Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NIMICI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 83 pentru NIMICI.
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni Psalmi moderni de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I - Oh! Doamne 2 II - Țărână 3 III - Iertare 4 IV - Dușmanii 5 V - Zburam 6 VI - Și-au zis... 7 VII - Cât am trudit... 8 VIII - Eram 9 IX - N-am în ceruri 10 X - Doamne, toate... 11 XI - M-am uitat I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea inimă a-nghețat... Am fost un cântec care trece Și sunt un cântec încetat. II - Țărână Țărână — suntem toți țărână, E de prisos orice trufie... Ce-a fost, în veci are să fie... Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână... Țărână, suntem toți țărână. III - ...
Dimitrie Bolintineanu - Movila lui Răzvan
Dimitrie Bolintineanu - Movila lui Răzvan Movila lui Răzvan de Dimitrie Bolintineanu Fiii de Moldova într-o zi s-adun Ș-ale țării rele astfel le expun — ,,Ungurii cu leșii se dispută iară Cine-a pune domnii în această țară. Fiii țării noastre încă n-au murit Ș-a lor țară, drepturi d-astăzi s-au robit. Leahul cere țara ca o moștenire; Ungurul trimite pe Răzvan c-oștire; Numai noi, moldavii, încă n-am vorbit! Dar când moldoveanul va fi înjosit Cât să nu roșască de a sa rușine, Îcă-o să-mi aleagă pe tirani mai bine! Însuși noi acuma domnul să numim Și cu arma-n mână ca bravi să murim! Astfel strigă țara suspinând sub silă Și alege-ndată domnu-i pre Movilă. Apoi către unguri domnul a solit ,,Drepturile țării ce le-ați nimicit Sunt a ei avere, viață, onoare, nume Și cu-al nostru sânge le-am păstrat în lume. Vă duceți din țară sau vă aruncați Masca creștinească ce pe frunți purtați, Căci creștini în vorbe, faptele vi-s rele... Hearele păgâne nu-s atât de grele! Ne siliți cu turcii armele ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...
Alecu Donici - Leul și iepurele
Alecu Donici - Leul şi iepurele Leul și iepurele de Alecu Donici Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai grele lucruri îți crede nefirești. Așa, odată au pornit Ei împreună la plimbare, Și iepurele au stârnit Această întrebare: — Prietene iubit! Mă mir eu și te rog să-mi spui Pricina, pentru ce cucoșul nimicit, Pe care poți pe loc c-o sfârlă mort să-l pui, Te sparie așa cumplit, Încât tu fugi de glasul lui? — Aceasta nu-i de vro mirare, Lui leul au răspuns. Și noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuți. Precum un elefant, cât este el de mare, De șoareci iar se teme tare. Apoi pentru aceasta dar, Nu în zadar, Răspunse iepurul. Și eu ca voi cei mari, Mă tem de câini copoi și varvarii ogari. Și noi adeseori pe patimi ne silim Cu ale celor mari să le sămăluim. Dar nu prea
Alecu Donici - Pietrenii și Bistrița
Alecu Donici - Pietrenii şi Bistriţa Pietrenii și Bistrița* de Alecu Donici Pietrenii au ieșit cu totul din răbdare, Nemaiputând a suferi Ei pagube struncinătoare, Pe care nu putea feri: Pentru că în tot anul, Cuejdiul** nimicit Pe mulți au sărăcit. Dar cine e deprins, ca viermele în hrean, Greu schimbă locul lui, unde au trăit an. Așadar, târgul tot, odat' s-au sfătuit Să deie jalobă la Bistrița cea mare, Prin care arătând dovezi lămuritoare De păgubirile ce mulți au suferit Și sufăr mai necontenit, Zicea: "Că pe Cuejdi, precum pe Bistrițoară*** Nici într-o primăvară Nu se stăvesc cu moară; * Și case cu zăplaz, ba uneori și vite Le sunt primejduite." Deci dar, ei socotind că Bistrița cea mare Va face celor mici căzuta înfrânare, Ca una ce folos de obștie aduce, Căci plute la Galați* cu cherestele duce, Au mers cu jaloba; dar știți ce au văzut? Pe însăși Bistriță, răpitul lor avut, Trecând cu valuri plini de spume! Iar un bătrân cu minte Au zis către un alt șoptind așa cuvinte: — Eu știu mai de mult, că oamenii în lume Asupra celor mici dreptatea nu-și găsesc: Când ei cu cei mai mari ...
