Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUJET
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru SUJET.
Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul
... mi-am făcut Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În societăți mari, Dar, prin a ...
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... deznădăjduirea familiilor întrege, Adusă prin a tale mintioase încercări. Tu de însoțiere, de legături, de lege Ai râs, ai defăimat Și, pentru ca sujet de scris să poți alege, Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat. De cine patima au fost descrisă bine, Cu dezveliri că viața e vis ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de ...
Constantin Stamati - Mascurii în vie
Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În picioare s-o ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - Nebunia și amorul
Grigore Alexandrescu - Nebunia şi amorul Nebunia și amorul de Grigore Alexandrescu În niște fabule un poet scrie Că Nebunia și pruncu-Amor Se jucau singuri pe o câmpie, În primăvara vieții lor. Știți că copiii cu înlesnire Găsesc sujeturi de neunire; Ei dar odată se gâlceviră Pentru o floare ce întâlniră. Striga Amorul în gura mare; Cealaltă, însă, minut cumplit! Îl izbi-ndată atât de tare, Cât de lumină ea l-a lipsit. Adânc copilul simți durere, Rămânând astfel fără vedere. Trista lui mumă jalbă pornește L-al său părinte, stăpân ceresc: Va răzbunare, se tânguiește; Cu ea toți zeii compătimesc. Mars și Apolon, mai c-osebire, Arată mumei a lor mâhnire. S-adună sfatul cel fără moarte Și hotărâră în obștea lor Ca Nebunia în veci să poarte, Să cârmuiască pe orbu-Amor. Această dreaptă, grea osândire. Din ziua aceea luă-mplinire; Din ziua aceea sunt împreună, Și Nebunia-l ține de
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea și măgarul
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea şi măgarul Privighitoarea și măgarul de Grigore Alexandrescu Nenorocita privighitoare Cînta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. Alții în locu-mi ar descri poate Acele tonuri neimitate, Glasul acela-nmlădiitor, Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară, Plin de simțire, plin de amor. Eu vă spui numai că despărțirea Și suvenire pline de jale, Că nedreptatea, nelegiuirea Era sujetul cîntării sale. Un măgar mare ce-o ascultase, Și ca un aspru judecător Capul pleoștise, sau rîdicase Cîte-o ureche,-n semn de favor, Ieși-nainte să-i dea povață, Și c-o neroadă încredințare: „Am fost — îi zise — aci de față, Dar, zău, nu-mi place a ta cîntare. Cu toate-acestea, am nădejdi bune, De nu îți pare lucru prea greu, La niște reguli a te supune, Luînd de pildă cîntecul meu.“ Atunci începe cu bucurie Un cîntec jalnic și necioplit, Încît de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighitoarea, fără sfială, Zise: „Povața e în zadar; Căci d-aș urma-o, nu e-ndoială Că ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! Â Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. Â Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței poartă nădejdea-am lăsat, Și simt chinuire atât mai amară, Cu cât a mea soartă eu n-am meritat. O noapte fatală! o noapte cumplită! Pe patu-mi de trudă dormeam obosit: Era despre ziuă: soția-mi iubită Ședea lângă mine... un vis, vis cumplit! Văzui: în bătrâne păduri depărtate Părea că mă aflu; eram călător; Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... mult a ei mare-cuviință, încât a făcut o mare isprava în inimile tuturor. [2] Cu acest prilej, poetul, lăsând al său sujet, se urcă în anii cei dintâi ai creștinătății, pe când credința lui Hristos, încă curată de tot felul de superstiții și neajunsă încă organ al ...