Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FIRE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 567 pentru FIRE.
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o ...
Cincinat Pavelescu - Bradul și firul de iarbă
... Cincinat Pavelescu - Bradul şi firul de iarbă Bradul și firul de iarbă de Cincinat Pavelescu Un brad înalt, semeț, voinic, Privind un fir de iarbă mic, Zicea-ngâmfat: În zece ani cât m-am suit, Sărmane fir nenorocit, Și tu ești tot cum te-am lăsat Pe când alături petreceam; În umbra ta necunoscută, Abia c-o palmă te-ntreceam Și astăzi ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
... lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce ... acesta, la lumina lividă a opaițului ce le luminează, torc înainte nepăsătoare, una ținînd în mîna-i veștejită furca din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină, cealaltă fusul fatal pe care vine să se învîrtească firul, iar cea de-a treia implacabila foarfecă ...
Gheorghe Asachi - Disfătare nu să curmă
Gheorghe Asachi - Disfătare nu să curmă Disfătare nu să curmă de Gheorghe Asachi Disfătare nu să curmă D-a zâmbi năluci d-a sale; Toți aleargă p-a ei urmă, Dar p-o dosăbită cale. Că din mii chipuri ș-o mie Tot duc la ei dobândire; Toate gusturi s-afl-în fire, Omul unu alege sie. Învățat în dizghiogare Numai cauzălor petrece, Nebunul făr îngrijare Gustă vreme care trece. De-a scurta timp unul știe Măsuri, altu a sa mărire; Toate gusturi s-află-n fire, Omul unu-alege sie. Unu aleargă la războie, Unde biruința îl cheamă; De-a spune l-a sa voie Altul luptă cu o damă. Amândoi cu sumeție Plinesc a lor rânduire; Omu gustu întăi din fire Crede că-ș alege sie. Unul în a curții haos Ș-în a ei intrigi să pierde, Altul ceri spre răpaos Cer sănin și câmpul verde. Cesta zboară cu mândrie, Altul târâie cu zmerire; Omul gustu întăi din fire Crede c-îș alege sie Pentru alții scumpul strânge, Și-n sfârșit moare pe paie, Altu ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria de Antim Ivireanul Că căută spre smereniia slujnicii sale că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Pomenirea drepților cu laude, zicea preaînțeleptul Solomon, și blagosloveniia Domnului pre capetele lor. Drept acĂ©ia toț sfinții, fără de nici un prepus sunt drepț înaintea lui Dumnezeu și sunt blagosloviț. Iar mai dreaptă și mai blagoslovită în ceriu și pre pământ nu iaste alta decât Fecioara Maria, pentru căci s-au învrednicit de au născut, ca o sfântă ce iaste decât toți sfinții, pre sfântul și adevăratul drept, pre blagoslovitul Iisus, a căruia preasfânta Adormire prăznuiaște luminat astăzi sfânta besĂ©rică. Și măcar că eu nu sunt vrĂ©dnic a zice nimica întru cinstea și lauda ei, pentru întunecarea ce are mintea mea, de mulțimea păcatelor, iară încăș, după putință vom zice cĂ©lea ce ne va lumina prin rugăciunile ei, lumina cea adevărată, Hristos. Ce vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Că căută spre smereniia i proci. Fără de nici un prepus să ...
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim şi a Haritei cei frumoase Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragmente. Ci acea odihnă nu fu delungată, Fiindcă iubirea vrăjmașă s-arată. Îi strică odihna, liniștita pace: În cuget, în minte schimbări mari îi face: Harite Margoala lui Aristef pruncă Într-a Ioaninei răsfățată luncă Și dintră oricâte Miletul fecioare Cu minte înaltă, fire zburătoare. Dintră toate câte Ținutul avea, Cea mai iscusită, alta nu-i ca ea, Aristef Județul n-avu multă grije Trudind oareșcare talant să-i câștige. Talanturi frumoase îi dădusă firea Și cum nu-i lipsisă nice iscusirea, Ajunsă fecioara nu fără lesnire La desăvârșita minții procopsire. De ani șaisprezece, era iscusită, Un suflet curat, față veselită! Ascuțimea minții cu dânsa născută, La trupșor subțire și oablă crescută. De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică Numai cum să pare lumei mai voinică, Ochișorii negrii, fața rătunjoară, La căutătură flacără și pară. Sprincenele încă negre și-nghinate, Tăcând despre alte daruri de sus date, Să creadă întocma Platon pe sine Ca Orfeu la cântec sau doar și mai bine. [.............................................................] Zărind-o, ce rod și ...
Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură albine ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
Elena Liliana Popescu - Imn Existenţei Imn Existenței de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Dacă s-ar putea vreodată să auzi neauzitul, să privești în nevăzut și să afli neștiutul, ar urma iar începutul? I Ne-am întâlnit Odată, pe când întreaga Fire se concentrase-n Punctul atotcuprinzător – Atunci noi eram Unul, cuprinși în neclintire și nerostit Cuvântul de viață dătător, Fiindcă însuși Gândul din care să purceadă poruncă nu primise să poată fi gândit, Atunci când Ochiul nostru nu trebuia să vadă, când Lumea nu țâșnise în Spațiul neivit. Pe vremea-aceea Spațiul se contopea cu Timpul în liniștea adâncă din nemanifestat, Iertarea nu venise, de vreme ce Olimpul nu se născuse încă, neexistând Păcat. Impulsul de iubire nu hotărâse Clipa, o alta să-i urmeze, să-nsemne Început. Deplina armonie își măsura risipa, știind să guverneze tărâmul nenăscut. II Necunoscând tristețea și nici discernământul, sclav în eternitate, un univers închis lipsit de întuneric, cu Cerul și Pământul formând îngemănate un tainic Paradis, Pe când nu se trezise, în germene, mișcarea visând în așteptare la viața neștiută și prima zi din lume nu zămislise Zarea ca Soarelui cărare să-i fie așternută, Atunci, aflat el însuși ...
... Piscopesco, din fața oglinzii, răspunde și mai nervoasă: — Uf! lasă-mă dracului și dumneata, mamițo! nu vezi cum m-a pocit dobitoaca? fir-ar afurisită să fie! Dobitoaca este guvernantă la copii, și piaptană și pe madam Piscopesco; cocoana Lucsița este mama lui madam Piscopesco, iar madam Piscopesco ... zbiară cu severitate d. Piscopesco; vrei să ne atârne lingurile de gât? nu face pentru ca să ne aștepte! întâia oară! înțelege-mă! — Uf! fir-ar a dracului și-afurisită de viață! zice madam Piscopesco. Unde-mi sunt mănușile? Caută cocoanele-n sus... caută-n jos... — Cheamă ... către coana Lucsița, care de pe verandă o scuipă, să n-o deoache; mamițo, bagă de seamă la cheile dulapului, că iar fură zahar dobitoaca, fir
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... deschise o altă ușă. Scoarțe și chilimuri vechi în fel de fel de ape, flori culese cu răbdare din grădini imaginare, arabescuri ciudate cusute în fir și în rîuri de mărgele, crini uriași și garoafe de sînge se îmbinau, maci purpurii își revărsau somnul din potire. Asurziți, pașii nu trezeau un ...