Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LEGAL
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru LEGAL.
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări Addenda - Justificarea unor expulzări de Ion Luca Caragiale Europa, în urma războiului ruso-româno-turc, a reclamat dela Statul român să adopte principiul absolutei toleranțe religioase, ca o dovadă că acest tânăr Stat, ce pretindea să fie admis a conlucra în marginile mijloacelor sale la opera de civilizație a continentului, voește a îmbrățișa în totul principiele de drept public ale lumii moderne. Asfel, tratatul dela Berlin, a reclamat dela Statul nostru a ridica din Constituția sa impedimentul din cauză de deosebire de cult la câștigarea cetățeniei române. Statul nostru a recunoscut cât era de îndreptățită exigența aceasta unanimă a puterilor; el a voit sincer a renunța în viața lui publică la un principiu de care odată avusese nevoe, dar care anume, în noua fază în care intra, ca Stat de sine stătător, nu-i mai era de nicio trebuință. A modificat deci articolul respectiv din constituție în sensul strict al exigenței Europei, deschizând poarta cetățeniei române, fără nicio considerație religioasă, tutulor acelora cari ar putea să o merite și s' ...
Cincinat Pavelescu - Unui procuror de la Brăila
... nevasta prezidentului Berbantul nostru procuror, Ades la club când mă-ntâlnește, Cu multă morgă îmi trântește: Salut pe Domnul Ajutor! Ce-mi zice dânsul e legal, Fiindcă-am primit decret regal Să fiu ce sunt... și nu regret. Dar o-ntrebare: eminentul De unde are el decret Făcând pe vice-prezidentul ...
George Topîrceanu - Ceasornicului meu
... ațipit?... Rușine Că porți blazonul de ,,patentâ€�! Te țiu, de-o lună, eu pe tine Cu mersul vremii în curent. Mașinăria ta perfectă Cunoaște ordinul legal Și-n fiecare zi respectă Repaosul... duminical. Dar poate lași necontrolate Să curgă clipele în haos, — Că ai și tu nevoie, frate, De liniște ...
Ion Luca Caragiale - Convenții cu Rusia
Ion Luca Caragiale - Convenţii cu Rusia Convenții cu Rusia de Ion Luca Caragiale Românul de ieri, într'o polemică cu Presa, zice că rău, foarte rău, mai rău decât foarte rău face organul conservator când spune, că Rusia ar fi propus guvernului radical nouă convențiuni, și acesta ar fi pe cale d'a le face; asemenea lucruri, după Românul trebue să le spună cei lipsiți de inteligență și patriotism, cei ce nu respectă nimic nici pe sinele chiar. Apoi Românul urmează: ... Pressa știe foarte bine că guvernul nu voiește și nu poate să încheie nouă convențiuni pentru trecere de armate și alte asemenea, căci națiunea ar da ca pietre într'însul și Europa s'ar ridica în contra noastră... Să nu mai adune dar Presa asemenea știri ilogice și necurate.... Prin urmare, după Românul știrea că guvernului radical i s'ar fi propus de Rusia o nouă convenție, care știre a fost împrăștiată de ziarele cele mai acreditate din Europa, este o știre ilogică și necurată; iar cei ce o relevează, spre a atrage atenția națiunii asupra guvernului radical, care a arătat, de când a luat puterea, că ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
Ion Luca Caragiale - Teatrul naţional Teatrul național de Ion Luca Caragiale De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși. Sunt, fără îndoială, doi-trei maniaci care urmăresc mersul teatrului nostru, atunci când se joacă pe scenă, cu multă dragoste și c-o Meosebită luare-aminte; zelul lor este însă fals înțeles, sau înadins luat în nume de rău; adesea, stăruința și patima ce depun în această urmărire sunt explicate și arătate, atât publicului, cât mai ales autorității de la Teatrul Național, ca o pornire răuvoitoare, ca o hotărâre d-a “mâhni degeaba pe bieții actori ș-a descuraja orice entuziasm (!) la cârma Teatrului nostru Naționalâ€�. Dar se uită un lucru: maniacii ăștia, o dată stagiunea închisă, nemaiavând nimic în fața lor ...
Ioan Slavici - Cine pleacă%3F Cine pleacă? de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Cine pleacă?,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 85 (18 Aprilie), p. 1. Călare pe armăsar sirep, cu capul ridicat și cu buzduganul în mână, gata în fie-care clipă să se încaere în luptă, și să-șÄ pună viața în joc, - așa ni-l închipuim, căcÄ așa-l scim pe barbarul medieval – e omul stăpânit de un singur gând: că el este el însuși, singur în felul lui, maÄ presus de toțÄ și de tĂ³te, și că i se cuvine să-Ä țină în supunere pe toțÄ și tĂ³te să le stăpânĂ©scă. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rîvnitor, nesățios în poftele luÄ și desfrînat în satisfacerea trebuințelor sale. Aspru și nemilos, el calcă în piciĂ³re orÄ în copitele calului sĂ©Å holdele semÄ•nate de alțiÄ, rumpe, frînge, dărâmă orÄ dă pradă foculuÄ bogățiile, pe care nu le pĂ³te lua cu sine, schingiuesce și omĂ³ră pe ceÄ ce nu vor să i se dea robÄ, îșÄ consideră soția ca sclavă, e gata să intre în luptă și cu frațiÄ, și cu fiiÄ, și cu ...
Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ RomâniÄ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ maÄ socotim pe EvreÄ deopotrivă cu ceÄ-l’alți străinÄ așezațÄ pe pământul RomânieÄ: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ noÄ nu voim să le schimbăm, nicÄ alțiÄ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ avântat JidaniÄ, e că de aicÄ înainte EvreiÄ le vor fi încă maÄ nesuferițÄ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ cu anevoie prin corpurile legÄutĂ³re ale RomânieÄ. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exisÂtă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...
Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova
... pedepsi, a jăcui în dreapta și în stânga, fără cuvânt, fără vină, fără dreptate. Scrupuloși de a ne ține pe drumul legal, noi ne-am împins moderația până la o vinovată molăciune, numai și numai ca să nu dăm domnului nouă ocazii de pâri și calomnii. Și ... avea trebuință și de alte reforme mai radicale. Însă, tânguindu-se numai pentru ilegalități, ea vroia a fi reașezată în legalitate, ca atunci legal să-și poată da și alte mai mari îmbunătățiri. Timpul acesta a venit. Astăzi nu se mai atinge numai de îndreptarea abuzurilor și ...
Ion Luca Caragiale - Art. 214 Art. 214 de Ion Luca Caragiale 1901 I Un biurou de avocat. Ora 9 dimineața. Avocatul, un licențiat începător, stă la biuroul său, studiind niște hârtii. O cocoană intră urmată de un tânăr. Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie și pieptar de lână de aceeași coloare, și un tărtănaș conabiu, făcut cu iglița; în mâni, mănuși de imitație de mătase fără dește. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca niște lipitori; dinții cam negriți de ristic și de tutun; foarte veselă și vioaie, vorbește și gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate și cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de rață leșească și pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu avucatu. (Înaintează spre biurou.) Bonjur... Mă recomand Tarsița Popeasca, văduva lu' priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un ...