|
|
||
Vezi și:POP,
FURCĂ,
CERDAC,
ORGĂ,
PILOT,
STÂLPIȘOR,
ȘOȘ,
AMNAR,
ARCADĂ,
BALANSINĂ
... Mai multe din DEX...
STÂLP - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. STÂLP, stâlpi, s.m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care serveşte pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveşte la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. * Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ** Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. * Stâlpul casei = capul familiei. - Din sl. stl?p?.Sursa : DEX '98 STÂLP s. v. chingă, columnă, cracă, creangă, moș, ramură, stinghie, ușor.Sursa : sinonime STÂLP s. 1. v. grindă. 2. (CONSTR.) par, parmac. (\~ la un pridvor.) 3. v. braț.Sursa : sinonime stâlp s. m., pl. stâlpiSursa : ortografic STÂLP \~i m. 1) Element de construcție, lung și gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, serveşte pentru a susține ceva. \~ de gard. \~ de telegraf. * A sta \~ a sta drept și nemișcat. \~ de cafenea se spune despre o persoană care își petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a țintui) la \~ul infamiei (sau rușinii) a condamna în public faptele urâte ale cuiva. \~ de hotar stâlp care indică o graniță. 2) fig. Persoană care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. \~ii societății. * \~ul casei susținătorul (capul) familiei. /Sursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru STÂLPRezultatele 1 - 10 din aproximativ 150 pentru STÂLP. Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu) Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu) Melancolie de Mihai Eminescu Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina nopții moartă. - O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie Și în mormânt albastru și-n pânze argintie, În mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimții-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul - Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au rămas; Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. ....................................................................... Credința zugrăvește icoanele-n biserici - Și-n sufletu-mi ... Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească... ... acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede ... noaptea noastră pierdută și amară, Un glas de deșteptare adânc a răsunat, O stea a rupt puternic eclipsa cea solară, Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat, O arpă de aramă cu coarda temerară Trezi-n sufletul nostru simțire de bărbat: Ca glasul ... Vasile Alecsandri - Badiul Pe luciul Dunării, La scursurile gârlei, La cotitura mării, Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vâslind, Cu pânzele fâlfâind, Un caic mare, bogat, Cu postav roș îmbrăcat, Pe-n afară zugrăvit Și pe margini poleit. Da-n caic cine era? Era căpitan-Pașa, Baș-agaua turcilor, Măcelarul frâncilor, [2] Cu cincizeci de brăileni, [3] Și cincizeci de bosnieni, Brăileni din Brăila, Bosnieni din Bosnia. Ei, mări, cu toți veneau Și pe mal se coborau În cel sat mare, serbesc, Jumătate românesc, La casele Badiului, Badiului bulgarului, Frățiorul Marcului. ,,Dalbo, dalbă, jupâneasă! Cu ochi mari de puică-aleasă; De ți-e Badiul tău acasă, Zi-i degrabă ca să iasă, Iar de-i dus în deal la vie, Mergi de-i zi să nu mai vie, Că s-a trecut de glumie!" ,,Nu-i la vie, și-i în casă Cu paloșul gol pe masă. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească!" Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. [4] Iată lupta se-ncleșta: Badiul singur ... ... ca o furtună, strigătele se încâlceau, geamurile zbârnâiau de vuiet: Așa-i! Așa-i! Așa-i! Un om scurt, cocoțat pe un scaun, lângă un stâlp în fundul sălii, ridica mâna și țipa: Jos! Jos cu ei! apoi, clătinându-se, lua stâlpul de care se sprijinea în brațe, să nu cadă ... Mihai Eminescu - Ec%C3%B2 EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri  miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci ... Mihai Eminescu - Eco EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri  miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de- ... Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium ... desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna 'nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați și fixi — ea-și frângea mânile ei în lanțuri și din ... al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albă încât părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră â ... Mihai Eminescu - Odin și poetul Mihai Eminescu - Odin şi poetul Odin și poetul de Mihai Eminescu Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruiesc în rime și cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să suspine, ce frumoase Pot fi pentru oricine. Pentru mine Nu. Și juni nătângi cu țigarete-n gură, Frizați, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinți, Să reciteze versuri de-ale mele Spre-a coperi cu-espresia adâncă Unei simțiri adevărate  niște mofturi. Mai bine-aș smulge sufletul din mine, Aș stoarce cu o mână crudă, rece Tot focul sânt din el, ca în scânteie Să se risipe, pân-se va-njosi Să animeze pe deșerți și răi. O, și de-ați plânge chiar, dacă durerea Adevărată și neprefăcută V-ar topi ochii și a mea cântare V-ar arde sufletul din voi... Atuncea E și mai rău  și-atunci și mai puțin Va gândi cineva pe un moment L-acel nefericit ce le-a avut. Voi le citiți ca să puteți a plânge  Căci prin izvor de lacrimi mor dureri  Voi știți ... Ștefan Octavian Iosif - Mănușa (Iosif) Ştefan Octavian Iosif - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini ... Ștefan Octavian Iosif - O viață ... acum, sărmanul, nu-avu, pesemne, parte... Crescut la umbra unei biserici vechi, la țară, Ați înțeles că nu e măcar nepot de vară Al vreunui stâlp al țării, și, prin urmare, nu e Împins de spete scara măririlor s-o suie... Pârinții lui muriră departe, în bordeiul Deasupra cărui, singur, mai ... Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga ... Am petrecut, ca prunc odinioară! Te sperii când de pe trecut ridici Păienjenișul care-l înfășoară... De-aș fi rămas ca tine, în Ardeal, Statornic stâlp al datinii străbune, Într-o căsuță albă, sub un deal, Ferită de primejdii și furtune; Să fi rămas acolo, să muncesc Înconjurat de oameni cumsecade ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru STÂLPRezultatele 1 - 10 din aproximativ 73 pentru STÂLP. ... folclorică . 2. Adj . invar . ( În sintagma ) Muzică pop = muzică ușoară sau rock , cu largă audiență la public . - Cuv . engl . POP ^1 , popi , s . m . 1. Stâlp , bârnă , par , prăjină etc . având diverse întrebuințări , mai ales ca element de susținere sau de sprijin : a ) bucată lungă de lemn , prăjină sau ... FÚRCĂ , furci , s . f . 1. Unealtă agricolă formată dintr - o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți ( încovoiați ) , folosită pentru strângerea fânului , clăditul șirelor , strângerea gunoiului , a băligarului etc . s Expr . Parc - ar fi puse ( sau adunate ) cu furca , se spune despre lucruri așezate în dezordine , nesortate . 2. ( În sintagme ) Nume dat unor unelte sau obiecte asemănătoare cu furca ( 1 ) : a ) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul ; b ) furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului , cu cele două cartilaje costale fixate de el ; lingura pieptului , lingurea ; c ) furca gâtului = extremitatea superioară a sternului , cu cele două clavicule fixate de el ; d ) furca puțului ( sau fântânii ) = stâlpul de care se sprijină cumpăna ; e ) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul ; f ) furca drumului = răspântie . 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors . 4. Furcărie . 5. Organ al mașinii de filat , cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor . 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din CERDÁC , cerdace , s . n . 1. Mic pridvor , uneori închis cu geamlâc , situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri ; galerie deschisă , mărginită de stâlpi ( la vechile case boierești sau la mănăstiri ) ; verandă , pridvor . 2. ( Înv . ) Clădire izolată , cu o singură încăpere , așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți , care permite o vedere generală asupra împrejurimilor . 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci . [ Var . : ceardák s . ... și al unor manete de registru , prin care trece aerul suflat de niște foale . 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane , stâlp lângă stâlp ... PILÓT^2 , piloți , s . m . Stâlp de lemn , de oțel sau de beton ( armat ) , fixat în pământ ( vertical sau înclinat ) pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea ... ... STÂLPIȘÓR , stâlpișori , s . m . Diminutiv al lui stâlp ; stâlpuleț , stâlpușor . [ Var . : ( reg . ) stâlpșór s . m . ] - Stâlp ... ȘOȘ , șoși , s . m . ( Reg . ) Stâlp AMNÁR , amnare , s . n . 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi . 2. ( Reg . ) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești , pentru a sprijini acoperișul . 3. ( Reg . ) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut . 4. ( Reg . ) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului . [ Var . : ( reg . ) amânár s . n . ] - A + mânar [ e ] ( < lat . ARCÁDĂ , arcade , s . f . 1. Element arhitectural format din unul sau din mai multe arce și din elementele care le susțin ( coloane , stâlpi , ziduri ) . 2. Formație anatomică în formă arcuită ; ( în special ) proeminență curbă la baza osului frontal , situată deasupra fiecărei BALANSÍNĂ , balansine , s . f . Parâmă de metal sau de cânepă care susține vergile încrucișate ale catargului unei nave cu pânze sau stâlpii bigelor de încărcare montate pe Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||