Alecu Donici - Vaporul și calul
Alecu Donici - Vaporul şi calul Vaporul și calul de Alecu Donici Locomotivul ca fiara muge, Din sânu-i scoate de tartar fum, Și ca balaur șuierând fuge Pe ferecatul cu șine drum. O coadă lungă în urmă-i poartă: Șir de vagoane cu călători; Astfel vaporul fu de la soartă Menit să poarte pe muritori. — Ce naiba duce oare atâta greutate, Și cu o repegiune cât nu e de crezut? Zicea, în spaimă, calul l-al său de hamuri frate, Când trenul a văzut. — Eu! — i-a răspuns vaporul, c-un șuier de mândrie. — Tu, tu? întreabă calul; dar spune-ne ce ești? Și-a noastră datorie, Cum poți să ți-o însușești? Noi, caii, de când lumea, pe om l-am tot purtat. Primblări de gust, vânaturi, călătorii, răzbeluri, Amoruri, fapte grele și alte multe feluri De ale lui capricii, noi i-am îngemănat... — Domnule cal, ascultă, — Vaporul întrerupse, — să-ți spun cât stau pe loc, Căci, fără vorbă multă, Tu ești în toată vremea un vrednic dobitoc, Și eu sunt o putere ce când mă găsesc strânsă Atunci mă întăresc; Împrăștiată însă Îndat'mă ...
Alexandr Pușkin - Aduceri aminte
Alexandr Puşkin - Aduceri aminte Aduceri aminte de Alexandr Pușkin traducere de Alexei Mateevici Când glasul zilei pentru noi toți se trece Și amuțește orașul vorbitor, În umbre albastre-n pace rece Adoarme ostenitul muncitor, Atunci încep în pașnica tăcere A mea chinuitoare priveghere, Căci noaptea arde-n mine vie Mustrarea cugetului meu; Îmi fierbe mintea mea cea slabă și învie Un roi de gânduri negru, greu... Aducerea aminte-mi desfășoară Tot zapisul urâtei vieții mele, Citindu-l cu necaz și pocăințe grele, Eu tremur blestemând viața mea amară Și plâng amar ș-amar mă jeluiesc, Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc. Ianuarie
Alexandru Macedonski - Rondelul sfârșitului
Alexandru Macedonski - Rondelul sfârşitului Rondelul sfârșitului de Alexandru Macedonski Omenirea e ca moartă. Vii sunt numai flori și plante. Ea-și deschise neagra poartă Ce clădită-a fost de Dante. Stema ei de diamante Nimicită-a fost de soartă. Omenirea e ca moartă. Vii sunt numai flori și plante. Spre-ale visului ghirlante Nici-o aripă n-o poartă; Obosit e chiar Atlante, De povara ce tot poartă. -- Omenirea e ca
Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă, Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ...
Alexei Mateevici - Aduceri aminte
Alexei Mateevici - Aduceri aminte Aduceri aminte de Alexandr Pușkin traducere de Alexei Mateevici Când glasul zilei pentru noi toți se trece Și amuțește orașul vorbitor, În umbre albastre-n pace rece Adoarme ostenitul muncitor, Atunci încep în pașnica tăcere A mea chinuitoare priveghere, Căci noaptea arde-n mine vie Mustrarea cugetului meu; Îmi fierbe mintea mea cea slabă și învie Un roi de gânduri negru, greu... Aducerea aminte-mi desfășoară Tot zapisul urâtei vieții mele, Citindu-l cu necaz și pocăințe grele, Eu tremur blestemând viața mea amară Și plâng amar ș-amar mă jeluiesc, Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc. Ianuarie