Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MINOR
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru MINOR.
Ion Luca Caragiale - Românii verzi
Ion Luca Caragiale - Românii verzi Românii verzi de Ion Luca Caragiale 1901 Spiritul de asociație, trebuie să constatăm cu bucurie, a luat un mare avânt la noi. Numărul deosebitelor societăți române, pe față sau secrete, este astăzi aproape incalculabil. Românul cît trăiește trebuie să fie membru în mai multe societăți; ba ceva mai mult, sunt români cari, chiar înainte de naștere, sunt membri în " Cornelia , societatea mamelor române pentru ajutorul mutual în caz de naștere"; iar alții, chiar după ce mor, continuă a fi membri activi în societatea de îngropăciune mutuală: în schimbul unei neînsemnate cotizațiuni, orice membru, la caz, doamne ferește, de moarte, are dreptul a fi îngropat cu muzica. Ca orice român, am căutat și eu să fac parte din cât mai multe societăți. Până mai zilele trecute, eram membru la opt; astăzi, grație stăruințelor celebrului meu amic, eminentul pedagog Mariu Chicoș Rostogan, am onoare a fi membru la nouă. A noua, cea din urmă, îmi pare mie că este societatea cea mai binevenită; ea răspunde la o mare și arzătoare necesitate națională. Cititorul se va convinge îndată cât de urgentă nevoie aveam de înființarea noii noastre ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru Teatrul nostru de Ion Luca Caragiale Multe lucruri absurde se văd în lumea noastră românească, așa de multe, că ne-am deprins cu ele și ni se par foarte raționale, ba adesea am crede absurd pe acela ce ar îndrăzni să le critice sau măcar să le, denunțe ca atari. Se poate o absurditate mai mare decât exagerata extensiune a învățământului secundar clasic la noi? Se poate o mai mare absurditate decât năvala sexului frumos la învățământul universitar? Dar despre astea altă dată. Deocamdată, să răspundem la aceasta: se poate o mai mare absurditate decât organizația oficială a Teatrului nostru Național? Nu, desigur. Și, cu toate astea, teatrul merge. Cum merge, e altă chestie. Să vedem. Teatrul Național este pus sub tutela și protecția statului și comunei. Aceștia îi dau gratis un local, luminatul și încălzitul, dreptul de a închiria localul, apoi o bună subvenție în bani, în plus, îi plătesc administrația oficială. S-ar crede că asta e o fericire pentru teatru, și-ar putea închipui cineva că cu așa ajutoare mersul teatrului trebuie să fie perfect asigurat și traiul artiștilor la adăpost de orice necazuri materiale. ...
Ștefan Octavian Iosif - Wagnerism
... ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d ...
... ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d ...
George Topîrceanu - Toamna în parc
George Topîrceanu - Toamna în parc Toamna în parc de George Topîrceanu Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui nor, Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major. Rumen de timiditate El se uită-n jos posac. Ea strivește foi uscate Sub pantofii mici de lac. Și-ntr-o fină discordanță Cu priveliștea sonoră, Merg așa, cam la distanță, El major și ea
George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună
George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună Un începător de talent: Apostrofe la lună de George Topîrceanu "Per amica silentia lunae..." Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul, În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-ai paraziții uriașului tău frate! Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur, Solz zvârlit din coada unui legendar ihtiozaur, — Câți săraci din lumea asta, când lucești în noaptea tristă, N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă? Sloi de-argint ce se topește în azurul dimineții! Veșnic te-au iubit amanții, veșnic te-or cânta poeții Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare, Dar tu vei rămâne veșnic rece și nesimțitoare. Apariție banală ca un fund de farfurie! Talere cu două fețe! Cap de monstru fără trup! Orologiu fără ace! Nastur de manta! Chelie! Felinar! Conrupătoare de minore! Cantalup! Cum poți tu privi de veacuri globul nostru de argilă Și atâta suferință, — fără să te stingi de milă? Pieri în noaptea neființei, rece simbol de minciună, Piei și lasă-ne mai bine cerul nopții fără
Ion Luca Caragiale - Căldură mare
Ion Luca Caragiale - Căldură mare Căldură mare de Ion Luca Caragiale 1899 Termometrul spune la umbră 33° Celsius... Subt arșița soarelui, se oprește o birje, în strada Pacienței, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz'. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârșit, un fecior vine să deschidă. În tot ce urmează persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal și plin de dignitate. Domnul: Domnu-i acasă? Feciorul: Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la țară. D.: Dumneata spune-i c-am venit eu. F.: Nu pot, domnule. D.: De ce? F.: E încuiată odaia. D.: Bate-i, să deschidă. F.: Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat. D.: Care va să zică, a plecat? F.: Nu, domnule, n-a plecat. D.: Amice, ești... idiot! F.: Ba nu, domnule. D.: Zici că nu-i acasă. F.: ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... Piccolino — un copil care a primit de mic o distinsă educație literară franceză în casa părintească; la anul, termină liceul; e încă minor; dar ce talent! cu ce facilitate și personală apucătură îți aruncă rima ! L-am întrebat, când, sfios, mi-a adus întâia oară câteva ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil Pâinea amară a exilului de Vasile Alecsandri 1881 Mircești, 1881 Amice Ghica, Gustat-ai vreodată pâinea amară a exilului? Sper că nu, dar în orice caz îmi place a constata că ai scăpat teafăr, ca și mine, de influența sa perturbatoare. Pâinea amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano Lucia di Lammermoor - dramă în trei acte de Salvatore Cammarano. muzica de G. Donizetti. de Nicolae Filimon Criticul, fie teatral sau de orice altă specialitate, trebuie mai întîi de toate să fie bine inițiat în specialitatea sa, să studieze cu o profunditate subiectul ce voiește a critica și, în espunerea criticei ce va face, să arate adevărul fără parțialitate sau pasiune, căci altfel el devine, poate și fără voia lui, un calomniator sau un adulator, și în loc să contribuiască la luminarea publicului, din contra, îl face să piarză și puțina cunoștință a binelui sau a răului cu care l-a dotat natura. Asta fu simbolul credinței noastre din ora în care am luat pana în mînă ca să criticăm; nu l-am părăsit niciodată și nu-l vom părăsi decît odată cu această meserie. Iată dar principiul de la care plecăm și astă-dată în revista ce voim a face operei Lucia di Lammermoor . Prin o digresiune ce ne permitem a face, arătăm mai întîi lectorilor noștri că opera Lucia di Lammermoor , acest splendid ...
Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...