Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GROSOLAN
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru GROSOLAN.
Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus
... de Alexandru Vlahuță Revista nouă, an I, nr 3, 15 februarie 1888 Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ... știintă, Și-l vede mai nervos, mai sceptic, Mai înrăit de suferință... Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
Ion Luca Caragiale - Grămătici şi măscărici Grămătici și măscărici de Ion Luca Caragiale Boierii noștrii odinioară, afară de rare excepțiuni, nu se prea dedeau la învățătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puțin deștepți, ieșiți din rândurile mojicimii și procopsiți cu carte și condei la umbra mănăstirilor grecești. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești, să scrie zapisele, corespondența și jelbile boierului către divan și la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe ...
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F Oare teatrul este literatură? de Ion Luca Caragiale Articol publicat în Epoca din 8 august 1897 ; reprodus după I. L. Caragiale, Opere , ediția critică citată, E.P.L., 1965, vol. IV, p. 315-317. Principiul fundamental al artei în genere este intenția de a transmite o concepțiune prin mijloace convenționale de la om la om; încercarea de a realiza acea intenție constituie opera de artă: ori de ce fel ar fi concepțiunea, - înaltă sau joasă, rafinată sau primitivă, sacră ori profană, - numai cîtuși de puțin să fie o izvorîre nu voită, ci pornită firește din adîncimea, infinită ca și natura ce se oglindește în ea, a creierului omenesc, ea merită să se arate lumii, numai să poată cum; și dacă poate cum trebuie, atunci se va impune înțelesului altor minți omenești, numai capabile să fie a înțelege. Aci stă rațiunea finală a artei umane: înțelesul omenesc. Dar cîte sunt mijloacele convenționale pentru transmiterea unei intenții artistice? Sunt desigur multe și mulți critici au căutat să le clasifice. Din cîți am citit pînă acuma, nu am găsit în nici unul o părere deosebită în ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda ...
Ion Luca Caragiale - Ironie Ironie de Ion Luca Caragiale În Timpul din 15 iulie 1890; p. 1. În Note și schițe , 1892, p. 17, și Momente, schițe, amintiri , 1908. Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atîta putere de gîndire. Era pe lîngă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă", pe care o cunoștea atît de bine și o iubea atît de mult. De felul lui mîndru, ei fugea de onoruri, știindu-le cîte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie si de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prietini, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
Ion Luca Caragiale - Partea poetului Partea poetului de Ion Luca Caragiale „Nehmt hin die Welt!... â€� SCHILLER „Luați-vă lumea! a strigat domnul; luați-o, oamenilor! a voastră să fie ca moștenire-n vecii vecilor! și frățește v-o-mpărțiți!â€� S-au repezit care mai de care cu mânile-ntinse să-și apuce partea; mișunau tineri și bătrâni. Plugarul se duse spre roadele câmpului; Vânătorul porni să bată pădurile; Neguțătorul își înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano Lucia di Lammermoor - dramă în trei acte de Salvatore Cammarano. muzica de G. Donizetti. de Nicolae Filimon Criticul, fie teatral sau de orice altă specialitate, trebuie mai întîi de toate să fie bine inițiat în specialitatea sa, să studieze cu o profunditate subiectul ce voiește a critica și, în espunerea criticei ce va face, să arate adevărul fără parțialitate sau pasiune, căci altfel el devine, poate și fără voia lui, un calomniator sau un adulator, și în loc să contribuiască la luminarea publicului, din contra, îl face să piarză și puțina cunoștință a binelui sau a răului cu care l-a dotat natura. Asta fu simbolul credinței noastre din ora în care am luat pana în mînă ca să criticăm; nu l-am părăsit niciodată și nu-l vom părăsi decît odată cu această meserie. Iată dar principiul de la care plecăm și astă-dată în revista ce voim a face operei Lucia di Lammermoor . Prin o digresiune ce ne permitem a face, arătăm mai întîi lectorilor noștri că opera Lucia di Lammermoor , acest splendid ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
Garabet Ibrăileanu - Privind viaţa Privind viața de Garabet Ibrăileanu Celor pe care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale. Nimene nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău detot. Nu crede că, strălucind în fața unei femei mai mult decât amantul ei și eclipsându-l, ai putea s-o întorci către tine. Nu vei reuși decât să-ți atragi antipatia și invidia ei. De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ți-ai lăsat zalele acasă. Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii. Când ai cincizeci de ani și, în loc să fii grav și pozitiv, citești poezii, arăți entuziasm pentru muzică, te extaziezi în fața naturii -- poți inspira ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului Din memoriile Trubadurului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o coadă de păun, înfiptă cu rădăcina în pământ, și prelungiți-i penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezii, și totuși n-o să simțiți acea frumusețe fără de pereche a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă. Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășură înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană ...