A r c h e u s . r o

Sursa : NODEX

Sursa : etimologic

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru CHIPAROS

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru CHIPAROS.

Alexandru Macedonski - Romanța frunzei de chiparos

... Alexandru Macedonski - Romanţa frunzei de chiparos Romanța frunzei de chiparos de Alexandru Macedonski Eu cunosc un loc retras Unde nimeni n-o să poată Să urmeze-al nostru pas... Vino: Uită lumea toată. Pământeștile păreri ...

Mihai Eminescu - Sarmis

... Mireasa-i în picioare, frumoasă ca o zână, Stetea și pe-a lui umăr își sprijină o mână. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,, ... visez... Dacă visez, te-ndură, rămâi la al meu piept Și fă ca pe vecie să nu mă mai deștept". Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea ... ajungem limanul fericirii." Ea mânile-amândouă le pune pe-al lui creștet... Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din ...

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...

Mihai Eminescu - Gemenii

... n aer, Îi zise:,,O, iubito, din nou ți se năzare." Iar ea mereu ascultă, ș-aude i se pare: ,,Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt!" II ... și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Deodată ...

Ștefan Octavian Iosif - Închinare (iosif)

... Octavian Iosif - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop ...

Alexandru Vlahuță - No. 1

... pe spătar, Cum ar bate tactul vremii, Se clintește-ncet și rar: Printre degetele-i slabe, Țăcănind, cad somnoros, Din șiragul de mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec ...

Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele

Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ...

Constantin Stamati - Crucelița soției mele

Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...

Dimitrie Anghel - Cedrul

Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns După reprezentarea lui CamoĂ«ns de Dimitrie Anghel Publicată în Rampa , I, 15. 3 nov. 1911, p. 1. Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui CamoĂ«ns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă. Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale ...

Duiliu Zamfirescu - Corsarul

Duiliu Zamfirescu - Corsarul Corsarul de Duiliu Zamfirescu Într-un castel, pe malul mării, Pe-a cărui turnuri crenelate Furtunile le-a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării, Cu sufletul plin de păcate, Corsarul alb, îmbătrânit. Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea, se-ngenunchiase La amintirea fetei lui. Un ropot lung de vijelie Cu țipete premergătoare Chema pustiul din castel; El tremura din temelie Izbit de stânci spumegătoare Ce le-aducea valul cu el. Mugea oceanul de durere, Își ridica în ceruri valul Și se frângea căzând pe vânt; Bătrânul hoț, făr’ de putere, Vedea cum apa rupe malul Cu iedera de pe mormânt. Atunci sări drept în picioare Și, vrând să lupte cu furtuna, Corsarul s-aruncă înot; Dar firea cea nepăsătoare Învălui tot într-una Corsar și iederă și

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...