Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POPOSI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 45 pentru POPOSI.
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Emil Gârleanu - Fricosul Fricosul de Emil Gârleanu Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Și-n cuprinsul larg, uriașul policandru al cerului își aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Viețuitoarele pustietății sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposește pe labe, în hățișuri, și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se-ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: „Poate mai întâlnesc un prietenâ€�, își zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și peste o prietenă.â€� Și mergând așa, iepurașul cu gândul își vorbesc: „Ce lumină, și totuși luna încă nu a ...
Emil Gârleanu - Gândăcelul Gândăcelul de Emil Gârleanu Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci ...
Emil Gârleanu - Hoinar Hoinar de Emil Gârleanu O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la ...
Emil Gârleanu - Voinicul! Voinicul! de Emil Gârleanu L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să meargă la târg. Apoi a-nceput să-i grămădească pe spate: o sarică — a ciobanului; două lăvicere — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să se cumpănească; opt sedile cu brânză — patru și patru; iar deasupra, moț, cei doi băieți ai stăpânului, veniți la stână din ajun, spate la spate, să nu-și scoată ochii. Dar pe când ciobanul, ștergându-și sudoarea cu dosul mâinii, de pe frunte, aducea poclada s-o puie pe sărmanul dobitoc, un purice sări de pe mâna ciobanului pe spinarea măgarului și-și făcu un locușor sub o încrețitură a poclăzii, tocmai cât îi trebuia să fie la largul lui. „O să stau la umbrăâ€�, gândea puricele, iar ciobanul încărca mereu. Cât era de mic puricele, ce loc prindea? Iar greutatea care îndoia genunchii măgarului cum putea să-l apese? Și-au pornit la ...
George Topîrceanu - Şomerul Șomerul de George Topîrceanu Umblând în sus și-n jos pe bulevard, A poposit la umbră sub un gard, Și-i trist fiindcă nimeni nu-l întreabă Dac-a mâncat ori dacă are
Panait Cerna - April (Cerna) April de Panait Cerna Sămănătorul, V, nr 10, 1906 În glas au aiurări de liră, Pe frunți – un răsărit de zori; La șipot, unde poposiră, S-au adunat privighetori ... Iar zeul dragostei, April, Din două guri făcea o floare, Și fiecare sărutare O saluta din crengi, c-un tril. Visând, cei doi îndrăgostiți Tot repetau în suflet cântul; Atunci, din fundul văii, vântul, Văzând cât sunt de fericiți, S-a strecurat în crengi tiptil, Mișca un ram, zâmbea în soare, Și-i îngropa sub colb de floare, C-un râs zburdalnic de
Traian Demetrescu - Farmec Farmec de Traian Demetrescu Am poposit o noapte, vere, La o cîrciumăreasă-n sat, Și, arz-o focu de muiere, Pe semne că m-a fermecat: Din bun creștin mă-nchin cu stînga, Și tot la ea m-ași îndruma; Și nu mi-e că i-am lăsat punga, Dar i-am lăsat și
Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Dragoş (Vasile Alecsandri) Dragoș [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Dragoș, mândru ca un soare, A plecat la vânătoare. Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului! Cerbul moare, urșii per Și vulturii cad din cer... Iată că-ntr-o dumbrăvioară El zărește-o căprioară, Fiară blândă de la munte, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe subțirele Și copite sprintenele. Căprioara cum îl simte Lasă locurile strimte, Fuge, saltă, zboară, pere, Ca un vis, ca o părere; Iară Dragoș înfocat O gonește nencetat. Zi de vară cât de lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o albă copiliță, Cu ochi dulci, dismierdători Și cu sânul plin de flori. Căprioara, cât o vede, Zboară vesel, se răpede Și îi cade la picioare Pe-un covor de lăcrimioare. Cât viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește! Uită blânda căprioară Și săgeata ce omoară! Uită draga vânătoare, Uită lumea de sub soare! III „Copiliță! zice el Rezemat ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareş Visul lui Petru Rareș [1] de Vasile Alecsandri Legendă [2] I Jos în vale, pe Bârlad, Lâng-a Docolinei [3] vad, Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărât-au Zece care mocănești Cu boi albi fălcienești. De tot carul zece boi, Înjugați doi câte doi; Boi cu coarne ascuțite Și copite potcovite, Boi de frunte și mânați De flăcăi toți înarmați. Iar în care ce avut, Ce merinde-s de vândut? Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare. Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. Dar merindele-s în cui? A lui Petrea Majălui, Care-i om de omenie Ș-ar fi bun chiar de domnie Dac-ar pune Dumnezeu Tot omul la locul său! Iată-l colo jos lungit, Într-o burcă [4] învălit, Lângă focul de nuiele, Unde ard, jupiți de pele, Patru miei de la Ispas Pentru prânzul de popas. Focul pâlpâie mereu, Roș ca limba unui zmeu; Și pe culmea luminată Și prin tabăra-așezată Se văd boii la un loc, Țintind ochii lor spre foc. Ard nuielele trăsnind, Crește para scânteind. Împregiuru-i, ca o roată, Șede argățimea toată: Numai Petrea nu- ...