Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POLAR
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru POLAR.
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de ...
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb Otilia Cazimir: Vis alb de George Topîrceanu Aș vrea cu tine să mă duc departe, La Polul Nord, sub cerul de opal, Când gheața mării clare se desparte În blocuri plutitoare de cristal. Desfășurând culorile-i spectrale, S-ar înălța deasupra noastră ca un fald Dantela aurorii boreale, De purpură, de aur și smarald. Banchiza albă ne-ar așterne-n față Covoare de omăt imaculat. Și-n adăpostul mic, scobit în gheață, Am arde-un foc de spirt denaturat. Din larga-mpărăție de zăpadă, S-ar aduna fantasticul norod Al nopților polare, să ne vadă: Urși albi, de vată — foce mari, de glod... Iar când natura-n soare nou învie Și când văzduhul nu mai e opac, Într-un bazin de sticlă argintie Ar licări oglinda unui lac. Acolo-n apa-i calmă și albastră M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald Și cât ar fi de frig, iubirea noastră M-ar face să-mi închipui că mi-i
Ion Luca Caragiale - În curând
Ion Luca Caragiale - În curând În curând de Ion Luca Caragiale Strofe simboliste-profetiste Moftul Român nr. 35 din 6 Iunie 1893. Terra! Terra! Ca Phoenix, pasărea măiastră, Tu din cenușa-ți re-nviezi; Necontenit în zare-albastră, Tot mai strălucitor te vezi! O! Ideal! divină torță! Tu ne-ai condus prin întuneric; Un pas să facem n-aveam forță Făr-de reflectul tău feeric! Pierdeam al minții echilibru Pe mările făr-de liman, Eu, iritabilul felibru, Profet al genului uman, De n-ai fi fost tu, Tramontana, Făr, de scăpare cunoscut... Vai! omenirea fu, sărmana! Ca un corăbier pierdut! Pierdut, da! însă totdeauna. Luptând cu-același dor și foc, Bravând cu plâns și râs furtuna Cu-aceleași gânduri de noroc! Văzând un val ce îl înghite Un orizont din nou deschis, Ce, clar și sincer, îi promite A-i isbândi eternul vis, Sclipit-ai sfântă stea polară, Cu raze de speranță pline, Felibrilor ce te cântară, Rapsozilor-profeți... și-n fine... Dar pesimiștii vin să-mi zică; „Închipuire or miraj! Noi nu mai credem în nimică, Noi, am pierdut orice curaj! Tu Tramontana-ți strălucită Și-acel liman nu sunt, poete, Decât oaza-nchipuită De ...
Iuliu Cezar Săvescu - La polul nord
Iuliu Cezar Săvescu - La polul nord La polul nord de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție La polul nord, la polul sud, sub stele vecinic adormite, În lung și larg, în sus și-n jos, se-ntind câmpii nemărginite, Câmpii de gheață, ce adorm pe așternutul mării ud, Cu munți înalți, cu văi adânci, la polul nord, la polul sud. Când dintre munții solitari, îngălbenește luna plină, Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină, Se văd ieșind ai mării urși, cu ochi de foc, cu pașii rari, Când dintre văile adânci, când dintre munții solitari. Și dorm adânc, și dorm mereu nemărginirile polare, Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare, Și urșii albi, înduioșați, într-un oftat adânc și greu, Se-ntind pe labe de sidef, și dorm adânc, și dorm
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind de asprul viscol al morții ...
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră Privind o stea terestră de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 267, 6 [19] dec. 1911, p. 214. Am în fața mea un glob terestru. Un albastru uniform spune imensul oceanelor, marea împărăție a apelor, nemărginirea mișcătoare care nu-și mai află astîmpăr, fluidul element ce predomnește asupra uscaturilor. Figuri bizare, pe care aleargă umbre ușoare ce înseamnă uriașii munți, dungi abia scrise ce sunt fluviile mari, locuri goale și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele. Cu cît curba urcă spre poluri, mai trist, mai gol, mai necunoscut se întinde rotundul pe care trăim. Acolo stînci de ghiață dăinuiesc de veacuri, ghețari uriași își ridică ascuțitele vîrfuri spre cer, eratice blocuri coboară dezrobite din cînd în cînd de soarele avar, ca să vie spre noi. Imensul albastru, ce înrămează ceea ce n-au putut încă să cuprindă valurile, e însemnat cu toate acestea de slabe cărări negre, de puncte de cerneală așezate unul lîngă altul, de un paianjeniș de fire încurcate, ce-și povestesc tovărășiile ce le-au legat oamenii, de nevoile ce au întins punți mișcătoare de ...
Mihai Eminescu - Strigoii Strigoii de Mihai Eminescu I ... că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat, cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpân peste avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochii crunți de sânge, Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. "Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gândul... Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. Domnind semeț și tânăr ...
Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec  înstelatul rege maur  Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deşertăciunilor) Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec  înstelatul rege maur  Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...