Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

CRISALIDĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

CRISALÍDĂ, crisalide, s.f. Nimfa lepidopterelor, al cărei tegument are reflexe metalice. - Din fr. chrysalide, lat. chrysallis, -idis.

Sursa : DEX '98

 

CRISALÍDĂ s. f. nimfă la lepidoptere între stadiul de omidă și cel de fluture. (< fr. chrysalide)

Sursa : neoficial

 

CRISALÍDĂ s. (ENTOM.) nimfă, pupă, (pop.) gogoașă, păpușă. (\~ a unui fluture.)

Sursa : sinonime

 

crisalídă s. f., g.-d. art. crisalídei; pl. crisalíde

Sursa : ortografic

 

CRISALÍDĂ s.f. Nimfa insectelor lepidoptere. [< fr. chrysalide, cf. lat. chrysalis, gr. chrysos - aur].

Sursa : neologisme

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CRISALIDĂ

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru CRISALIDĂ.

Vasile Alecsandri - Dridri

Vasile Alecsandri - Dridri Dridri de Vasile Alecsandri Ziarul francez Teatrul, cu data 25 iunie 1851, conține liniile următoare: ,,O tânără artistă, cea mai frumușică din toate câte le-am zărit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit în floarea tinereții! Veselă și grațioasă, ea poseda calitățile inimii și ale spiritului. Toți acei care au cunoscut-o regretă în persoana sa o artistă de talent și un model perfect de eleganță și de istețime pariziană. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-AngĂ©lique Chataignez!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind aceste rânduri, mulți din românii care au fost emigrați la Paris în anul 1848 își vor aduce aminte de acea drăgălașă copilă atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit Ioan Vodă cel Cumplit de Bogdan Petriceicu Hasdeu Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) Ainsi d'un peuple entier je feuilletais l'istoire! Livre fatal de deuil, de grandeur, de victoire... Astfel răsfoiam istoria unui popor întreg: carte fatală de doliu, de mărire, de victorie! Victor Hugo, oda Ubi defuit orbis Cuprins 1 PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE 2 PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI 3 INTRODUCȚIUNE 4 AVENTURIERUL 5 DOMNUL 6 CĂPITANUL 7 CATASTROFA 8 DUPĂ EL... 9 EPILOG PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE Sunt acum aproape 30 de ani, la 1864, în casele lui Mircousch din Piața Teatrului, am scris pe Ioan-vodă cel Cumplit. Eram tânăr și scriam așa cum nu mai sunt în stare de a scrie astăzi: dar tocmai de aceea, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a cuteza să-i îmbătrânesc tinerețea, căci orice adaos ar fi un benghi, orice scurtare — o zbârcitură. Fără a adăoga, fără a scurta, fără ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...