Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREMURARE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 17 pentru TREMURARE.
Ștefan Petică - VII (Păunii verzi plecară în noaptea solitară)
Ştefan Petică - VII (Păunii verzi plecară în noaptea solitară) Păunii verzi plecară în noaptea solitară de Ștefan Petică Păunii verzi plecară în noaptea solitară Cu strigăte de jale ca nota care trece Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară. Și palidele trupuri de roze s-adunară Pe marginea-n ruină încet să se aplece Murind ca niște albe columbe-n noaptea rece. O, visele, poema de vise-n noaptea clară! Și noaptea cea muiată în aurul de lună Părea apoteoza fantastică și vagă Căzând pe frunți de ceară în taina lor nebună. Poeme dulci de vise, poeme de petale, Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă! Departe trec păunii cu strigăte de
Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP)
... rând a ști au vrut Pe vânzătorul mișelesc. Și mințile s-au tulburat Și toți pe rând au întrebat, Cu frică și cu tremurare: ,,Nu eu? Nu eu, Doamne, oare?" Și cu privirea Lui adâncă Hristos a zis în mare tângă: ,,Necazul omului se șterge Acum și ...
Alexei Mateevici - Creştina ,,Isprăvi din vremi de mult trecute, Predanii din vechime-adâncă". A. Pușkin, Ruslan și Ludmila Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Măreața Romă doarme-n pace, Umbrită de livezi tăcute, Și-o liniște adâncă zace În rândul curților ei mute. O noapte blândă-a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna focul tremurării Îl scaldă-n ape scânteioase, Și Tibru — dungă lucitoare -- Curgând în negrele lui maluri Cu-o murmurare gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei răi, Făgăduieli și suferințe N-au sfărâmat credința ei... Neomenoasa judecată A osândit-o ieri la moarte, Dar mâine-n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și ...
Cincinat Pavelescu - Ultima simfonie
Cincinat Pavelescu - Ultima simfonie Ultima simfonie de Cincinat Pavelescu Niște cântece-n surdină șir de note-abia șoptite, Voci d-argint și voci de aur de copii și de fecioare, Vagi acorduri rătăcite dintr-o muzică ce moare, Și ecoul prinde-n treacăt note-n zare risipite. Dureroasa fâșiere-a unor frunze veștejite, Tremurarea unor coarde mistice și plângătoare, Peste care un maestru plimbă degete ușoare, Evocând melancolia unei patimi năbușite. Larma surdă și blajină a zăpezii ce s-așterne Punând albu-ndolierii peste negru-ngropăciunii, Voci de orgă, reci și grave cum sunt nopțile eterne. La mormântul meu această orchestrare vă implor: Fără lacrimi, fără vorbe și în ritmul rugăciunii, În tăcere și în noapte, să cobor, să
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat La bal mascat de Duiliu Zamfirescu Veți zîmbi de vă voi spune că la baluri ți se întîmplă Să găsești inimi în piepturi și sub măști cîte o tîmplă Care să urzească-n umbră ițele unui amor Sau să arză în tăcere la lumina unui dor. Lumea vecinic e tot lume și femeia tot femeie: Cea dintîi un foc de vreascuri, cea de-a doua o scînteie Dar băgați bine de seamă că scînteia are-n mic Tot ce are focu-n mare; universul în nimic. Stam pe-o bancă. Lîngă mine, un domn sta lîngă o mască Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare Arătînd că-n lumea noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu- ...
Emil Gârleanu - Mai sus! Mai sus! de Emil Gârleanu S-a trezit ciocârlia în chemarea prepeliței: „Pitpalac!â€� Cerul abia se rumenise; picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; luceafărul tot făcea din ochi pământului. Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna clipa nimerită în care să-și verse prinosul. Scuturându-și penele, un tril de mulțumire izvorî din gușa ciocârliei. Apoi se dezlipi de țărână și, pâlpâind din aripi, se înălță. Aerul parcă se rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi. Mai sus! Slab de tot i se părea ciocârliei că mai aude glasul pitpalacei. Înota în valuri străvezii; plutind pe ele, dete drumul ciripitului ei gâdilitor ca al unei grindine de mărgăritare. Dar raza care i se topise în ochi o chema la ea, în înalt. În cântecul ei, pasărea îi spunea că vine. Încă o lovire de aripi, și-ncă una. Mai sus! Îmbătată, pasărea se asculta singură; pentru ea și pentru soare cânta. I ...
George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă
... greci nebuni și de cazaci; Săracă țara, noi săraci, Și cai voinici, de unde? N-ai bani de-un cal? Ia calul meu! Boierii-n tremurare Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu, Spătarul suflă des și greu, Se pipăie la cap mereu Să vadă de-l mai are. Măria ta, vorbim ...
Mihai Eminescu - Între nouri și-ntre mare
Mihai Eminescu - Între nouri şi-ntre mare Între nouri și-ntre mare de Mihai Eminescu Între nouri și-ntre mare Zboară paseri călătoare  Cum nu pot și eu să zbor Să mă iau pe urma lor! Și departe de la maluri Trec corăbii peste valuri, Trec cu pânze lucitoare Și se pierd în depărtare. Cum nu am aripi să zbor, Să mă iau pe urma lor! Că m-aș duce, tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce, Peste undele cu spume, Peste mare, peste lume; Ș-aș vedea cum trec cu toate, Rânduri-rânduri arătate, Înnegrirea malurilor, Strălucirea valurilor, Stolul rândurelelor, Tremurarea stelelor  Poate că mi-ar fi mai bine, Poate te-aș uita pe tine. Alei puică, alei dragă, Cumu-i frunza cea pribeagă E viața mea întreagă, Căci dragostea ta mă strică De nu m-aleg cu nimică; Viața trece, frunza pică, Trece fără mângâiere, Ca izvorul de durere, Trece și se prăpădește, Arde și se mistuiește, Fără noimă, fără rost, Bine-ar fi, să nu fi fost. Vai de-acela ce iubește Și nu se învrednicește Să câștige ce-a dorit, Să fie-a lui ce- ...
Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...
Mihai Eminescu - Când crivăţul cu iarna... Când crivățul cu iarna... de Mihai Eminescu Când crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune  un greier amorțit  Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur și sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voi să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa ...
Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații
... mi feri, C-apoi te trîntesc ca mărul, De nu vei descoperi. Nevasta, de spaimă mare, Cu gînd a se apăra, Începu cu tremurare Înaintea-i a jura Cum că numai o căldare Au fost scoa ei din pămînt De mai mult ea știre n-are Și ...
Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața ...