|
|
||
|
Cuvântul TROIANĂ nu a fost găsit. A fost afișată forma bază: TROIAN Vezi și:TROIAN, TROIENI, ÎNTROIENI, TROIENIRE, TROIENIT, ÎNZĂPEZI, DESTROIENI, NĂMEȚI, NĂMETE ... Mai multe din DEX... Forme cu și fără diacritice ale cuvântului TROIANĂ: TROIANA.
TROIANĂ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. TROIÁN^1, troiene, s.n. 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt și așezată în formă de valuri sau de dune; nămete. ** P. gener. Morman, grămadă. 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu șanț de apărare. [Pr.: tro-ian] - Probabil din sl. trojan?.Sursa : DEX '98 TROIÁN^2, -Ă, troieni, -e, adj., s.m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, din (sau de la) Troia. * Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceştia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S.m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] - Troia (n.pr.) + suf. -ean.Sursa : DEX '98 TROIÁN s. v. nămete.Sursa : sinonime TROIÁN s. v. grămadă, maldăr, morman, movilă, purcoi.Sursa : sinonime troián adj. m., (persoană) s. m., pl. troiéni; f. sg. troiánă, pl. troiéneSursa : ortografic troián (nămete) s. n., pl. troiéneSursa : ortografic TRO//IÁN^1 \~iéne n. 1) Strat gros de zăpadă adunată de vânt și dispus în formă de val; nămete. 2) pop. Grămadă de obiecte aruncate în dezordine; vraf. \~ de frunze. 3) înv. Întăritură primitivă, formată dintr-un val de pământ cu șanț de apărare. /Din Troian n. pr.Sursa : NODEX TRO//IÁN^2 \~iéni m. ist. Persoană care făcea parte din populația de bază a Troiei. /Din Troian n. pr.Sursa : NODEX TRO//IÁN^3 \~iánă (\~iéni, \~iéne) ist. Care aparține Troiei sau populației ei; din Troia. Războiul \~. * Cal \~ a) cal mare de lemn în care, conform legendei, s-au ascuns oștenii care asediau Troia pentru a pătrunde în cetate și a deschide porțile asediatorilor; b) dar făcut unui dușman pentru a-l prinde în cursă. /Din Troian n. pr.Sursa : NODEX TROIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Troia. II. adj. referitor la Troia. o calul ~ = a) cal uriaș de lemn construit de ahei după sfatul lui Ulise, care, introdus în Troia cu războinicii ascunși în el, a pricinuit căderea cetății. b) mijloc perfid folosit de cineva pentru a submina situația sau acțiunile cuiva. (< lat. troianus)Sursa : neoficial Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru TROIANĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 71 pentru TROIANĂ. ... Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef ... Alexandru Vlahuţă - Vifor Vifor de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 20, 10 aprilie 1894 I Dumitru-și mai număr-o dată Cei "doispre'ce lei ș-o bucată", Gîndește, se scarpină-n cap: "Că multe mai sunt și la casă ! Nu-i una, să dau și să scap. Nevastă și nouă copii, E gloată, și gurii nu-i pasă, Ea cere mereu; fă ce știi, Aleargă, din piatră să scoți, Să dai demîncare la toți !" La sanie juncii înjugă, Și-și face din traistă glugă. Se-nchină. "Rămîi sănătos !" — Faci rău că te-ntorci pe-așa vreme: A nins astă-noapte vîrtos; Și nu vezi ce vînt s-a stîrnit ?... — Mi-s juncii voinici, nu te teme, Pe viforul cel mai cumplit Încarc, și-ți pornesc unde vrei, Și n-am nici o grijă cu ei. II Pe alte tărîmuri te-ai crede: Nici cer, nici pămînt nu se vede. Vîrtejuri, urlînd, se răpăd Și munți de zăpadă ridică, E ceas de pieire — prăpăd. Și omul îndeamnă mereu, Plăvanii troianul despică, Și-ntind, să se rupă, din greu, Căci și ei au suflet, și lor De tihna de-acasă ... ... ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită — Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o ... Dimitrie Bolintineanu - Făt-Frumos (Bolintineanu) Dimitrie Bolintineanu - Făt-Frumos (Bolintineanu) Făt-Frumos de Dimitrie Bolintineanu Într-o zi cu dulce soare, Drăgălașul Făt-Frumos, Prin troiene de ninsoare, Trece mândru și voios. Pentru dalbe păsărele Poartă arc săgetător, Pentru fete tinerele Poartă-n față flori ce-omor. El zăreste-o porumbiță Cu cap mic și poleit; Și, sub aripa-i liliță, Cu săgeți o a rănit. Pe troiene de ninsoare Sângele s-a-mprăștiat Și la razele de soare În flori dulci a înviat. — ,,De-aș avea o fetișoară Cu cosițe gălbiori, Rumenă și albioară Ca cel sânge scurs în flori, Și s-o fac să mă iubească Măcar numai într-o zi; Apoi moartea să sosească, Că ferice aș muri!" — ,,De te-i ține de cuvinte, Eu pe fată ți-o voi da!" Zice-ieșind ca din morminte Un om negru în manta. — ,,Dă-mi copila ce-mi lipsește, Într-o zi, apoi să mor!" — ,,Ai cu mine ș-o găsește, Și te-mbată de amor!" Omul negru îl conduce Sub o stâncă-ntr-un palat, Către-o fată albă, dulce, Precum el a fost visat Rumenă și albuliță Și cu ... Vasile Alecsandri - Întoarcerea în țară Vasile Alecsandri - Întoarcerea în ţară Întoarcerea în țară de Vasile Alecsandri Pe muchi de prăpăstii lunecînd ușor, Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor. Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. Zburam noi ca gîndul ce mă-presura; Gîndul meu, ca mine, în ceruri zbura. Eu răzbăteam iute troieni de ninsori, El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori, Căci mergeam departe... el cătră o stea, Eu, înstrăinatul, cătră țara mea ! În zădar copacii crengile-și plecau Și zăpada-n cale-mi pe rînd scuturau. În zădar și cerul viscole stîrnea Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. În zădar și lupii, codrii răzbătînd, Cu crivățul iernii m-alungau urlînd. Și lupii ce urlă, și arborii muți În negura deasă rămîneau perduți, Căci mergeam în grabă... el cătră o stea, Eu, înstrăinatul, cătră țara mea ! În țara mea dulce sînt drumuri de flori; În dulcea mea țară zbori, murgule, zbori, În blîndul luceafăr am un înger blînd; Înalță-te-n sînu-i, o ! tristul meu gînd ! Țara nu-i departe; o simt, o văd eu ! Raiul înflorește în sufletul meu. Steaua se arată pe cerul senin. Îngerul iubirei îmi zîmbește ... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! ... își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură, se întoarseră cu lopețile pe umăr, înotând până la gât prin troian. Musafirul ce venise se coborî din sanie și o luă spre cerdac, dezgropându-și, la fiecare pas, picioarele. Era Filip Micle. Lui Toma i se ... Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții rânjiți, un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți ... Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ... Dimitrie Anghel - Crizanteme Crizanteme de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul Se trec și florile de toamnă ) Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune; A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină. Norocu-ntăilor brîndușe culese-n zori de zi pe rouă... Cum s-a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme; Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme; În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui Dimitrie Anghel - Două glasuri Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte. De un tropot surd de copite îmi mai aduceam aminte, și apoi urechea mea lipită la pămînt, ca atunci cînd eram copil și cercam să prind îndepărtatele ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru TROIANĂRezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru TROIANĂ. TROIÁN^2 , - Ă , troieni , - e , adj . , s . m . și f . 1. Adj . Care aparține Troiei , privitor la Troia , din ( sau de la ) Troia . 2. S . m . și f . Locuitor al Troiei . [ Pr . : tro - ian ] - Troia ( n . pr . ) + suf . - ean . TROIÁN^1 , troiene , s . n . 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt și așezată în formă de valuri sau de dune ; nămete . 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice , constând dintr - un dig lung de pământ , cu șanț de apărare . [ Pr . : tro - ian ] - Probabil din sl . TROIENÍ , troienesc , vb . IV . Tranz . 1. A acoperi cu troiene ( de zăpadă ) ; a înzăpezi , a nămeți . 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el ; a forma grămezi , mormane ; a îngrămădi , a aduna ceva la un loc . [ Pr . : tro - ... ÎNTROIENÍ , întroienesc , vb . IV . Tranz . și refl . A ( se ) acoperi cu troiene ; a ( se ) înzăpezi . [ Pr . : - tro - ie - ] - În + troian TROIENÍRE , troieniri , s . f . Acțiunea de a ( se ) troieni ; înzăpezire . [ Pr . : tro - ie - ] - V. TROIENÍT , - Ă , troieniți , - te , adj . Acoperit cu troiene ( de zăpadă ) ; înzăpezit . [ Pr . : tro - ie - ] - V. ÎNZĂPEZÍ , înzăpezesc , vb . IV . Tranz . și refl . A ( se ) acoperi cu zăpadă ; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii ; a ( se ) troieni , a ( se ) DESTROIENÍ , destroienesc , vb . IV . Tranz . A deszăpezi . - Des ^1 - + [ în ] NĂMEȚÍ , pers . 3 nămețește , vb . IV. Tranz . ( Pop . ) A acoperi cu multă zăpadă ; a troieni , a înzăpezi . [ Var . : nemețí vb . ... NĂMÉTE , nămeți , s . m . ( Mai ales la pl . ) Cantitate mare de zăpadă ( ninsă sau adunată de viscol ) ; troian |
||