut Moftul român, Institutul nostru meteorologic a observat că, în afară de ploile ordinare, cari cad aproape în toate zilele săptămânii, cade regulat, în fiecare vineri de după amiază până noaptea și sâmbăta, o ploaie torențială, ceea ce face o foarte simțitoare pagubă atât agriculturii cât și spanacoculturii, adică vânzării gazetelor în genere și-ndeosebi a celor cari apar o dată pe săptămână, ca noi. Nu știm daca stimatul nostru amic d. Ștefan Hepites, directorul Institutului meteorologic, își dă seama pe calea științei de cauza „regularității periodicității" ebdomadare a acestui fenomen. Noi, însă, cei de la Moftul român, urmând calea credinței, am ajuns să descoperim acea cauză: ea nu este, ea nu poate fi atribuită decât norocului nostru. În adevăr, vinerea după amiazi apare foaia noastră. Ce se-ntâmplă vineri după amiazi? Începem să facem paginile: încep să se strângă norii. Isprăvim corectura paginilor: începe să fulgere și să tune. Dăm paginile la mașină: începe să pice. Se trag o mie de exemplare ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ştefan Octavian Iosif Ștefan Octavian Iosif () n. 11 septembrie 1875 , Brașov d. 22 iunie 1913 , București Poet și traducător român Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Versuri (1897) 1.2 Patriarhale (1901) 1.3 Sonete (1901 - 1902) 1.4 Cântece și balade (1901 - 1902) 1.5 Poezii (1902) 1.6 Credințe (1905) 2 Traduceri 3 În colaborare cu Dimitrie Anghel 4 Legături externe Poezii Versuri (1897) Vesele semnale Lumea lor! April Goana Surorile Sărbătoare Aceleiași Patriarhale (1901) Bunica Revedere Furtuna Cobzarul Adio Haiducul Artiști Sonete (1901 - 1902) Cătră tinerii poeți Reînviere Adio În treacăt De sărbători Cronicarii Boierii Răzmirița Lăutarul Haiducul Secerișul Farniente În parc În atelier De urît Un cîntec Poezia Toamnă (Te uită, frunza pică irosită) Cântece și balade (1901 - 1902) Cântece Singurel ca un haiduc... Nu mai sun pe luncă flori... Boii stau în jug supuși... Dragă codrule, te las... Stau la Bălgrad trei fârtați... Frumoasa Irină Cântec de primăvară (Înfloresc grădinile) Novăceștii Mi-e dor Eroul de la Königgrätz Ruptură Pintea De cântece Parisu-i plin... Steaua Ielele La cules Visează codrul Apa morților Poezii (1902) Veselie ...
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
Nicolae Filimon - Ascanio şi Eleonora Ascanio și Eleonora de Nicolae Filimon Prolog Castelul De Rosenberg Castelul de Rosenberg este situat în una din cele mai frumoase cîmpii ale Tirolului bavarez. Fațada principală este dominată de doi munți carii, prin înălțimea cea colosală și diferita vegetație ce îi acopere, reprezintă mai toate climele globului pămîntesc: de la căldura tropicală ce face să înflorească portocalul și naramzul, pînă la frigul și zăpezile ce reprezintă natura în dezolațiune. În partea opusă are un parc adornat de cei mai frumoși arbori ai climelor calde și de florile cele mai alese și mai odorifere din tot universul. Pe marginea acestui parc curge giganticul fluviu Innul care, prin zgomotul undelor sale ce formează o mulțime de cataracte și cascade îngrozitoare și prin rozele sălbatice și sălciile plîngătoare ce împodobesc marginile albiei sale, reprezintă, într-un chip misterios și încîntător, tot ce are natura mai frumos și teribil în poezia sa. Pe o stîncă de granit, udată de capricioasele unde ale maiestosului fluviu, este clădit un pavilion chinezesc cu două etaje, din a căruia înălțime cineva poate privi și admira feerica panoramă a acestui cadru delicios. În fine, pozițiunea aceasta este atît ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m- ...